Universitatea de Vest din Timisoara se mandreste cu cei mai tari profesori din tara!
3/36788
calendar_month 25 Mai 2015, 00:00
Oglinda, oglinjoara, cine are cei mai multi profesori premiati din tara? Universitatea de Vest din Timisoara se mandreste cu cei mai multi profesori premiati la Gala Profesorului Bologna, ce a avut loc in perioada 22-24 mai la Timisoara sub deviza “Mari profesori care ne inspira”. Gala Profesorului Bologna este organizata din initiativa Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR).

Pe langa profesorii Universitatii de Vest din Timisoara, la Gala au mai fost premiate si cadre didactice din alte universitati ce fac parte din Consortiul Universitaria, si anume: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca si Univesitatea din Bucuresti.

Gala Profesorului Bologna isi propune in fiecare an sa premieze profesorii care se fac remarcati la cursuri prin metodele de predare/invatare adaptate fiecarui student.

Profesorii Universitatii de Vest din Timisoara care au fost premiati la gala din acest an sunt: Babtţi Adriana, Bunget Ovidiu-Constantin, Clipa Cristian, Costea Iuliana, Glavan Gabriela, Isvoran Adriana, Jebelean Petru, Macsinga Irina, Muntean Ana, Mura Petru-Ovidiu, Roja Alexandru si Viasu Ioana.

Potrivit reprezentantilor Aaliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti, profesorii premiati in cadrul galei de anul acesta, s-au adaptat cel mai bine la provocarile implementarii unui invatamant centrat pe student, si care, prin relatia pe care au construit-o cu studentii, au reusit sa devina modele pentru generatii intregi de tineri si sa ii inspire in viitorul lor traseu profesional.

“Nu ne-am afla la nivelul la care suntem fara a avea o resursa umana deosebita. Universitatea a crescut datorita oamenilor sai, a profesorilor, a studentilor. Un profesor trebuie sa inspire, sa ghideze, sa fie un exemplu pentru studentii sai. Acesti tineri trebuie sa gaseasca in noi mai mult decat furnizori de educatie. Faptul ca UVT are in acest an cei mai mulți profesori premiati este un semnal foarte bun ca lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie”, a declarat Rectorulul Universitatii de Vest din Timisoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

In ultima vreme, procesul invers, in care profesorii sunt evaluati de studenti si nu invers, este tot mai des intalnit, din dorinta universitatilor de a schimba putin modul in care se desfasoara procesul de invatare in universitatile de la noi. Asa se face ca, pe tot parcursul lunii mai si profesorii Academiei de Studii Economice din Bucuresti vor fi notati de catre studenti.

Initiativa evaluarii profesorilor de la ASE de catre studenti a apartinut Uniunii Studentilor Academiei de Studii Economice din Bucuresti. Datele care se vor strange in timpul acestei evaluari vor fi folosite ulterior pentru efectuarea de modificari de continut si folosirea de noi metode de predare la cursuri si seminarii. Datele vor fi folosite de asemenea si de conducerea universitatii pentru luarea de decizii in privinta managementului performantelor cadrelor didactice ale institutiei.

Foto: ANOSR