DOAR 100.000 DE BUCURESTENI ISI PERMIT CASA DE 130.000 DE EURO
5/5845
calendar_month 29 Nov 2007, 00:00
Un apartament nou este accesibil doar persoanelor care cistiga peste 1.000 de euro lunar.

Pretul mediu al locuintelor va creste in 2008 cu 15% fata de 2007, asta si pentru ca pe piata se livreaza putine locuinte noi. Un studiu realizat de UniCredit Tiriac Bank arata ca 100.000 de bucuresteni isi permit oricind sa faca un credit pentru cumpararea unei locuinte cu un pret situat intre 130.000 si 325.000 de euro.

"Daca la cumpararea locuintei avansul ar fi zero, numarul persoanelor care ar putea imprumuta suma ar creste cu 30%“, a spus, la seminarul Residential Market Forecast, Antonela Marchievici, head of Real Estate Department la UniCredit Tiriac.

Potrivit studiilor efectuate de UniCredit, cei din clasa de mijloc, cu salarii intre 1.000 si 1.500 de euro, isi permit sa contracteze credite imobiliare pentru locuinte cu preturi intre 100.000 si 170.000 de euro. Un apartament cu doua camere intr-un ansamblu rezidential costa peste 100.000-120.000 de euro.

Cei din clasa de mijloc superioara si top class, cu venituri intre 2.500 si 5.000 de euro, vor putea sa contracteze imprumuturi pentru cumpararea locuintelor cu un pret maxim de 325.000 de euro.

Romania se situeaza pe un loc codas in Europa la livrarea de locuinte noi.

"In capitale precum Budapesta, Praga sau Varsovia sint livrate aproximativ 10.000 de locuinte noi anual“, a mai spus Antoanela Marchievici. Potrivit estimarilor UniCredit Tiriac, in prezent sint in derulare 66 de proiecte imobiliare care vor imbogati oferta de locuinte cu 27.000 de unitati. "Dintre acestea, 39 de proiecte sint cu peste 200 de locuinte“, a spus Ilinca Paun, director Departament rezidential Colliers. „In urmatorii ani vor fi livrate aproximativ 6.700 de locuinte pe an, mai mult cu 40% fata de 2006“, a mai spus Antoanela Marchievici. "Anul viitor, pretul mediu al locuintelor, care in 2007 este de 1.500 de euro/metru patrat, se va majora cu 15%“, a mai spus Ilinca Paun.

Sursa : Cotidianul.ro