UNIVERSITATEA BUCURESTI SIMPLIFICA EXAMENUL DE LICENTA
5/5220
calendar_month 06 Nov 2007, 00:00
Examenul de licenta din vara anului viitor va fi mai usor decat in anii trecuti pentru studentii Universitatii Bucuresti. Acest lucru va fi posibil pentru ca Senatul Universitatii Bucuresti a decis ca fiecare facultate sa-si aleaga modalitate de examinare a studentilor.

Prima care a facut pasul spre simplificarea examenului de licenta a fost Facultatea de Drept care a renuntat la lucrarea scrisa. Sunt insa facultati care au ramas la metoda clasica de evaluare si mentin atat examenul scris cat si proiectul. Acestea sunt Facultatea de Fizica, Facultatea de Litere si Limbi Straine si cele trei facultati de Teologie. Facultatea de Jurnalism nu a luat inca o hotarare cu privire la sustinerea licentei.


Tot anul viitor isi vor finaliza studiile doua promotii diferite, cea cu 4 ani de studiu si absolventii modelului Bologna, cu 3 ani de studiu. Facultatile Biologie, Chimie, Geografie, Istorie, Matematica si Psihologie vor crea subiecte diferite pentru cele doua promotii, in timp ce Facultatile de Drept. Filosofie, Geologie, Administratie Publica si Stiinte Politice vor propune subiecte unice pentru studentii ambilor promotii.

Conducerea Universitatii Bucuresti recomanda facultatilor care vor opta pentru lucrarea de licenta ca metoda de evaluare finala a absolventilor, sa solicite studentilor, pe langa proiectul original de diploma, realizarea unui portofoliu cu lucrari elaborate la cercul stiintific, un jurnal de practica sau lucrari create in cadrul unor burse de studiu in strainatate.

Prin aceste masuri, Universitatea Bucuresti se alatura marilor centre universitare care au renuntat la filtrul clasic de evaluare finala a absolventilor. In aceasta toamna si Academia de Studii Economice Bucuresti a eliminat proba scrisa a examenului de licenta.