LUCIAN BUTE A REVENIT IN ROMANIA

calendar_month 09 Nov 2007, 00:00
Pugilistul roman s-a bucurat de o primire speciala fiindu-i rezervat salonul oficial al aeroportului "Henri Coanda". Acolo l-au asteptat parintii sai, presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja precum si reprezentantii Agentiei Nationale pentru Sport.
Preluat de o limuzina de lux, Bentley Continental, Lucian Bute s-a indreptat imediat spre localitatea natala: comuna galateana Pechea, unde familia sa i-a organizat o petrecere. Din meniu nu vor lipsi mancarurile preferate ale campionului roman: sarmalele si pastrama de berbecut.
Intr-un interviu acordat recent unui cotidian canadian, Bute s-a aratat putin "speriat" de atentia pe care o va primi in Romania: "Va fi dificil. Toata lumea vorbeste despre mine, toti vor vrea sa vada centura, sa vorbeasca cu mine. In prima saptamana probabil voi acorda numai interviuri. Abia apoi voi putea sa stau linistit cu familia."
Cu foarte putin timp inainte de a reveni in Romania, Lucian Bute a fost primit in Parlamentul provinciei Quebec, 130 de inalti demnitari canadieni aplaudandu-l la scena deschisa.
Dupa o vacanta de 3 saptamani, Bute se va intoarce in Canada pentru a pregati prima confruntare in care-si va apara centura de campion mondial.
Sursa : hotnews.ro
Noutati




