ULTIMELE APLAUZE PENTRU FLORIN PITIS DIN PARTEA COLEGILOR DIN RADIO
3/3804
calendar_month 07 Aug 2007, 00:00
Convoiul purtand trupul neinsufletit al lui Florian Pittis a oprit marti, timp de aproape zece minute, in drumul spre Cimitirul Bellu, in fata Salii Radio, unde fosti colegi i-au adus un ultim omagiu artistului si realizatorului radio.

In ciuda ploii, zeci de oameni au iesit in fata cladirii radioului public si au aplaudat.

Aplauzele au acompaniat timp de cateva minute o piesa interpretata candva de Florian Pittis, al carei refren - "Tine minte, sfarsitul nu-i aici" - a adus lacrimi in ohii oamenilor.


Aproximativ 200 de oameni, printre care artisti, oameni de cultura si politicieni, au asistat, marti, la slujba de inmormantare a artistului Florian Pittis, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra.


Cei veniti sa-l conduca pe ultimul drum au umplut foaierul teatrului, unde sicriul acestuia a fost depus, multi oameni asteptand afara in ploaie plecarea spre Sala Radio si apoi catre Cimitirul Bellu, unde Pittis urmeaza sa fie inmormantat pe Aleea Artistilor.

Zeci de candele si lumanari, zeci de flori si coroane au fost aduse de catre cei ce-si iau ramas bun de la artist. Oamenii cu ochii plansi s-au rugat pentru artistul care a decedat duminica, la Institutul Oncologic Fundeni.

Printre acestia s-au numarat Nicu Alifantis, prezentatorul TV Virgil Iantu, secretarul general al Ministerului Culturii si Cultelor, Virgil Nitulescu, actorul George Mihaita, Stefan Iordache, liderul PSD Mircea Geoana, precum si mai multi reprezentanti ai francmasoneriei. (Mediafax)