studentie.ro  » diverse » valentine s day » IUBIRE IN IULIE - POVESTEA 2

IUBIRE IN IULIE - POVESTEA 2

Publicat: 04 Feb 2008 | Vizualizari: 5138

Sufletul meu fredoneaza o melodie; despre trecut, prezent si viitor, o poveste eterna despre dragoste si destinul celor doi copii care cred in ea. Este idealul lor in viata, este ceea ce au visat de cand s-au nascut. Este lucrul care le trezeste zambetul pe buze, este sentimentul a carui amintire le aduce sclipiri de dragoste in ochi, este trairea care le face trupurile sa tremure de dorinta.

Este felul in care si-au dorit sa-si traiasca viata si fara de care trecerea prin lumea aceasta ar fi amara ca viata unui copil fara mama. Ei doi sunt singurii care inteleg rostul vietii.. Glasul se pierde insa in departare si ramane doar tresaltarea amintirii celui mai frumos cantec pe care-l poate naste acum sufletul indragostit al unei adolescente.

Povestea a inceput intr-o zi calduroasa de iulie ... Zi in care cursul obisnuit al vietii unor tineri s-a schimbat brusc, complet.. Acoperiti de un val, din cauza caruia refuzau sa creada in puterea lor, sa indrazneasca sa spere, sa viseze, sa descopere lumi noi, sa-si gaseasca drumul in viata, cei doi au fost pusi in fata unei provocari pe care o puteau sau nu accepta si ... infrunta.

Era o zi obisnuita; O zi calduroara de vara.. Zi in care au fost schimbate destine, sau descoperite.Acea zi mi-a marcat viata in mod placut.. Plecam in Caciulata pentru a petrece impreuna cu familia cateva zile in statiune ... Cu cateva zile inainte, am aflat ca urmau sa vina si Adi cu Dana,copiii si spre surprinderea mea si Marius, fratele Danei. Abia asteptam sa vina ziua aceea, sa fim toti.. Insa eram mai mult nerabdatoare sa-l revad pe Marius, pentru ca trecusera ani de cand nu il mai vazusem.

Zilele treceau si tot mai mult ma gandeam la reintalnirea noastra. Oare cum ma va privi? Cum mai arata? Cand, in sfarsit, a venit ziua intalnirii cu toata familia, m-au cuprins emotiile... Mai ales cand a trebuit sa-l astept pe Adi la poarta, stiind ca Marius e cu el. Cand l-am vazut, nu stiam cum sa reactionez.. Am incercat un salut, un pupic pe obraji...dupa care amandoi ne-am imbratisat. Am ramas total socata...el la fel...Ne imbratisam ca doi prieteni care nu se mai vazusera de foarte mult timp, insa se cunosteau foarte bine.



Nici pe ceilalti nu i-am imbratisat cum l-am luat pe Marius in brate...si parca a si durat mai mult. Mi-era parca rusine sa stau mult in prezenta lui. Nu stiam ce sa vorbesc, mi-era teama sa nu ma balbai. Il priveam doar pe ascuns pentru ca imi placea!

La sosirea in Caciulata eram parca agitata, la fel de emotionata. Cateodata vroiam sa ies in evidenta in fata lui prin gesturi, vorbe, dar nu vroiam sa exagerez. Eventual ma uitam la el de la distanta. Nu stiam cum sa intru in vorba cu el, nu stiam ce subiect sa abordez; ma multumeam cu prezenta lui..

M-am indragostit pe loc de el, dar mi-era teama. Stiam ca va veni ziua cand va pleca si nu mai aveam sa-l vad. Ramaneam ca pana atunci, simple cunostinte, doar ca acum aveam alta varsta si ramaneam mult timp cu amintirile. Nu ma gandeam ca imi va acorda atentie pe parcursul excursiei ... nu atentia pe care o doream. Stiam ca nu ma va putea privi cu alti ochi...eram doar Alina, versisoara lui Adi.

Era normal sa fie asa...El avea prietena...noi ne vedeam cateva zile, acelea putand fi chiar ultimele petrecute impreuna. Si totusi speram...Imi imaginam...Eram indragostita...si nu imi dadeam seama pe moment. Ce se petrecea cu mine? Cum am reusit sa ma indragostesc atunci de el? Eram constienta ca era ceva imposibil...si totusi?!



Intr-una din acele zile calduroase, cand eram cu nepotii in locul special amenajat pentru copii, am ramas cu el singura pe banca.. Atunci am inceput sa vorbim; Atunci mi s-a dat o speranta. Isi dorea sa fie student la Teologie in Bucuresti, sau in Iasi. Aveam ceva in comun. Si eu vroiam sa ma duc la facultate in Bucuresti, Sibiul ramanand ca rezerva in cazul in care nu luam in capitala.
Ne-am bucurat amandoi pentru ca aveam posibilitatea sa ne mai intalnim in Bucuresti. Acolo nu cunosteam pe nimeni, trebuia sa o luam de la zero, sa incepem o noua viata departe de familie, de prieteni...Ne-am gandit ca ne era mai usor daca eram amandoi in Bucuresti, macar nu eram singuri.Eu ma bucuram mai mult pentru ca poate macar asa aveam sa-l cunosc mai bine si, de ce nu, sa-l cuceresc.

Bucurestiul nu ne placea niciunuia...prea multa agitatie..un oras infect din toate punctele de vedere; Dar aveam o sansa de a ne reintalni. La un moment dat, discutia ne-a fost intrerupta, pentru ca venisera neamurile langa noi. Nu aveam de ce sa ne ferim, dar parca vroiam sa fim singuri chiar daca nu vorbeam cine stie ce. Era printre putinele persoane alaturi de care imi placea sa stau singura fara sa imi doresc sa apara cineva care sa ma salveze de la discutia cu persoana respectiva.

Atunci am simtit, sau aveam impresia ca si el isi dorea sa ma cunoasca mai bine. De aceea, incercam ca atunci cand mergeam toti la plimbare, sa stau mai mult pe langa el in speranta ca vom redeschide discutia sau pur si simplu pentru ca ma simteam bine langa el. In aceeasi zi, insa seara tarziu, am plecat cu el, cu varul meu Radu si cu Vlad, fratele meu, in cautarea unui Non-Stop pentru a cumpara bere si tigari. Intamplarea a facut ca eu sa merg langa Marius si Vlad in rand cu Radu, pentru ca nu era trotuarul destul de lat.

Parca totul ne aducea impreuna, fara sa vrem neaparat noi lucrul asta. Am vorbit tot felul de lucruri, am ras, am glumit.. Ne simteam bine. Eram asa fericita cand eram langa el, insa cand ramaneam singura realizam ca ma atasez din ce in ce mai mult de el. Nu regretam, dar ma durea foarte tare pentru ca zilele treceau si despartirea era grea...ramaneam cu un gol in suflet.

Ce fain era cand ne trezeam dimineata si ne intalneam pe terasa la cafeaua de dimineata sau pentru a lua micul dejun...Eram
toti, dar pentru mine conta doar prezenta lui. Zile frumoase, dar trecatoare.. fericite, dar lasand in urma durere in suflet...Baile din piscina, plimbarile prin imprejurimi, jocul de carti toate astea erau activitatile zilnice ale grupului. Toti paream mai mult sau
mai putin fericiti. Si acea fericire pentru mine si pentru Marius era doar pe moment, sau de dragul celorlalti.. Sufletele noastre erau indurerate...

Cand o parte din neam a plecat, oarecum m-am bucurat pentru ca ramaneam doar eu cu Marius, Dana, Adi si nepoteii. Pentru ca eram singura apropiata varstei lui, m-am gandit ca aveam de petrecut mai mult timp cu el, pentru ca Adi cu Dana trebuiau sa aiba grija de copii. In acea zi, spre seara, ne-am dus sa ne plimbam putin, dupa care ne-am oprit la un suc la unul din hotelurile din statiune. Marius era schimbat, parca deprimat. Ma gandeam daca sunt eu vinovata. Poate il plictiseam, il deranjam cu prezenta mea. Nu stiam ce se intampla. Atunci nu l-am intrebat nimic pentru ca era prea multa lume de fata. Insa, la plecare, mergand cu el, l-am intrebat de ce e suparat. A cam evitat sa intre in detalii si nici eu nu am insistat pentru ca nu vroiam sa ma judece gresit, crezand ca ma bag prea mult in viata lui. Dar pana la urma, nu stiu cum am reusit, ca l-am facut sa isi mai revina, sa zambeasca...si asa am inceput sa vorbim de tot felul de lucruri, despre muzica, seminar..

Tot mergand si vorbind, nu ne-am dat seama ca ceilalti erau in urma si noi deja ajunseseram la casute. Odata ajunsi, neavand cheile de la casute, nu stiam unde sa stam: pe prispa casutei sau pe terasa.. Atunci, de comun acord, am hotarat sa stam asezati in mijlocul drumului.. Da!.. chiar asa! Stiam ca ceilalti turisti se vor uita ciudat la noi, considerandu-ne probabil nebuni, dar noua nu ne pasa. Am stat acolo putin, dupa care ne-am asezat pe prispa, unde am continuat sa vorbim. Ne uitam unul la altul, povesteam si din urma discutiilor pe care le purtam, am descoperit ca avem foarte multe lucruri in comun. Am inceput cu filosofia, ne pasiona...si aveam idei comune.

Probabil atunci a fost prima data cand l-am impresionat catusi de putin, deoarece am abordat un subiect nu tocmai simplu de dezbatut, la care ne-am contrazis, insa in cele din urma am ajuns amandoi la o concluzie. In aceeasi seara am vrut sa-i arat Carul Mare. Imi zisese ca vrea sa-l vada si nu i-l aratase nimeni pana atunci. In momentul ala m-am simtit avantajata de faptul ca stiam sa localizez Carul si puteam fi prima care i-l arata. Ma gandeam ca poate asa as avea o bila alba si poate l-as impresiona. Ne uitam amandoi la stele, incercand sa vedem Carul, dar din cauza ca locul era inconjurat de brazi nu aveam o vedere larga a cerului si nu am reusit sa-l localizam. Stateam langa el si imi doream sa-l iau in brate, dar nu avea rost.

Ne-am intors pe terasa, unde am jucat carti si am mai vorbit. Dupa cateva jocuri castigate de mine, m-a intrebat daca am facut vreodata vreun lucru ilegal, oricat de mic ar fi fost el. I-am spus ca nu; a zambit si mi-a propus sa patrundem ilegal pe mica plaja amenajata langa piscina. Vroiam sa vada ca sunt curajoasa si i-am zis "Da, de ce nu?". Asa ca am sarit gardul si ne-am asezat pe o piatra mai mare in nisip. Din nou aveam acea dorinta de a-l tine in brate, de a-l saruta, dar nu puteam, era o greseala.

Mi-a povestit tot mai multe de viata de seminarist, cum se distreaza. Imi placea sa-l privesc, sa-l ascult.. Desi imi era foarte frig, induram...Ma incalzea prezenta lui.. Simteam frigul, dar vroiam sa stau cat mai mult cu el, fiind ultima seara petrecuta in Caciulata. Nu constientizam atunci, dar trecusem usor de la atractie la iubire. Il iubeam, dar sentimentul imi era atunci strain, nu-l recunosteam nici macar pentru mine, pentru ca era o iubire imposibila...Zilele petrecute in Caciulata treceau. Joi am plecat spre Targoviste. Odata ajunsi, n-am facut altceva decat sa stau cu Marius...

Seara am iesit cu el si cu Mihai la o terasa. Eram trista. De data asta Marius observase lucrul asta la mine. Mai avea de petrecut o zi in Targoviste. Ma durea sufletul ingrozitor. Eram confuza...Oare isi daduse seama de ce simteam pentru el? Trebuia sa-i spun? Sau poate era mai bine sa tac, sa sufar singura, fara a-l implica. Orele treceau. Ziua de vineri era ultima pe care o puteam petrece alaturi de Marius. Vineri stateam de vorba cu el in curte la mamaie...Din vorba in vorba mi-a cerut numarul de telefon pentru a pastra legatura. Poate intr-o buna zi aveam sa ne revedem.

Spre seara am iesit cu Adi, Dana si copiii in parc. Ei admirau animalele.. Eu incercam sa ma apropii de Marius. Era trist, il vedeam, il simteam, dar nu imi dadeam seama de ce.. Ma gandeam ca poate din cauza ca urma sa plece, dar nu, nu se putea. Era imposibil, pentru ce sa-i para rau? Nu il lega nimic aici, poate decat cateva amintiri, dar si ele aveau sa fie lasate in urma cu timpul. Am petrecut ultimele ore impreuna tristi amandoi.

Momentul despartirii a fost greu. Plangeam.. Am plans mult in seara aia. Il vroiam inapoi. Vroiam inapoi acele momente, de altfel, cele mai fericite din viata mea.. In acea noapte mi-a dat un beep. Era tarziu, dar m-am bucurat enorm. Atunci un gand mic mi-a trecut foarte repede prin minte. Ma gandeam ca ii e dor de mine, ca nu i-am fost indiferenta in tot acest timp si ca da, avea de ce sa-i para rau ca pleaca. Altfel, de ce mi-a dat acel beep tarziu in noapte? A fost un gand fugitiv, se pierduse si el. Stiam ca la 5 dimineata pleca, asa ca am ramas treaza. Nici daca vroiam sa dorm, nu puteam. Plangeam si imi aminteam tot ce se intamplase intr-o saptamana de zile.

La 5 ne-am dat cate un beep.. De atunci nu stiam ce va urma. La cateva ore mi-a mai dat un beep, dupa care un mesaj, in care imi spunea: "Neatza! Te-ai trezit? Nu mai vreau acasa! :-) Deja mi-e dor de voi! Pup!" Dupa acel mesaj mi-am dat seama clar ca nu eram singura care se atasase, era cuprins de dor si suferea. Atunci am realizat ca probabil toata tristetea pe care o avusese, se datora faptului ca trebuia sa plece si lasa in urma amintiria si un suflet trist. Nu s-a abtinut si intr-un urmator mesaj mi-a spus ca s-a atasat mult de mine. Din nou incepusem sa plang. Imi era dor si nu-mi venea sa cred ca ii lipsesc atat de mult.

Beep-urile si mesajele au continuat.Prin mesaje ne-am spus tot ce simteam unul fata de celalalt.. Lucruri pe care nu avusesem curajul sa le spunem cat timp am fost impreuna. Ma iubea...in adancul sufletului stiam asta, dar imi era greu sa recunosc, sa cred.. Dupa trei saptamani in care am pastrat legatura prin mesaje si telefoane, m-am dus in Comanesti la Adi si la Dana cu scopul de a-l revedea. M-am dus inainte cu cateva zile de ziua lui. Mi se parea cea mai favorabila perioada pentru a-l reintalni.
Pe 15 august ne-am reintalnit. Ne-am plimbat, am stat de vorba despre noi, despre lucrurile care ne-au schimbat viata, despre sentimentele pe care le aveam unul fata de celalalt.

Atunci m-a vazut prima data plangand.. Probabil nu se astepta sa fiu atat de afectata.. Nici eu nu m-am putut abtine.. Imi era dor de el, vroiam sa ii spun chiar tot ce simt pentru el, dar nu aveam curaj. De la ziua lui nu aveam sa ne mai vedem.. Cel putin un an de zile, urmand ca dupa acel an sa ne reintalnim la facultate in Bucuresti. Am hotarat amandoi sa pastram legatura, sa nu uitam unul de altul, sa continuam sa speram, sa luptam pentru noi, pentru un posibil viitor impreuna. Nu avea rost sa incepem o relatie la distanta, mai ales ca el deja avea o relatie stabila.

Aveam de asteptat un an.. Un an in care amintirile aveau sa se ascunda in castele de gheata si sa valseze in rochii de bal pe sub candelabrele atunci stinse. Visele ramaneau undeva, in suflet, ca niste fructe pe cale sa se vestejeasca pentru ca cineva a uitat sa le culeaga. Zambetul imi era din ce in ce mai trist, iar ochii negri, incercanati. In sinea mea ma intrebam "Oare isi mai aminteste?" Sau poate a sters cu buretele toate gesturile marunte care au facut prietenia noastra atat de speciala? Probabil si el gandea la fel. Pentru o clipa zambetul isi pierdea tristetea, iar inima tresalta de bucurie cand primeam un semn de la el. Il iubeam si stiam ca nu voi regreta niciodata ca l-am cunoscut si ca mi-a fost aproape.

Era o etapa din viata noastra pe care nu aveam sa o uitam niciodata, care pentru mine avea in centru o singura persoana, prima iubire. Timpul avea sa decida in favoarea sau defavoarea noastra. A trecut aproape un an. Un an in care ne-am lasat cuprinsi de amintiri, indoiala, tristete, de gandul ca totul se sfarsise si toate sperantele erau spulberate. Tot ce simtisem vara trecuta, aveam impresia ca ramasese infipt adanc in suflet si ca nu vom mai trai acele clipe in care uitasem de tot ce era inainte sa ne intalnim. Au trecut luni de zile in care, in ciuda distantei si a gandurilor negre ce apareau, noi am continuat sa luptam pentru visul nostru. Ne lega ceva mult prea puternic incat sa nu ne permita sa renuntam. A fost o lupta grea. Practic am luptat pentru o idee, pentru un vis ce parea imposibil de realizat. Beep-urile si mesajele fusesera reduse, ceea ce facea lupta sa fie mai grea.

Dar, dupa aproape un an, am reinceput sa tinem legatura teleponic mai des. Beep-urile si mesajele erau din ce in ce mai multe.
Stiam in sinea noastra ca ne iubim, dar nu faceam vizibil lucrul asta pentru celalalt. Insa, orice venea din partea celuilalt, fie ca era un simplu beep sau mesaj, demonstra cat de mult tinem unul la altul si ca luptam. Din aprilie 2007 am tinut legatura zilnic. Totul revenea la normal, din punctul nostru de vedere. Asa trebuia sa fie, asa ne doream.. Tot atunci ne-am inceput relatia propriu-zisa. Totusi, inca aveam greutati de trecut. Aveam un examen in fata, distanta inca era intre noi. Lupta avea sa continue pentru a reusi sa fim impreuna, insa totul era putin mai usor pentru ca vorbeam zilnic, eram alaturi unul de celalalt si ne sustineam.

Daca nu era el, nu stiu cum treceam de emotiile dinaintea bacului si de tristetea dupa trecerea acestuia. Amandoi am trecut de acea perioada, care ne-a intarit si ne-a adus mai aproape unul de celalalt. Relatia noastra evolua.. Cu fiecare zi ce trecea, noi ne iubeam mai mult, dorul era mai mare si ne doream din tot sufletul sa ne reintalnim. Am mai avut momente de incertitudine, indoiala, insa treceam foarte repede de ele. Ne-am oficializat relatia pe 6 iulie. Acea zi a fost cea mai fericita din viata mea. A venit in Targoviste, facandu-mi cea mai mare si frumoasa surpriza.

In sfarsit venise clipa cand puteam sa-l vad, sa-l tin in brate si sa-l sarut fara sa ma simt vinovata pentru gesturile mele. Acea etapa de care acum un an ne temeam, avea sa se sfarseasca. La sfarsitul ei, o strangere de mana, o privire, un zambet, un sarut, au adus inapoi totul. Ca un flashback de cateva secunde, ca un fulger care a reaprins candelabrul din sala de bal si a rodit in suflet alte vise, alte sperante.

Cine si-ar fi inchipuit? Cine s-ar fi gandit ca inima poate juca feste si ca te poti trezi dintr-o mare de oameni intr-o sala de bal? Ca o singura privire poate trasnforma un om matur in copilul indragostit de care uitase? Eram intr-o stare de euforie greu de descris, iar emotiile erau foarte mari. Nu aveam stare. Vroiam tot timpul sa-l pupacesc si sa-l strang in brate. Era fericit si ma bucuram. Revederea a fost atat de dulce, incat m-am gandit ca a meritat sa astept un an pentru ca apoi sa am parte de o asa iubire.

Am stat cateva ore impreuna, insa a contat foarte mult pentru amandoi. Visul incepea sa se realizeze...Eram asa cum ne visam cu un an inainte..eram impreuna, fericiti si iubiti. Ne-am luat greu ramas bun, insa acum stiam ca aveam sa ne revedem curand si, oricum eram impreuna, ne iubeam., deja totul se aranja in bine pentru noi. Incepea din nou o perioada dificila, plina de emotii: admiterea la Bucuresti.

Din pacate, nu am luat amadoi in Bucuresti, eu am ramas in Sibiu, iar el in Iasi. A fost un pas greu, dar l-am trecut. Bucurestiul nu a fost o conditie pentru a fi impreuna. A fost probabil un lucru comun care ne ajuta sa luptam pentru noi, sa ne pastram sperantele vii. Chiar daca eram acum in orase diferite, nu ne impiedica continuarea relatiei. Luptasem un an, fara sa vorbim, fara sa stim ca vom trece peste si va fi in avantajul nostru. De ce nu am mai rezista inca 3 ani? Acum era deja altceva. Ne puteam vedea mai des, ne legau multe lucruri la care nu puteam si nu vroiam sa renuntam.

Dragostea noastra e mai puternica decat orice si impreuna putem invinge timpul, distanta care e intre noi. Am realizat multe in anul pe care trebuia sa-l asteptam. Am luptat fara sa fim siguri de nimic, fara sa stim ca intre noi va putea fi ceva, si totusi atunci nu am renuntat. Am trecut amandoi peste momente dificile, triste, nimic nu va putea sa ne desparta. Am invatat din greselile altora, din propriile greseli si nu vom mai permite sa stea ceva intre noi.

Ne iubim atat de mult. Cateodata totul imi pare un vis. Visul unor copii indragostiti, fericiti impreuna. Insa visul e realitate. Noi doi traim visul, noi doi suntem acei copii care se bucura la orice lucru marunt si trec mai departe prin viata chiar daca intampina greutati, suntem doi, ne iubim si dragostea ne face mai puternici si de neinvins. Traiesc dragostea adevarata, la care viseaza toate fetele. Ma simt implinita, sunt cea mai fericita femeie, alaturi de el.

Am petrecut impreuna momente unice, clipe de neuitat pline de emotie, pasiune, tandrete. Imi lipseste mult. Imi doresc sa fie langa mine, sa ma stranga in brate, sa ma alinte. Ma intristez cateodata, dar stiu ca ma iubeste la fel de mult cum il iubesc si eu si ca ne vom vedea, vom fi impreuna. Avem de trecut peste o alta incercare.. Din nou timpul si distanta vor fi intre noi, dar la mijloc e multa iubire si vom trece si peste asta. Vom petrece vacantele impreuna, ne vom vedea in timpul facultatii de cate ori putem. Nu e atat de greu pe cat pare. Trebuie sa avem incredere unul in celalalt, sa ne intelegem.

Ma gandeam...Oare ce face ca relatia noastra sa fie atat de frumoasa si pura? Probabil capacitatea noastra de a intelege si trai sentimentul iubirii, sau simplitatea relatiei? De ce dragostea noastra creste in intensitate, cu toate ca ne vedem destul de rar ? Poate pentru ca am inteles ca omul este intr-o continua cautare a absolutului, absolut spre care, prin puritatea ei, dragostea tinde sa ajunga, indiferent de piedicile care i s-ar pune in cale. Poate pentru ca am invatat ca dragostea se bazeaza pe adevar, pe incredere reciproca, pe toleranta si pe puterea de a depasi cu usurinta orice obstacol. Poate pentru ca stim ca viata este prea scurta pentru a-ti hrani sufletul cu iubiri de-o vara, de-o noapte..

Si totusi, dragostea e pura in esenta ei, insa oamenii o murdaresc. Noi am lasat-o asa cum e ea. Suntem printre putinii norocosi care si-au gasit jumatatea!

Atatea zile au trecut de cand nu ne-am vazut si gandul mi-e dus acolo unde mi-a ramas inima. Daca cineva mi-ar fi spus acum un an ca ma voi indragosti atat de tare si ca voi fi capabila de sentimente atat de puternice si intense nu l-as fi crezut.

Cine s-ar fi gandit ca de o la privire, o imbratisare poate incepe o frumoasa poveste de dragoste? Povestea noastra!

 
 

Quiz

În acest ”Test” este vorba cât de bine poți gândi. Deoarece unii greșesc la cele mai simple întrebări.Acesta este un așa numit „Test de Logică”.

 
 

Jobs

Firma: ALGIDA CENTER SRL
Nivel cariera: Fara experienta
Tipul postului: Full-time
Oras: Ilfov
Perioada de valabilitate: 2022-01-28 00:00:00 - 2022-02-16 00:00:00