De ce nu este bine sa pregateasca parintii gustarea pentru scoala

Publicat: 14 Dec 2020 00:00

Una dintre cele mai vechi amintiri ne duce departe înapoi pe firul timpului, în copilărie, când un prichindel cu ochii cârpiți de somn primea de la mama pachețelul cu mâncarea de la grădiniță și apoi de la școală. Dorind să protejeze copilul de tentațiile junk food-ului, părinții puneau la dispoziție un prânz sănătos, cu alimente de cea mai bună calitate. Însă acest gest în aparență benefic poate deveni nociv, insistă specialiștii. Dacă mama încă îți mai pregătește gustarea pentru școală, deși ai trecut demult de vârsta copilăriei, sau chiar tu intenționezi să faci acest lucru cu copiii tăi, e musai să citești observațiile medicilor din rândurile de mai jos!

Adio, gustare de școală pregătită de mama!

A pregăti pachețelul pentru școală e un act de dragoste, fără urmă de îndoială, dar precum multe dintre gesturile impregnate de iubire necondiționată, nu e și înțelept. Părinții au de multe ori înclinația să preia cu iubire fiecare povară a celui mic, fără să se gândească că de fapt aceste mici sarcini sunt cele care șlefuiesc caracterul.

Medicul pediatru Damon Korb, citat de DivaHair, explică de ce pregătitul gustării pentru școală se poate transforma în cea mai bună lecție de organizare pentru cei mici. Tot ce trebuie să facă părinții este să renunțe să mai ofere de-a gata pachețelul și să îl implice pe cel mic în prepararea sa și, mai târziu, să îi încredințeze întreaga responsabilitate a acestui gest.

Conform psihologilor, copiii sunt capabili să își pregătească singuri micul-dejun și să își împacheteze prânzul pentru școală încă de la vârsta de 8-9 ani. Iar alegând alimentele pe care le va mânca singur, micuțul va deveni mai independent și mai responsabil.

Mai mult, pregătirea gustării va necesita și capacitate de planificare, dar și dedicație. Astfel, copilul va trebui să gândească în timp, să vizualizeze ce va avea poftă să mănânce și chiar să își informeze părinții despre alimentele care s-au epuizat, astfel ca aceștia să schimbe în concordanță lista de cumpărături. Nu e așa că ți-ai fi dorit să fii și tu atât de responsabil de mic?

De partea cealaltă, pregătind rețeta, copilul va învăța să jongleze cu sarcini de rutină, ce presupun și o anumită ordine de desfășurare. Simpla succesiune a pașilor dintr-o anumită rețetă îi va dezvolta abilități impresionante.

Firește că și părinții se pot implica, mai ales dacă rețeta e complicată, fie simplificând-o, fie oferind o mână de ajutor. Mai mult, studiile au revelat că atunci când cei mici participă la pregătirea mesei mănâncă mai sănătos, nu sunt pretențioși, nu sar peste micul dejun și au șansa de a se dezvolta în adulți echilibrați, cu obiceiuri sănătoase.

Cine ar fi crezut că un gest atât de simplu, precum pregătirea gustării de prânz, poate deveni atât de nociv? E cazul ca părinții să spună „stop” și să aleagă în schimb să își responsabilizeze micuțul, pregătindu-l de timpuri pentru viață. Nu putem decât să ne bucurăm că psihologii au intervenit, corectând o greșeală de creștere și oferind în schimb soluția care poate șlefui mari personalități.

Ție îți pregătea mama gustarea pentru școală? Ți-ai fi dorit acum ca lucrurile să se fi desfășurat altfel?

Trebuie sa citesti

Finette - pentru un somn odihnitor
Finette - pentru un somn odihnitor

Unul dintre cele mai importante aspecte care duc la o viata activa, este calitatea somnului. Acest moment este destul de neglijat, mai ales in perioada tineretii. Orele de somn sunt din ce in ce mai scurte din cauza petrecerilor si a volumului mare de proiecte de realizat. Anii de adolescenta vin

Stailer - programari la salon in orice zi
Stailer - programari la salon in orice zi

Vizitele la saloanele de înfrumusețare sunt destul de rare pentru unele persoane din cauza timpului și totuși, atunci când se decid să meargă nu pot găsi un loc liber. Tot acest proces de a te programa la salon necesită mult prea mult timp și

Afla cand trecem la ora de vara in 2021!
Afla cand trecem la ora de vara in 2021!

Ora de vară presupune un ceas în minus de somn, motivul pentru care majoritatea dintre noi nu suntem mari fani ai modificării. Dar argumentele pentru această schimbare sezonieră țin de economie și nu mai au aceeași relevanță în societatea

5 Motive pentru care sa faci cadou iubitei tale o geanta Alluxuri
5 Motive pentru care sa faci cadou iubitei tale o geanta Alluxuri

Valentine's Day, Dragobete, 1 Martie, Ziua Femeii sau ziua ei de nastere, cu alte cuvinte, suficiente ocazii în care să-ți surprinzi iubita cu un dar original, prin care să-ți exprimi dragostea și afecțiunea pe care i le porți. Ca idee de cadou pentru astfel

Cel mai eficient mod de a scapa de firele crescute sub piele
Cel mai eficient mod de a scapa de firele crescute sub piele

Picioarele catifelate și netede sunt visul oricărei fete și femei, dar de la fantezie la realitate este cale lungă. Nesuferitele fire crescute sub piele , fenomen care poartă numele de foliculită sau Pili recurvati. Află de mai jos de ce te confrunți

Teste Online

TEST DE EVALUARE LA BIOLOGIE - Sistemul digestiv nr 2

TEST DE EVALUARE LA BIOLOGIE - Sistemul digestiv nr 2

mai multe »

Calculator Sarcina