UVT, singura universitate din tara asociata Confederatiei Europene de Probatiune

Publicat: 11 Iun 2015 00:00

Universitatea de Vest din Timisoara a devenit membru asociat al Confederatiei Europene de Probatiune (Confederation of European Probation, CEP), prima la nivel de tara. Astfel, UVT se afla alaturi de alte 14 universitati (printre care Universitatea din Cambridge, Universitatea din Edinburgh si Universitatea de stiinte Aplicate din Utrecht) si numeroase institutii judiciare din mai mult de 30 de tari de pe continent direct implicate in activitatea Confederatiei.

CEP este o organizatie europeana dedicata probatiunii, care promoveaza reabilitarea si incluziunea sociala a infractorilor, prin sanctiunile si masurile puse in aplicare in comunitate. Aceasta organizatie este acreditata sa reprezinte probatiunea in Europa si dezvolta relatii internationale cu guvernele din intreaga lume, in beneficiul membrilor sai.
In ultimii ani, institutiile europene au dezvoltat un interes crescut pentru institutia probatiunii, institutie consacrata sanctiunilor alternative la pedeapsa cu inchisoarea. In prezent, CEP ofera o serie de initiative de care sa poata beneficia membrii sai, printre care: invitatii de participare la ateliere de lucru si conferinte internationale, includerea in reteaua de comunicare la nivel european, accesul la forumurile si datele destinate membrilor CEP etc.
In acest context, mediul academic are un rol esential, dovedit prin faptul ca universitatile se bucura de un statut special in randul membrilor CEP, iar activitatea lor se va concentra pe segmentul stiintific, de cercetare in domeniul probatiunii, prin imbunatatirea pregatirii universitare a specialistilor. Scopul declarat este de a construi parteneriate eficiente cu sistemele de justitie penala din Europa si de a promova si sustine proiecte europene intre membrii sai.
„Experienta acumulata de cercetatorii, profesorii si studentii nostri in proiectele si actiunile derulate prin Confederatie, alaturi de institutii si universitati de renume la nivel mondial, este una extrem de valoroasa. Sunt lucruri care nu se pot preda/invata in salile de curs, ci doar prin implicare activa in problemele comunitatii. Mai mult decat atat, expertiza noastra, prin resurse umane calificate, va contribui considerabil in implementarea dezideratelor Confederatiei”, spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.
UVT a primit astazi vizita secretarului general al Confederatiei Europene de Probatiune, Willem Van der Brugge. In discutiile purtate cu reprezentantii UVT, acesta a facut referire la importanta universitatilor in cadrul organizatiei, prin cercetatori, prin schimbul de stiinta si experienta in cadrul actiunilor sale.
Din partea Universitatii de Vest din Timisoara, rolul activ in relatia cu CEP revine Facultatii de Sociologie si Psihologie si Facultatii de Drept.
Foto: opiniatimisoarei.ro

Trebuie sa citesti

Ce este o pergola
Ce este o pergola

Zilele cu prea mult soare pot fi un adevărat chin dacă nu încercăm să ne protejăm corpul de razele ultraviolete. In ajutorul nostru sar pergolele, care reprezintă de mult timp un centru de greutate in arhitectura grădinilor. Pergolele sunt structuri

Top 5 lucruri pentru a te mentine la greutatea ideala
Top 5 lucruri pentru a te mentine la greutatea ideala

Te uiți în oglindă și ai impresia că te rotunjești? Vestea bună, dacă o putem numi așa, este că nu ești o excepție. Conform statisticilor , 21,8% dintre tinerii români cu vârsta între 18 și 24 de ani sunt

Alegerea unui echipament sportiv - trei criterii esentiale
Alegerea unui echipament sportiv - trei criterii esentiale

Indiferent de forma de miscare aleasa, cu siguranta te-ai gandit cel putin o data ce tip de echipament sportiv trebuie sa iti alegi. Mai jos îți spunem care sunt cele mai importante criterii pe care trebuie sa le respecti atunci cand urmeaza sa iti cumperi un echipament pentru sport.

Despre Sarbatorile legale in 2019

Ca in fiecare an, si in 2019 romanii asteapta cu nerabdare sa afle de ce zile libere vor putea profita pentru o vacanta sau o escapada in afara agitatiei zilnice, weekendul fiind de multe ori mult prea scurt pentru asa ceva. Se pare insa ca acest an va fi mai putin darnic cu cei care lucreaza

Iubesti pisicile? Iata unde-ti poti petrece vacanta pentru a te bucura de compania lor
Iubesti pisicile? Iata unde-ti poti petrece vacanta pentru a te bucura de compania lor

Iti doresti o vacanta atfel? In care sa te relaxezi si sa uiti complet de examenele si lucrarile pe care trebuie sa le predai la termen? Dar vrei sa te bucuri in acelasi timp de compania animalelor tale preferate? Avem solutia perfecta pentru tine: destinatiile de vacanta perfecte pentru iubitorii

Teste Online

test clasa a VIII-a

test tip testarea nationala care poate fi utilizat si ca teza

mai multe »
Link-uri recomandate: design interior | nikydecor.ro | designer interior cluj | mobilier dormitor preturi | modern interior design
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.