RANDAMENTELE LA PENSIILE PRIVATE, MAI MARI DECAT CELE PROGNOZATE INITIAL?

calendar_month 28 Nov 2007, 00:00
"Daca vreau sa impresionez potentialii clienti, ar trebui sa investesc in titluri pe trei-cinci ani. Daca mergem pe maturitate, ar trebui alese titlurile pe termen lung", a spus Craciun
Directorul Interamerican a aratat ca fondurile de pensii trebuie sa aleaga intre obiective comerciale, care sunt legate de randament, si obiective prudentiale, legate de maturitatea titlurilor.
Radu Craciun a precizat ca inca nu se poate spune care va fi randamentul real, exemplificand faptul ca un randament nominal de 9%, pe fondul unei inflatii de 6%, va aduce un randament real de doar 3%.
Potrivit acestuia, "investitiile pe termen lung pe bursa vor fi foarte bune, iar activele vor intra la preturi mici".
"Din punct de vedere al pietei, mi-e teama ca orientarea investitiilor se va face spre latura comerciala, astfel incat populatia se va uita la randamente si nu va privi la latura tehnica, iar ca pondere exista posibilitatea ca preferintele sa fie indreptate mai mult spre investitiile pe termen scurt", a declarat Radu Craciun.
"Din punct de vedere al pietei, mi-e teama ca orientarea investitiilor se va face spre latura comerciala, astfel incat populatia se va uita la randamente si nu va privi la latura tehnica, iar ca pondere exista posibilitatea ca preferintele sa fie indreptate mai mult spre investitiile pe termen scurt", a declarat Radu Craciun.
Directorul de investitii al Interamerican Fond de Pensii a explicat ca sistemul de evaluare a randamentelor fondurilor din legislatia actuala, precum si perceptia publicului care judeca randamentele anuale in detrimentul celor pe termen lung, vor face sa fie preferate fondurile care aleg investitii pe termen scurt, respectiv pe 3-5 ani.
Craciun a avertizat ca exista tendinta ca perceptia publicului sa se indrepte catre randamentele nominale si anuale, si nu asupra maturitatii portofoliului, care este foarte important
Radu Craciun a explicat ca preferinta pentru investitiile in strainatate va depinde si de modul in care va evolua moneda nationala. Asadar, pentru a se putea justifica o eventuala investitie in strainatate, randamentul oferit de aceasta ar trebui sa fie superior celui de pe piata locala, la care se adauga aprecierea leului.
Arbitrul pensiilor private ar putea evita supraconcentrarea pietei pensiilor obligatorii daca ar hotari ca participantii sa fie distribuiti catre fondurile care au mai putin de 10% din piata, a declarat directorul executiv al Interamerican Pensii, Besim Javad.
Potricit lui Javad, o astfel de masura a fost luata in Polonia, si la fel s-ar putea proceda si la noi, astfel incat cei cu dubla semnatura sau cei care nu au semnat pentru aderarea la niciun fond de pensii private obligatorii pana la data de 17 ianuarie, vor putea fi distribuiti numai catre administratorii cu o cota de piata de sub 10%.
Sursa : Wall-street.ro
Noutati




