Folosirea laptopului in sala de curs poate afecta procesul de invatare?

Publicat: 19 Apr 2018 00:00

Totul era altfel în vremurile de altădată. Părinții povestesc cum învățau ei la facultate, cât de severi erau profesorii, cât de greu era să obțină note bune la toate examenele. Acum vremurile s-au schimbat. Progresul tehnologiei a adus avantaje și în viața studenților. Aceștia nu mai folosesc foile albe sau caietele studențești, acum au laptop-uri pentru a transcrie cursurile de la facultate.

Există avantaje dar și dezavantaje ale acestei metode de învățare. Unii studenți spun că preferă să stea cu laptopul pe brațe, pentru că acesta le face munca mai ușoară. Sunt și studenți sceptici cu privire la această metodă de învățare, care consideră scrierea de mână pe foi și agende ca fiind mai confortabilă (pentru că pot face și schițe sau pot desena rapid anumite lucruri ce sunt predate la curs, laboratoare sau seminarii).

La facultate, studenții sunt determinați să ia parte și la anumite laboratoare unde se fac lucrări, prezentări sau proiecte în grup. Ei trebuie să lucreze în echipă, fie că le place sau nu. La astfel de seminarii nu mai recurg la folosirea laptop-ului pentru că trebuie să se concentreze pe munca în echipă. Unii sunt fericiți să ia parte la astfel de proiecte, alții consideră foarte plictisitor această metodă și nu fac decât să încerce totuși să se adapteze.

În cazul în care grupul este mai mare pot să apară discuții, dacă grupul este alcătuit din 4-5 studenți lucrurile devin mai simple, deoarece cooperarea merge mai bine. Profesorii consideră că un grup nu trebuie să conțină mai mult de 5 studenți pentru ca rezultatele să fie bune. Aceștia trebuie să colaboreze între ei, să vină fiecare cu idei, să-și demonstreze aptitudinile, să comunice despre ce intenționează să facă și să discute deciziile cele mai bune, care trebuie luate.



Având în vedere faptul că fiecare student are propria personalitate, este clar că pot interveni și probleme când este vorba despre munca în grup. Profesorii spun și despre fenomenul de ,,leneˮ care se manifestă la unii studenți și care se traduce prin lipsa de motivație care apare la unii dintre studenți. De asemenea, sunt studenți care se consideră foarte inteligenți și care simt nevoia de a se relaxa și de a nu se implica încă de la început în proiectul respectiv. Pentru a preveni astfel de probleme, profesorul stabilește care sunt sarcinile fiecărui student în parte, din grupul creat.

Cei care sunt pentru folosirea laptop-ului, consideră că acesta le aduce avantaje în ceea ce privește folosirea internetului. Ei pot căuta rapid explicații la anumite informații, sau pot citi lucrări publicate de profesori pe Internet. De asemenea, sunt studenți care fac naveta, care spun că este mai practic să vină cu laptopul la cursuri decât cu multe dosare cu foi albe sau caiete studențești. Pentru ei laptopul este un mod convenabil de stocare a informațiilor, mai ales când au o zi plină, multe cursuri și seminarii.

Cercetătorii spun că laptopul poate afecta procesul de învățare al studenților. Unii folosesc laptopul în conferințele sau prezentările de lucrări, pentru a le fi mai ușor în obținerea unor rezultate bune la astfel de examene. Utilizatorii de laptop-uri pot lua note mari la examene, dar pot avea anumite lacune în ceea ce privește procesarea informațiilor. Ei au tendința de a transcrie literalmente cursurile sau prelegerile de la profesori, în loc de a le procesa și a le transpune prin propriile cuvinte.

Rămâne la latitudinea fiecărui student să decidă ce este mai bine pentru el, să ia note mari sau să acumuleze informații utile și experiență. Profesorii consideră că este foarte important să știm cum este corect să scriem, scrierea de mână are un rol important în procesul de învățare în orice domeniu. Sunt cadre didactice care spun că ar fi o idee bună interzicerea laptopului în sala de curs, pentru înregistrarea prelegerilor.



Mulți dintre studenți preferă laptopul pentru că urăsc să scrie pe hârtie. Ei consideră că la tastatura laptopului scriu mai repede, comparativ cu metoda pe hârtie și astfel pot avea toate informațiile predate de profesori la cursuri (metoda de predare fiind una rapidă, având în vedere materia stufoasă și destul de greoaie).

Un lucru este sigur: prin scrierea cursurilor de mână se învață mai repede. Acest lucru a fost demonstrat de oamenii de știință. Ei spun că prin scrierea de mână creierul procesează mai intens informația. De asemenea, în timpul cursului, când profesorul predă, studenții se pot concentra mai bine asupra prelegerii acestuia prin notițele scrise de mână.

Mulți dintre studenți sunt de părare că pentru ei cea mai bună metodă de învățare este transcrierea cursurilor, realizarea unor sinteze, a unor schițe, în plus ei pot sublinia și evidenția prin culori titlurile și informațiile importante. Acest lucru arată faptul că repetarea unor pagini scrise manual pe hârtie poate fi benefică asupra procesului rapid de învățare. Rescrierea cursurilor acasă poate fi o metodă bună pentru fixarea informațiilor, acumularea eficientă a cunoștințelor noi.

Trebuie sa citesti

Idei cool pentru a-ti petrece timp de calitate alaturi de sufletul tau pereche
Idei cool pentru a-ti petrece timp de calitate alaturi de sufletul tau pereche

Cand esti intr-o relatie pe termen lung, petrecerea timpului cu persoana iubita este esentiala. Legatura dintre voi se fortifica, capata din ce in ce mai mult sens. Astfel, va descoperiti calitatile, dar mai ales defectele. Mereu veti afla lucruri noi unul despre celalalt (chiar si dupa ani buni de

Viata de student - Iata TOT ce trebuie sa stii despre dragoste, sex si romantism in facultate!
Viata de student - Iata TOT ce trebuie sa stii despre dragoste, sex si romantism in facultate!

Pe langa cursuri, planuri de cariera si alte provocari academice, viata sociala si cea sentimentala sunt extrem de importante pentru orice student. Acesta este momentul in care iti poti intalni marea dragoste sau, dimpotriva, sa ai parte de multe si dureroase dezamagiri. Cel mai probabil te vei

Cum este cariera de traducator - iata cum se desfasoara lucrurile la INOVA
Cum este cariera de traducator - iata cum se desfasoara lucrurile la INOVA

Odata cu evolutia globalizarii si a schimburilor comerciale intre tari, a relocalizarii companiilor, a dezvoltarii multinationalelor, Romania a devenit o piata de desfacere a produselor europene si noneuropene, o zona atractiva pentru investitorii straini care au gasit aici forta de munca mai

Sfaturi pentru a juca la SuperEnalotto
Sfaturi pentru a juca la SuperEnalotto

Cu siguranță știți câte numere SuperEnalotto trebuie să alegeți pentru a câștiga. Știți, de asemenea, unde și când au loc extragerile SuperEnalotto și care sunt șansele de a câștiga la această loterie. Cu

Top 15 deserturi populare in intreaga lume
Top 15 deserturi populare in intreaga lume

Deserturile difera de la o tara la alta: unele sunt usoare si fructate, iar altele vin cu cele mai neasteptate combinatii de gustrui. Ti-am pregatit aici o lista cu cele mai populare deserturi din intreaga lume: Franta: Crème Brûlée Crème brûlée este un desert

Teste Online

Teste de matematica pt cls 3

Teste de matematica pentru cls.III foarte simple!

mai multe »
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.