Organizatiile de tineret someaza Ministerul Tineretului si Sportului sa dea dovada de transparenta!

calendar_month 03 Sep 2015, 00:00
Anuntul organizatiilor vine dupa ce, conform unei analize ANOSR disponibile online, o treime din termenele limita impuse de Minister au fost de sub 5 zile calendaristice! In aceste situatii o diseminare adecvata a apelurilor in randul tinerilor si al organizatiilor de tineret nu este posibila, afectand sansa acestora de a se implica si ridicand astfel suspiciunea ca unele dintre ele sunt folosite pentru a ascunde abuzuri sub pretextul unor false consultari. De asemenea, majoritatea intalnirilor din acest an la care ministerul a invitat organizatiile de tineret au fost anuntate de pe o zi pe alta, lucru ce a ingreunat participarea reprezentantilor tinerilor la respectivele consultari.
Ultima astfel de situatie se refera la apelul pentru organizatiile care participa in calitate de observatori la procesul de selectie al delegatilor de tineret la Natiunile Unite, apel publicat in data de 26 august si avand termen limita in 28 august la ora 12:00! Peste aceasta neregula se adauga si faptul ca niciun membru cu drept de vot al comisiei de selectie nu este delegat de organizatiile de tineret, desi in metodologie exista o prevedere conform careia "Selectia este un proces transparent si democratic. La selectia Delegatilor de Tineret contribuie in egala masura reprezentanti ai institutiilor statului cat si ai societatii civile". Mai mult, apelul nu a fost publicat in pagina principala a ministerului, pentru a nu putea fi observat imediat, fiind disponibil doar intr-o subsectiune a site-ului ministerului. Alte situatii asemanatoare au inclus in special apeluri de participare la diferite tabere / scoli de vara, precum si la alte programe gestionate de MTS.
Lista apelurilor si termenele limita asociate se gasesc la aceasta adresa web - https://goo.gl/Kho4PJ
"Din pacate, Ministerul Tineretului si Sportului este o institutie de stat pentru care profesionalismul si transparenta par a fi optionale. De-a lungul acestui an ne-am confruntat cu apeluri de a participa la tabere cu termen de inscriere doua zile, cu invitatii la sedinte si consultari de azi pe maine, cu o lipsa de interes clara de a comunica transparent cu organizatiile de tineret relevante de la nivel national. Consideram ca aceasta situatie trebuie sa se schimbe radical in viitor, si solicitam Ministrului Tineretului si Sportului sa ia masurile necesare pentru ca angajatii MTS responsabili de sectorul de tineret sa fie mai responsabili si sa isi faca treaba asa cum trebuie." - Vlad Chereches, presedinte ANOSR
"Uneori avem senzatia ca Ministerul Tineretului si Sportului considera ca singurul lucru de care ne ocupam este sa le acoperim proasta organizare interna acceptand sa lucram cu termene limita de 2 zile. E timpul sa isi schimbe modul de lucru si sa asigure o sansa reala de a se implica in activitatile gestionate de Minister tuturor celor interesati." - Mihai Dragos, presedinte CTR
"Un Minister al Tineretului si Sportului ar trebui sa urmeze cel putin viziuni ce se apropie de cele ale tinerilor, in loc sa dea dovada de practici desuete prin folosirea vechilor metehne de a detransparentiza procesul decizional. Nu descopar motivul pentru care MTS a decis sa acorde un termen atat de scurt de inscriere ca observator la delegarea reprezentantului tinerilor la ONU, si pot suspecta fie dorinta de a participa putine organizatii, fie lipsa de responsabilitate. Am speranta ca ministerul va intelege importanta unui proces realmente transparent, nu doar teoretic." - Horia Serban Onita, presedinte CNE
Noutati




