Dispozitive de spionaj si alte gadgeturi demne de Agentul 007

Publicat: 27 Ian 2020 00:00

Filmele cu James Bond, Agentul 007, una dintre cele mai cunoscute francize din industria cinematografiei, se bucură în continuare de succes, chiar dacă personajul principal nu se mai bucură astăzi de gadgeturi atât de exclusiviste... Grație tehnologiei moderne, gadgeturile care păreau la limita imposibilului în filmele cu spioni sunt astăzi accesibile oricui, mai ales grație comenzilor online. Smartphone-urile și tabletele, oricât de multe funcții revoluționare ar avea (recunoaștere facială, amprentă pe ecran, ecran pliabil) nu mai impresionează atât de ușor.

Avem în jurul nostru tot mai multe dispozitive smartwatch, dar chiar și drone cu ajutorul cărora se pot realiza diverse operațiuni, inclusiv... spionaj. De la distanță se pot filma unele locuri sau unele persoane în anumite momente, totul controlat de la distanță. Pe lângă dronele de tip hobby, există astfel de dispozitive care ajung la înălțimi și la distanțe absolut spectaculoase, fără a pierde controlul. Se vorbește deja despre curierat pe baza de drone și alte scenarii pentru unii SF, dar care nu mai par atât de greu de realizat...

Online găsim și o mulțime de căști ușor de ascuns în ureche, camere video și audio care se pot camufla în obiecte banale din jurul nostru. Pentru spionaj - nu neapărat în scopuri demne de filmele cu James Bond - astfel de dispozitive oferă rezultate impresionante, căci au funcții avansate și sunt aproape imposibil de identificat atât timp cât nu se suspectează ceva extrem de tare.

Și casca de copiat a devenit simplu de cumpărat pe internet - iată o utilizare nu tocmai etică, dar o realitate a vremurilor noastre. Studenții sunt foarte interesați de astfel de dispozitive, căști japoneze, sisteme de copiat, fel de fel de microfoane și camere video ascunse în obiecte diverse, de exemplu în nasturi. Copiatul la examene este un fenomen nedorit, însă greu de combătut într-o eră a tehnologiei. Mulți studenți își asumă astfel de riscuri, după cum se poate citi pe forumuri online și pe rețele de socializare unde astfel de dispozitive primesc inclusiv recenzii și recomandări de utilizare.

Dispozitivele de spionaj pot avea însă și alte scopuri, mult mai etice. Spre exemplu, cazuri în care o persoană este pusă într-o situație în care este obligată să își dovedească nevinovăția, să se apere împotriva unor acuzații nedrepte. Cu camere ascunse, reportofoane camuflate în anumite obiecte și chiar alte dispozitive de tip cască audio ascunsă, persoana în cauză, eventual cu ajutor din afară (astfel de sisteme pot transmite wireless până la distanțe destul de mari) pot confrunta alte persoane și pot înregistra mărturisiri sau alte elemente importante.

În mediul de afaceri, există manageri care folosesc dispozitive de spionaj pentru a-și urmări mai atent angajații. Utilizarea unor astfel de mijloace este legală doar în anumite condiții, însă în practică unii proprietari de afaceri vor să se convingă de onestitatea angajaților, să își facă unele păreri despre aceștia, astfel încât de cele mai multe ori folosesc informațiile culese fără ca angajații să afle despre ceea ce s-a întâmplat. De asemenea, plasate în obiecte precum becuri, pixuri sau ceasuri de birou, camerele video și audio pot surprinde unele discuții, inclusiv acuzații și amenințări, pot proteja persoana în cauză în anumite conflicte.

De altfel, și angajații pot recurge la gadgeturi și pot alege dispozitive de spionaj pentru a-și expune angajatorii sau superiorii de la locul de muncă în situații în care aceștia abuzează de poziția lor. Ai fost amenințat(ă), șantajat(ă) sau tratat(ă) necorespunzător în relații de muncă? Cu ajutorul unor camere de tip spion sau a unor reportofoane de tip spion, totul poate fi probat și poate ajunge la persoanele responsabile din conducerea firmei sau, dacă e cazul, la autorități. În astfel de situații, iată că gadgeturile pot avea un rol defensiv. Nici nu se mai poate pune problema de etică atunci când vrei să te aperi și să ieși în mod onest dintr-o situație în care ai ajuns pe nedrept.

Cei care au copii pot să instaleze dispozitive de monitorizare - evident, ascunse - atunci când îi lasă pe cei mici în grija altor persoane. Au fost mai multe cazuri în mass-media, inclusiv în România, de situații în care folosirea acestor camere spion sau reportofoane spion a adus rezultate importante. Mai exact, s-a aflat despre neglijențe grave sau despre rele tratamente aplicate copiilor mici, prea mici pentru a se apăra sau pentru a înțelege o situație de acest gen. Ne referim la camere și microfoane pe care copiii le pot avea introduse inclusiv în jucării de pluș, nasturi etc. Astfel, se poate afla ce se întâmplă la creșă sau la grădiniță.

Camere de tip spion și alte gadgeturi de tip James Bond pot fi instalate și în propria casă pentru a urmări menajera sau alte persoane angajate pentru diverse lucruri și care pot sta nesupravegheate altfel. De asemenea, revenind la situațiile cu copii mici, se pot folosi astfel de dispozitive pentru a se urmări bonele acasă sau oriunde ar merge cu copiii. Evident, dispozitivele se pot monta în locații fixe (acasă) sau pe obiecte care vor fi luate în deplasări afară, în parc, la magazin, la locul de joacă etc.

Așadar, de la sisteme de copiat la sisteme defensive, de la căști pentru trișat la examene și texte până la situații în care ți se face dreptate sau în care eviți situații nedorite de proporții mai mari, dispozitivele de spionaj sunt extrem de utile pentru multe persoane. Ca și costuri, ele variază în funcție de performanțe, dar sunt de ordinul sutelor de euro, cel mult, în cele mai multe cazuri. Mai ieftine chiar decât smartphone-urile de ultimă generație!

Se pot comanda astfel de sisteme și de pe siteuri din Asia, însă cu mai multe riscuri și cu mai mult timp de așteptare. Mai simplu este să se cumpere camere, căști și microfoane de pe website-urile de specialitate din România, magazine online care livrează repede din stocul propriu, prin curier rapid, oriunde în țară. Este indicat să fie alese sisteme prezentate cu lux de amănunte, inclusiv fotografii explicite și chiar video-uri. De asemenea, sunt de evitat achizițiile de pe website-urile cu anunțuri, mult mai multă siguranță oferind variantele de comerț online propriu-zis, cu website-uri dedicate.

Trebuie sa citesti

Idei cool pentru a-ti petrece timp de calitate alaturi de sufletul tau pereche
Idei cool pentru a-ti petrece timp de calitate alaturi de sufletul tau pereche

Cand esti intr-o relatie pe termen lung, petrecerea timpului cu persoana iubita este esentiala. Legatura dintre voi se fortifica, capata din ce in ce mai mult sens. Astfel, va descoperiti calitatile, dar mai ales defectele. Mereu veti afla lucruri noi unul despre celalalt (chiar si dupa ani buni de

Viata de student - Iata TOT ce trebuie sa stii despre dragoste, sex si romantism in facultate!
Viata de student - Iata TOT ce trebuie sa stii despre dragoste, sex si romantism in facultate!

Pe langa cursuri, planuri de cariera si alte provocari academice, viata sociala si cea sentimentala sunt extrem de importante pentru orice student. Acesta este momentul in care iti poti intalni marea dragoste sau, dimpotriva, sa ai parte de multe si dureroase dezamagiri. Cel mai probabil te vei

Cum este cariera de traducator - iata cum se desfasoara lucrurile la INOVA
Cum este cariera de traducator - iata cum se desfasoara lucrurile la INOVA

Odata cu evolutia globalizarii si a schimburilor comerciale intre tari, a relocalizarii companiilor, a dezvoltarii multinationalelor, Romania a devenit o piata de desfacere a produselor europene si noneuropene, o zona atractiva pentru investitorii straini care au gasit aici forta de munca mai

Sfaturi pentru a juca la SuperEnalotto
Sfaturi pentru a juca la SuperEnalotto

Cu siguranță știți câte numere SuperEnalotto trebuie să alegeți pentru a câștiga. Știți, de asemenea, unde și când au loc extragerile SuperEnalotto și care sunt șansele de a câștiga la această loterie. Cu

Top 15 deserturi populare in intreaga lume
Top 15 deserturi populare in intreaga lume

Deserturile difera de la o tara la alta: unele sunt usoare si fructate, iar altele vin cu cele mai neasteptate combinatii de gustrui. Ti-am pregatit aici o lista cu cele mai populare deserturi din intreaga lume: Franta: Crème Brûlée Crème brûlée este un desert

Teste Online

Iubesti razbunarea?

Iti place sa te razbuni pe cei apropiati din orice fleac, sau, dimpotriva, crezi ca viata este mai frumoasa daca stii sa ierti greselile acestora? Afl...

mai multe »
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.