Cum faci fata unui examen cu cartile pe banca
2/20370
calendar_month 14 Ian 2015, 00:00
Cand vine vorba de examene, poate cele mai temute sunt acelea la care stii ca nu ai cum sa copiezi - nu de alta, dar testul se da cu cartile pe banca si, chiar daca stii unde se afla anumite informatii, acestea nu iti sunt de folos ca atare. Pentru ca este important sa te descurci, afla cum poti sa faci fata unui astfel de examen!
Intelege instructiunile
Primul pas pentru a te putea descurca cu brio la un examen cu cartile pe banca este sa intelegi ce anume ai de facut. Prin urmare, acorda atentia si timpul cuvenit cerintelor si nu te sfii sa pui intrebari daca ai neclaritati.
Aplicarea cunostintelor
Un examen cu cartile pe banca presupune ca tu sa fi parcurs materia, sa o fi inteles si sa o fi asimilat, astfel incat sa fii in stare sa jonglezi cu cunostintele tale pentru a reusi sa raspunzi cerintelor.

Daca, de pilda, te confrunti cu un examen la istorie, ai putea sa ai parte de astfel de subiecte:
  • o comparatie intre diverse strategii/tehnici folosite in doua razboaie diferite; explica diferentele istorice, conditiile de lupta si felul in care culturile tarilor respective au influentat aceste strategii, etc.;
  • lectii invatate in urma acestor razboaie, care ar putea fi folosite pentru a diminua conflictele din prezent; explica-ti optiiunile;
  • imagineaza-ti ca esti unul dintre combatanti in Primul Razboi Mondial si, dintr-o data te trezesti in razboiul din Irak sau Afghanistan: spune ce noi abilitati ar trebui sa posezi si ce lectii, invatate in Primul Razboi Mondial, s-ar aplica in razboaiele din prezent.

Pregateste-te pentru examen
Poate ca aceasta este partea cea mai dificila: intrucat nu poti sa redai pur si simplu niste informatii, este esential sa te pregatesti cat mai bine. Astfel, este important sa reusesti sa citesti cat mai mult din bibliografia recomandata si sa te folosesti de notitele de la cursuri. Pentru a anticipa subiectele pe care le-ai putea primi la examenul cu cartile pe banca, tine minte ideile principale din cartile citite si cursuri si vezi cum alcatuiesc acestea o imagine coerenta.

Valoarea examenului cu cartile pe banca
Un astfel de examen este, adesea, mai valoros decat unul obisnuit intrucat te obliga sa gandesti. Daca vrei sa il iei, fie si cu 5, trebuie sa ai niste cunostinte minime pe care sa stii sa le aplici pe un subiect dat. Aceste cunostinte se pot obtine, de multe ori, doar prin lecturi extinse, asa ca nu ignora bibliografia acestui curs!

Chiar daca nu intentionezi sa te strofoci pentru fiecare examen din sesiune, acesta este unul caruia ar trebui sa ii acorzi o importanta mai mare. Intr-un final, vei constata ca este cel care ti-a folosit cel mai mult, informatia dobandita fiind mult mai durabila decat in cazul celorlalte cursuri.

Multa bafta!

Dana Saporan - editor Studentie.ro