Universitatile care scolarizeaza studenti in afara legii trebuie aspru sanctionate

calendar_month 18 Aug 2015, 00:00
ANOSR considera ca aceasta Ordonanta de Guvern (privind dreptul absolventilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate si sanctionarea institutiilor de invatamant care scolarizeaza fara autorizare) trebuie sa reglementeze dreptul studentilor de a beneficia de acte de studii, recunoscute de catre stat, care atesta finalizarea acestora si care au fost inmatriculati la programe de studii organizate la forme de invatamant/locatii/intr-o limba de predare neacreditata/neautorizata trebuie acordat doar studentilor care au inceput studiile cel tarziu in anul universitar 2010-2011, care se afla in prezent intr-o situatie de vid legislativ. Daca exista astfel de situatii intalnite si la studenti inmatriculati incepand cu anul universitar 2011-2012, dupa emiterea Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011, universitatile care au permis incalcarea legislatiei in vigoare in acest fel trebuie aspru sanctionate, iar pentru acei studenti trebuie stabilite masuri tranzitorii prin care sa aiba dreptul sa isi continue si/sau echivaleze studiile in cadrul unor programe care respecta normele legale in vigoare, cu verificarea nivelului de competente dobandit de acestia.
De asemenea, solicitam Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice sa aplice sanctiuni mult mai dure in momentul in care se constata astfel de incalcari ale legislatiei in vigoare, care sa descurajeze universitatile sa adopte astfel de practici, si sa sporeasca nivelul acestora si modul de aplicare prin prezenta ordonanta, prin masuri precum:
- retragerea autorizatiei/acreditarii pentru programul de studii/institutia de invatamant in cauza, cu acordarea posibilitatii studentilor deja inmatriculati de a-si continua studiile la alta institutie de invatamant si recunoasterea creditelor dobandite la programele de studii autorizate provizoriu/acreditate;
- sesizarea organelor de cercetare penala cu privire la activitatea de abuz in serviciu a celor responsabili de incalcarea legislatiei in vigoare;
- aplicarea de amenzi institutiei de invatamant in cauza.
In plus, ne asteptam ca Ministerul Educatiei si Cercetarii Știintifice sa isi asume sa monitorizeze constant respectarea legislatiei in vigoare in ceea ce priveste functionarea programelor de studii, inmatricularea studentilor si respectarea capacitatii de scolarizare maxime aprobate, astfel incat in viitor sa nu mai fie intalnite astfel de cazuri care sa necesite reglementari speciale.
„Consideram ca in sistemul national de invatamant superior este necesara mai multa disciplina in ceea ce priveste functionarea programelor de studii. Ministerul Educatiei trebuie sa fie mult mai atent la ceea ce se intampla in universitatile din Romania si sa nu permita aparitia unor noi astfel de cazuri. Sanctiunile trebuie sa fie mult mai drastice, astfel incat niciun rector sa nu-si mai permita sa incalce legislatia in vigoare sperand ca nu va suporta nicio consecinta. De asemenea, trebuie sa ne asiguram ca prin aceasta ordonanta nu se da liber la emis diplome fara a avea garantia ca acestea chiar atesta un nivel de competente adecvat si sa impunem masuri suplimentare de verificare acolo unde este posibil.” - Vlad D. Chereches, presedinte ANOSR
In atasament puteti consulta textul integral al Pozitiei ANOSR referitoare la proiectul de Ordonanta de Guvern privind dreptul absolventilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate si sanctionarea institutiilor de invatamant care scolarizeaza fara autorizare.
Foto: fronttime.blogspot.com
Noutati




