Cele mai importante opere ale lui J. R. R. Tolkien

calendar_month 21 Iun 2022, 00:00
Cunoscut mai ales pentru romanul fantasy pentru copii The Hobbit și pentru remarcabila operă în trei părți The Lord of the Rings, Tolkien a fost întotdeauna pasionat de povești și de mituri, pasiune care a dus la crearea uneia dintre cele mai complexe și mai populare lumi ficționale din istoria literaturii.
Despre viața personală a lui Tolkien putem menționa ca aspecte notabile experiența războiului (pe care a amânat-o o vreme pentru a-și termina studiile) și faptul că era forte legat de Biserica Romano-Catolică.
The Lord of the Rings
Publicată în 1954, The Lord of the Rings este cea mai cunoscută operă a lui Tolkien și poate cel mai important roman fantasy din istoria literaturii. Este una dintre cele mai bine vândute cărți din istorie (peste 150 de milioane de exemplare vândute) și se află în majoritatea topurilor cu opere scrise secolul trecut.
O continuare la The Hobbit, romanul The Lord of the Rings este considerat în mod eronat o trilogie – Tolkien nu a conceput opera ca o trilogie, ea a fost împărțită ulterior în trei cărți din rațiuni ce țin de vânzare - o carte de dimensiuni foarte mari ar fi mai greu de vândut.
The Fellowship of the Ring
Continuând povestea începută în Hobbit, aceasta este prima parte a aventurii epice a lui Tolkien The Lord of The Rings, o capodoperă frumos scrisă, care este printre cele mai mari opere de ficțiune ale secolului al XX-lea.
Dacă vrei să citești The Fellowship of the Ring, o găsești la librăria Antic ExLibris, care are două sedii în București și un site unde găsiți doar cărți în limba engleză, toate cu reducere.
Ediția prezentată mai jos, aparținând editurii Harper Collins, are pe copertă o imagine exclusivă din film și conține textul final și hărți detaliate ale Pământului de Mijloc, desenate de fiul autorului, Christopher Tolkien.

Sauron, Lordul Întunecat, a strâns toate Inelele Puterii - mijloacele prin care intenționează să conducă Pământul de Mijloc. Tot ce îi lipsește în planurile sale de dominație este Inelul unic - inelul care le stăpânește pe toate celelalte și care a căzut în mâinile hobbitului Bilbo Baggins.
Într-un sat liniștit din Shire, tânărul Frodo Baggins se confruntă cu o sarcină imensă, când vărul său mai în vârstă Bilbo îi încredințează Inelul în grijă. Frodo trebuie să-și părăsească casa și să facă o călătorie periculoasă pe Pământul de Mijloc până la Cracks of Doom, pentru a distruge acolo Inelul și a-i zădărnici Lordului Întunecat scopul său cel rău. Așa începe clasica poveste de aventură a lui J. R. R. Tolkien, The Lord of The Rings, care continuă în The Two Towers și The Return Of The King.
Despre The Lord of The Rings, C. S. Lewis, prietenul lui Tolkien, a spus: „Nu a fost creată nicio altă lume imaginară care să fie în același timp atât de diversă și atât de fidelă propriilor legi interioare; niciuna nu pare atât de puțin afectat de psihologia individuală a autorului; niciuna atât de relevantă pentru condiția umană reală și totuși atât de lipsită de alegorie. Și ce nuanțe fine există în variațiile de stil pentru a corespunde cu diversitatea aproape nesfârșită de scene și de personaje – comice, familiare, legendare, monstruoase sau diabolice.
Noutati




