Se prelungeste programul de lucru pentru eliberarea pasapoartelor

Publicat: 31 Iul 2018 00:00

Seful Directiei Generale de Pasapoarte, Mirel Toanca, a anuntat ca in urmatoarea perioada programul de lucru se va prelungi si numarul ghiseelor se va suplimenta.

"Odată cu creşterea valabilităţii paşaportului simplu electronic la 10 ani, ne aşteptăm să se mărească şi numărul cererilor de eliberare pentru acest tip de document, în condiţiile în care este cunoscut faptul că în lunile iulie şi august se eliberează cele mai multe documente de călătorie, comparativ cu restul lunilor din an', a spus şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte, într-o declaraţie susţinută la sediul MAI.

El a precizat că, până la 31 august, în 30 de judeţe, programul de lucru a fost prelungit cu două ore, de la 8,30 la 18,30, de luni până vineri. Aceste judeţe sunt: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, timpul de lucru a fost prelungit pentru primele trei zile ale săptămânii, programul fiind de la ora 8,30 la 18,30.

Trebuie sa citesti

3 aspecte de luat in considerare cand alegeti noua usa de garaj
3 aspecte de luat in considerare cand alegeti noua usa de garaj

Înainte de a începe să faceți cumpărături pentru o nouă ușă de garaj, aflați ce ar trebui să căutați și să înțelegeți posibilitățile vaste pe care le oferă îmbunătățirea prin

Cum pot fi ajutati copiii care din diverse probleme nu pot invata matematica, utilizand auxiliare scolare?
Cum pot fi ajutati copiii care din diverse probleme nu pot invata matematica, utilizand auxiliare scolare?

Sunt mai multe probleme care pot face ca elevii sa nu poata invata corespunzator matematica, insa auxiliarele scolare sunt o sursa buna de ajutor. In acest articol ne referim la auxiliar matematica clasa 7, insa sfaturile si regulile pot fi aplicate pentru orice alt tip de auxiliar indiferent de

Cum sa te simti ca acasa in camera inchiriata
Cum sa te simti ca acasa in camera inchiriata

A mai ramas putin timp pana cand vei incepe facultatea, iar daca te muti intr-un alt oras, trebuie sa-ti asiguri tot confortul. Camera inchiriata, fie ca se afla intr-un camin sau ca este vorba de o garsoniera, te poate face sa te simti ca acasa. Iata cateva trucuri pentru a nu te simti ca un

Viata de student - Iata TOT ce trebuie sa stii despre dragoste, sex si romantism in facultate!
Viata de student - Iata TOT ce trebuie sa stii despre dragoste, sex si romantism in facultate!

Pe langa cursuri, planuri de cariera si alte provocari academice, viata sociala si cea sentimentala sunt extrem de importante pentru orice student. Acesta este momentul in care iti poti intalni marea dragoste sau, dimpotriva, sa ai parte de multe si dureroase dezamagiri. Cel mai probabil te vei

Idei cool pentru a-ti petrece timp de calitate alaturi de sufletul tau pereche
Idei cool pentru a-ti petrece timp de calitate alaturi de sufletul tau pereche

Cand esti intr-o relatie pe termen lung, petrecerea timpului cu persoana iubita este esentiala. Legatura dintre voi se fortifica, capata din ce in ce mai mult sens. Astfel, va descoperiti calitatile, dar mai ales defectele. Mereu veti afla lucruri noi unul despre celalalt (chiar si dupa ani buni de

Teste Online

cat de inteligent esti?

crezi ca esti istet incearca testul acesta

mai multe »