Ce trebuie sa stie un full stack developer si care sunt salariile in Romania
calendar_month 26 Apr 2023, 00:00
Unul dintre domeniile de carieră promiţătoare în prezent, dar şi pentru următorii ani, este cel al tehnologiei. Aceasta avansează într-un ritm rapid, iar nevoia companiilor de a recruta specialişti bine pregătiţi este în creştere. Printre joburile la mare căutare sunt cele de programator, iar rolul de full stack developer este unul destul de căutat pe piaţa muncii. Te gândeşti la un astfel de job, dar nu ştii ce presupune? Află care sunt cerinţele pentru un full stack developer, ce trebuie să ştie şi la ce salariu să te aştepţi şi descoperă ofertele de joburi disponibile în prezent.
Ce face un full stack developer
Un full stack developer este un job care presupune cunoașterea și utilizarea mai multor tehnologii și baze de date atât pentru dezvoltarea front-end (client software), cât și pentru dezvoltarea back-end (server software). Acesta se ocupă de ambele părţi din dezvoltarea de software, fiind un rol destul de complex. Este un rol foarte căutat de angajatori, fiind considerat echivalentul unei echipe de front-end și back-end, capabil să analizeze și să dezvolte optim proiectul în ansamblu.
Responsabilitatea principală a unui dezvoltator full stack include proiectarea interacțiunilor utilizatorilor pe site-uri web, dezvoltarea serverelor și bazelor de date pentru funcționalitatea site-ului web și codificarea pentru platformele mobile.
Responsabilitățile speciale includ adesea: dezvoltarea arhitecturii site-ului front-end, proiectarea interacțiunilor utilizatorilor pe paginile web, dezvoltarea de aplicații back-end pentru site-uri web, crearea de servere şi baze de date pentru funcţionalitate, asigurarea optimizării cross-platform pentru telefoanele mobile, asigurarea receptivității aplicațiilor, lucrul alături de designeri grafici pentru funcții de web design, verificarea unui proiect de la concepţie până la produsul finit, proiectarea și dezvoltarea API-urilor, satisfacerea atât a nevoilor tehnice, cât şi a clienţilor.
Ce trebuie să ştie un full stack developer
Ca programator full stack, iei parte la dezvoltarea unui produs sau proiect de la idee la implementare, astfel că trebuie să cunoşti mai multe limbaje de programare şi tehnologii, atât front-end, cât şi back-end. Pe lângă acestea, ai nevoie de abilităţi soft. Iată mai jos câteva dintre ele:
Tehnologii front-end:
- Să fii expert în limbajele front-end fundamentale: HTML, CSS, JavaScript;
- Să fii familiar cu framework-uri precum: jQuery, Angular, React.
Tehnologii back-end:
- Să fii expert în cel puțin un limbaj de programare de back-end precum Java, Python, Ruby, Node JS ori framework-ul .NET;
- Să știi cel puțin o tehnologie precum: MySQL, Postgres, MongoDB și/sau SQLServer pentru lucrul cu baze de date;
- Sunt binevenite competențele în administrarea de servere – cunoștințe de Linux, dar și de Apache ori servere nginx;
- E bine să știi cel puțin un sistem de versionare a codului, pentru a te asigura că ai evidența tuturor modificărilor în cod, că poți lucra pe codul scris de alt programator și că poți face actualizări fără probleme – GIT, de obicei;
- De asemenea, un full stack developer are cunoștințe minime de design UI/UX.
Pentru a dobândi aceste competenţe, poţi face un curs specializat în acest domeniu.
Soft skills necesare:
Chiar și în domeniul IT, nu sunt îndeajuns competențele tehnice. Aptitudinile interpersonale sunt esențiale pentru orice tip de job în acest domeniu. Ca full stack developer, sunt foarte apreciate:
- Abilitățile de comunicare și project management (cele mai importante soft skills în joburile IT);
- Atenție la detalii, gândire orientată spre învățare și soluții, curiozitate;
- Capacitatea de rezolvare de probleme;
- Cunoașterea limbii engleze la nivel avansat;
- Proactivitatea și responsabilitatea.
Dacă eşti încă la liceu şi te gândeşti la o carieră în IT, pentru a deveni programator full stack poţi urma cursurile unei facultăţi de top din România, precum Politehnica sau o facultate de matematică-informatică.
Care sunt salariile în România
În România, jobul de full stack developer este unul dintre cel mai bine plătite. Contează însă şi nivelul de expertiză. Salariul unui junior începe de la 800 de euro pe lună şi poate ajunge la 1500 de euro, în timp ce un middle full stack developer poate câştiga peste 2000 de euro lunar. Un expert în full stack ajunge la un salariu de peste 3200 de euro pe lună.
Dacă îţi doreşti un job sigur, de viitor, cel de full stack developer poate fi cariera potrivită pentru tine. Urmează un curs de profil şi vei avea doar de câştigat. Mult succes!
Foto: Pexels / Pixabay