Lansare ?Carevasazica? #7 - Perspective
calendar_month 09 Nov 2015, 00:00
Luni, 9 noiembrie, „Carevasazica” lanseaza numarul 7 al revistei. Tinerii interesati de scriitura, care apreciaza calitatea unei reviste print si preocupati de ceea ce se intampla nou in mediul studentesc, sunt asteptati in Club Control, incepand cu ora 20:00.
Lansarea este un moment aparte, pentru ca, odata cu aparitia noului numar, Carevasazica” trece de la formatul de ziar la cel de revista, in urma unui proces de rebranding prin care s-a schimbat nu doar tot ceea ce tine de grafica revistei, ci si continutul.
„Numarului sapte i-am spus Perspective. I-am spus asa pentru ca la varsta asta nevoia de a deveni si orientarea pe viitor sunt ceea ce, probabil, ne definesc cel mai tare. Cine suntem, cum putem fi mai buni, cum ne implinim aspiratiile, cum cream contexte care sa ne schimbe viitorul personal si cel social deopotriva. N-am pornit cu o demonstratie. N-am vrut sa aratam ca se poate, ca sunt perspective de viitor peste tot sau sa dam lectii. Am pornit cu multe intrebari despre orice. Ce se intampla cu poezia, cu educatia, cum e sa iti iei viata de la zero in alta tara, cum e sa nu urmezi ruta clasica liceu-facultate-job. De aici am pornit un demers aproape investigativ, ale carui rezultate le puteti citi in paginile revistei noastre.” − Iulia Barbu, editor.
Revista va fi distribuita gratuit in facultati, campusuri studentesti, in localurile si librariile partenere.
-------
„Carevasazica” sustine o expresie libera a opiniilor, gandurilor si temerilor tinerilor, revista fiind intocmai o reflexie a acestora. Publicul cititor se poate informa cu privire la aspecte de interes imediat, poate lua contact cu opiniile oamenilor de cultura, poate afla noi perspective, idei sau pareri si poate citi despre experiente cu care sa empatizeze sau din care sa invete.
Revista este un proiect marca Voluntari pentru Idei si Proiecte.
Voluntari pentru Idei si Proiecte (VIP) este o organizatie non-guvernamentala, non-profit, bazata pe voluntariat si formata exclusiv din studenti. Investirea in membrii organizatiei se realizeaza prin intermediul responsabilizarii progresive, dar si prin traininguri si workshopuri, oferind contextul favorabil invatarii practice.
Mai multe detalii gasiti pe www.carevasazica.com.
Noutati