Dan C. Mihailescu: „Fara nici o ezitare, daca mi s-ar cere necrutator sa numesc numai cite un titlu, pe genuri, pentru cartile memorabile post ’89, acestea ar fi Orbitor al lui Cartarescu la proza, Ieudul fara iesire (Ioan Es. Pop) la poezie, Zbor in bataia sagetii (H.-R. Patapievici) la eseu, Razboiul mondial al religiilor (Daniel Banulescu) la teatru, iar ca revelatie editoriala corespondenta Eminescu - Veronica Micle de la Polirom.
Lor li se adauga fenomenul I.D. Sirbu, cu Adio, Europa! si intregul sau corpus memorialistico-epistolar, Ion Ioanid cu Inchisoarea noastra cea de toate zilele, N. Steinhardt cu Jurnalul fericirii, precum si seria confesiva care mi-a fermecat toti acesti ani, de la Jeni Acterian, Alice Voinescu, Petre Pandrea, Adriana Georgescu, Monica Lovinescu, Maria Cantacuzino-Enescu, P. Comarnescu, Jurgea-Negrilesti la Caietele lui Cioran si pina la Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Mircea Zaciu... si recentul Derapaj al lui Ion Manolescu.“
Gabriel Liiceanu: `Orbitor al lui Mircea Cartarescu mi se pare cel mai convingator proiect literar al acestei perioade. Este neindoielnic locul operei sale si unul dintre marile locuri ale prozei romanesti. Sint pagini in aceasta carte pe care si-ar fi dorit sa le scrie orice mare prozator al lumii. Cartarescu e sigur unul.
In intimitatea secolului al XIX-lea a Ioanei Parvulescu mi se pare cartea cea mai frumos-stranie a acestor ani. Un istoric al culturii de vasta eruditie scrie un eseu ce se transforma sub ochii tai intr-un roman cuceritor.
Despre ingeri al lui Andrei Plesu este virtuozitatea eseului. Nu cunosc un alt intelectual roman care sa fi convocat cu atita forta si subtilitate `lucrurile care nu se vad` pentru a ne face sa le intelegem mai bine pe cele «pipaibile» din lumea de aici.
Ochii Beatricei al lui Horia Patapievici este un eseu de o mare originalitate, nascut la intretaierea dintre istoria ideilor, filosofie si un remarcabil patos al ideii. Rar un gind atit de bine `intins` de propria lui tensiune.
Jocul cu timpul al lui Catalin Cioaba este prima interpretare de clasa europeana facuta in cultura romana a unui mare ginditor al lumii. In cazul de fata Martin Heidegger.
Cele mai bune aparitii de dupa 1990 ale unor autori romani care nu mai sint in viata: N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Mihail Sebastian, Jurnal, Ion Ioanid, Inchisoarea noastra cea de toate zilele, Constantin Noica, Rugati-va pentru fratele Alexandru, I.D. Sirbu, Adio, Europa!`.
Ioana Parvulescu: `Incep cu justificarea: cel mai important lucru care s-a intimplat dupa 1990 in lumea literara romaneasca (dincolo de privatizarea editurilor, ca eveniment, sa spunem, neliterar) a fost, cred eu, posibilitatea de a se publica, in fine, jurnale si memorii necenzurate si nefalsificate. Posibilitatea eului de a redeveni el insusi. Absolut toate jurnalele si memoriile publicate dupa 1990 au contribuit, in felul lor, la recistigarea umanului, a memoriei, a capacitatii de a vorbi liber. Desi mi-e greu sa aleg, iata-mi optiunile, intr-o ordine aproape intimplatoare:
1. N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, si Ion Ioanid, Inchisoarea noastra cea de toate zilele, pentru doua moduri cutremuratoare de a intelege si de a descrie o lume lipsita de libertate.
2. M. Cartarescu, Jurnal, si G. Liiceanu, Usa interzisa, pentru curajul de a spune despre tine lucruri inconfortabile, de a te rafui cu tine, de a te arata lumii liber, vulnerabil si netrucat.
3. M. Sebastian, Jurnal, pentru redeschiderea capitolului interbelic, pentru consemnarea nepatimasa a evenimentelor si uriasa dorinta de prietenie a diaristului, si Jeni Acterian, Jurnalul unei fiinte greu de multumit, pentru perspectiva feminina asupra aceleiasi lumi.
4. Monica Lovinescu, La apa Vavilonului si Jurnal, si Mircea Zaciu, Jurnal, pentru consemnarea cronicareasca si onesta (cu inevitabilele pacaleli de moment) a fetei exilului romanesc extern si intern.
5. Andrei Plesu, Jurnalul de la Tescani, si Horia-Roman Patapievici, Zbor in bataia sagetii, pentru doua moduri de a supravietui in vremuri rele, prin puterea inimii ginditoare si a mintii pasionale.`












