UNDE SA DAU LA FACULTATE?
calendar_month 03 Sep 2007, 00:00
Facultatea in Romania nu mai e rentabila. Spun din ce in ce mai multi absolventi de liceu de la noi din tara, care anual se orienteaza catre studii in strainatate. Destinatia favorita? SUA. Pe locul doi se situeaza universitatile din Europa, care se bat in oferte care mai de care mai tentante. In timp ce Ministerul Educatiei inoata in haos, universitatile romanesti pierd competitia cu cele din Occident.
Studiile peste granita sunt, pentru multi romani, garantia succesului in educatie si profesie. Siguranta viitorului oferit de acestea nu suporta comparatie cu sistemul educational autohton, atat de plin de gauri neastupate. Totusi, fiecare sansa costa, iar in cazul universitatilor din afara, pretul poate fi putin prea piperat.
Ideas for life
Diferenta este insa peste masura de notabila. Specializarile, modul interactiv de predare, experienta profesorilor, accesul nelimitat la surse de informare, conditiile de cazare, masa si divertisment, precum si experientele multiculturale atrag multi studenti romani peste granite. O spun cei care au avut oportunitatea de a parasi Romania si de a face carte la modul cel mai serios. Ei considera ca toate eforturile facute cu demersurile plecarii merita, pentru ca, rezultatul final este dincolo de asteptari.
Sistemul educational este foarte diferit de cel din Romania, iar libertatea de a-ti alege cursurile si specializarea poate constitui atat un avantaj (pentru cei care nu vor sa studieze dupa o programa fixa si relativ rigida), cat si un dezavantaj (un student poate alege cursuri foarte usoare, ajungand ca la sfarsitul facultatii sa nu aiba o pregatire concreta, care sa poata fi aplicata intr-un domeniu anume). Majoritatea celor care parasesc Romania o fac pentru posibilitatea de a alege in mod flexibil ce si cat vor sa studieze.
Pasaport via Europa
Europa a ajuns una dintre destinatiile favorite ale celor care doresc sa studieze in afara. Cea mai ieftina si mai comoda varianta o constituie bursele pentru studii in strainatate, care acopera integral sau in mare parte taxele universitare.
Majoritatea costurilor sunt suportate de universitati, si vorbim aici de sume de cateva zeci de mii de euro. Uneori sunt inclusi in bursa si banii pentru chirie.
Statutul de comunitari le confera acum studentilor romani aceleasi drepturi pe care le au toti studentii din Uniunea Europeana care vor sa studieze intr-o alta tara membra. De exemplu, pentru a invata la prestigioasa Oxford University, un student din Romania trebuie sa achite o taxa de 6.926-7.810 euro, valabila si pentru studentii britanici ori din alte state UE.
La Cambridge, taxele variaza intre 4.863 si 6.484 euro pe an. La toate acestea se adauga insa celelalte cheltuieli - cazare, masa, carti, transport, divertisment. In Cambridge, suma necesara pentru a trai si a studia in anul universitar 2007-2008 este estimata la 9.947 euro, dar poate ajunge si pana la 11.789 de euro.
La Oxford, in 2006-2007, costurile totale au fost de 9.062 euro pe an. Din aceasta suma, 4.420 de euro asigura cazarea 27 de saptamani (cu o posibila variatie de 295 de euro in plus sau in minus), 1.915 euro costa masa in cantinele colegiilor, iar 2.431 de euro acopera cheltuielile pentru haine, carti si divertisment.
Este posibil ca studentii de la Oxford sa locuiasca un an sau doi in afara campusului, ceea ce implica inchirierea unui apartament sau a unei case, de obicei impreuna cu alti studenti. In medie, chiria in Oxford costa intre 370 si 670 de euro pe luna, excluzand facturile de utilitati.
La Oxford, cei interesati trebuie sa caute informatii despre cazare, intrucat unele colegii au acorduri proprii cu unitati de cazare din afara campusului sau platesc partial ori integral chiria. Colegiile Universitatii Oxford asigura trei mese zilnic si se poate plati in diferite moduri. In unele cantine se face un fel de abonament, in altele platesti ceea ce mananci la fiecare masa, iar in alte unitati se aplica ambele variante.
La Oxford, studentii nu trebuie sa cheltuiasca mult pe carti, intrucat biblioteca Bodleian detine drepturi de copyright si poate furniza o copie pentru fiecare carte sau periodic publicat in Marea Britanie si Irlanda. Colegiile au propriile biblioteci si, daca nu au titlul cautat, il pot procura la cerere.
American dream
SUA prezideaza in topul locatiilor de studii preferate de absolventi. Insa si taxele sunt pe masura. Aici totul costa dublu fata de Europa, sau poate chiar triplu. O facultate poate costa intre 10.000 si 50.000 de dolari pe an, in functie de tipul ei (de stat sau privata), daca are afiliere religioasa (acestea sunt sponsorizate, iar costurile sunt mai mici) si de unde este studentul (facultatile de stat au „preturi” mai mici pentru studentii din acelasi stat si taxe mai mari pentru cei din afara, inclusiv studenti internationali).
Noutati