Foloseste aplicatia UKADEMICS pentru a te inscrie la orice universitate din UK!
3/35410
calendar_month 27 Nov 2014, 00:00
Procedura de inscriere la o universitate din Marea Britanie este de cele mai multe ori destul de complicata incat sa iti dea ceva batai de cap. Pe viitor, procesul de inscriere la orice universitate din UK doresti va fi mult mai simplu si se va putea face chiar de pe telefonul mobil datorita aplicatiei UKADEMICS.

Aplicatia a fost dezvoltata de o echipa internationala de antreprenori, din care face parte si romanca Paula Pascu. Ceilalti membri ai echipei care au inventat UKADEMICS se numesc: Andre Rosendo (Portugalia), Vako Imnaishvili (Georgia) si Maike Tils (Germania).

Proiectul a castigat premiul pentru cel mai bun start-up la nivel european in 2014 si le-a fost inmanat dezvoltatorilor sai la sediul Facebook din Londra de Worth Capital. UKADEMICS si-a adjudecat marele premiu in conditiile in care a concurat cu peste 425 de proiecte din 27 de tari.

UKADEMICS este un instrument foarte util pentru tinerii din Romania, in conditiile in care tot mai multi dintre acestia decid in fiecare an sa isi urmeze studiile superioare in Marea Britanie.

Aplicatia se aseamana in mare cu site-ul Booking.com pe care te poti documenta despre destinatii turistice din toata lumea, putand in acelasi timp sa iti faci rezervare in destinatia dorita. Asadar, UKADEMICS le ofera tinerilor posibilitatea de a-si alege programul potrivit de studii in Marea Britanie, isi pot completa aici aplicatia de inscriere la universitatea dorita si o pot trimite la universitatea vizata si chiar initia formalitatile de obtinere a finantarii.

Foto: techsandstuff.com