NOILE LEGI ALE EDUCATIEI AU FOST CRITICATE DE PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU

calendar_month 18 Dec 2007, 00:00
Noile legi ale educatiei prezentate de ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, au fost aspru criticate de seful statului, Traian Basescu. Printre reprosurile aduse de catre presedinte noilor legi se numara greselile de ortografie, lipsa de inovatie, dar si neracordarea scolii romanesti la cea europeana.
In schimb, premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca noul pachet legislativ ofera sansa reabilitarii invatamantului romanesc, posibilitatea de a produce elite pentru societatea romaneasca, si nu doar pentru export, si promite redarea demnitatii cuvenite profesiei de dascal.
Presedintele Traian Basescu a vorbit, printre altele, si despre incoerentele care continua sa existe in invatamantul romanesc. "Ramane esentiala finantarea pe cap de student. Acest sistem este aspru criticat pentru ca nu permite asigurarea calitatii. Cat timp universitatile sunt constranse de numarul de studenti, evaluarea nu va fi neutra si consistenta. Singura modalitate de incurajare a excelentei universitare este finantarea unor proiecte. Formularea acestor proiecte nu aduce un aer proaspat. Toate aceste texte par scrise de aceeasi mana. Am remarcat , de asemenea, ca in textul tiparit exista numeroase greseli de tipar, dar si dezacorduri. Daca ministerul produce texte neingrijite, cum se poate cere elevilor si studentilor sa scrie corect romaneste. Apoi, legile au foarte multe aspecte in suspensie, la tot pasul intalnesti articole care amana reglementarea sau o atribuie unui ordin al ministrului", a declarat Basescu, adaugand ca sistemul romanesc sufera si de o lipsa a evaluarii efectelor produse de diversele masuri luate in ultimii ani: "A evaluat cineva impactul produs de introducerea manualelor alternative sau de predarea religiei in scoli. Fara aceasta punere in perspectiva riscam sa fim corigenti in Europa".
De asemenea, presedintele a vorbit si depre problemele pe care le ridica parintii in scrisorile trimise la Cotroceni:
"Parintii au dreptul sa stie, nu doar ce li se preda copiilor, ci si ce li cere elevilor. Am aflat ca in Franta, in fiecare toamna, volumul, care cuprinde programa pentru fiecare clasa, este un bestseller. Parintii romani trebuie sa stie si ei ce progrese face propriul copil in fiecare semestru si in fiecare luna. Pentru asta este necesar ca fiecare disciplina sa beneficieze de o descriere clara si coerenta a obiectivelor scolare traduse in competente specifice pe care copilul le dobandeste. Domnul Adomnitei nu a propus astazi decat un statut pentru profesori nu si unul pentru elevi. Sa speram ca elevii vor pleda pentru dreptul de beneficiar al sistemului. Pana cand nu vom accepta ideea ca in centrul sistemului de educatie se afla studentul si elevul, nu vom putea construi un sistem de educatie eficient".
Premierul insa a fost multumit de activitatea ministrului Educatiei, singura problema pe care a semnalat-o fiind cea a meditatiilor din invatamantul preuniversitar: "Va sugerez sa aveti in vedere o problema extrem de importanta si periculoasa a sistemului. Daca in Romania, acest sistem de invatare paralel va continua, daca intr-o clasa, 50% dintre elevi sunt obligati sa faca meditatii, nu este problema elevilor, ci a profesorilor, este corect si deontologic ca aceia care sunt la catedra sa nu faca asa ceva". El a subliniat importanta profesorului in actul educational. "Profesorul trebuie sa aiba disponibilitatea sa scoata in evidenta calitatile elevului sau ale studentului si sa-l ajute sa isi defineasca personalitatea. Profesorii trebuie sa fie recunoscuti ca factori de innoire. Trebuie sa privim cu mai mare atentie dezvoltarea cadrelor didactice "
Propunerile de imbunatatire a sistemului educational romanesc sunt asteptate pana in luna februarie 2008.

Noutati




