Referat "Demonstrarea faptului ca ""Iarna"" de Vasile Alexandri este un pastel"

Incarcat la data: 27 Martie 2006

Autor: Gogoasa Alexandru

Pret: 50 credite

Demonstrarea faptului ca o opera literara este un pastel Iarna de Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri este creatorul pastelului in literatura romana si unul dintre reprezentantii sai de seama. El a infatisat prin pastelurile sale diferite peisaje intre care tinutul Mircestilor, fenomene ale naturii sau muncile agricole. In stransa legatura cu aspectele infatisate, poetul si-a exprimat direct propriile sentimente, realizand numeroase imagini artistice cu ajutorul figurilor de stil. Prima nota caracteristica a pastelului descrierea uni aspect din natura se intalnesc si in poezia Iarna, deoarece poetul zugraveste o imagine de ansamblu a naturii coplesite de ravagiile iernii, peisajul fiind insufletit, in final, de aparitia soarelui. El are in vedere toate fenomenele specifice acestui anotimp: zapada abundenta, frigul (fiori de gheata) si permanenta ninsorii in timp si spatiu, caci ninge in permanenta, iar intinderile s-au imbracat in haina alba a iernii (de o zale argintie se imbraca intreaga tara). Peisajul pustiei (pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum/ Se vad satele pierdute sub clabucii albi de fum) se insufleteste o data cu aparitia soarelui care straluceste si desmiarda oceanul de ninsoare. Ca in orice pastel, in stransa legatura cu aceste aspecte descrise, poetul isi exprima direct propriile sentimente. Astfel, la inceput, el pare uimit, infiorat in fata spectacolului maret, fantastic, dar ciudat, al iernii. Apoi, cand ninge in permanenta si iarna devine atotputernica in timp si in spatiu, isi fac loc sentimentele de neliniste, de teama, care se transforma mai tarziu intr-o puternica stare de incordare, intr-o senzatie de halucinatie, izvorate din neputinta de a se impotrivi ravagiilor iernii. Registrul afectiv se schimba insa o data cu aparitia soarelui, cand sunt exprimate Bucuria, satisfactia, dragostea de viata care inlocuiesc incordarea si teama de pana acum. Fiind un pastel, deci, implicit, o descriere literara, si in poezia Iarna sunt prezente imaginile artistice, intre care predomina cele vizuale. Peste tot este prezenta culoarea alba in toate nuantele ei, de la cenusiul fumului care iese in clabucii albi, pana la albul stralucitor al soarelui si al oceanului de ninsoare, unde argintiul pur se imbina cu auriul estompat. Asa se explica faptul ca figura de stil cel mai des folosita in descrierea peisajului este epitetul cromatic fluturi albi, umeri dalbi, zale argintie, clabucii albi, etc., caruia i se adauga comparatiile: ca un roi de fluturi albi si ca fantasme albe, sporindu-se astfel senzatia de potop hibernal halucinant. In finalul poeziei apare si o imagine auditiva(clinchetul zurgalailor), de o rara delicatete, care vine sa rupa monotonia vizualului, a albului care domina. Aceasta imagine este realizata prin intermediul epitetului personificator voios, antepus verbului determinant(voios rasuna). Datorita acestor imagini predominant vizuale, poezia apare ca o veritabila pictura, iar prin dimensiunile peisajului descris si prin alegolizarea iernii, ea devine adevarat tablou in versuri. Dupa cum se observa din cele aratate anterior, prin caracterul ei descriptiv, prin exprimarea directa a sentimentelor si prin realizarea unor impresionante imagini artistice, poezia Iarna are toate notele definitorii ale unui pastel, ilustrand in mod stralucit aceasta specie literara. Lui i se alatura si alte pasteluri din creatia lui Vasile Alecsandri, la fel de realizate artistic, in care poetul isi dezvaluie admiratia bogatiei sufleteasca. Demonstrarea faptului ca o opera literara este un imn Desteapta-te, romane! de Andrei Muresanu Imnul, ca specie literara, a aparut din cele mai vechi timpuri, ca un cantec solemn de preamarire a zeilor, a eroilor legendei, largindu-si apoi continutul , pentru ca in secolul al XIX-lea, o data cu formarea natiunilor sa apara imnurile nationale. Acestea sunt cantece patriotice, solemne, adoptate de o tara sau alta, care exprima idealurile de unitate nationala ale unui popor, dorinta de libertate si solidaritate a acestuia. In imnuri sunt prezente invocatiile retorice, indemnurile, se apeleaza la invocare sau la meditatia solemna. Toate aceste trasaturi specifice imnului se intalnesc si in poezia Desteapta-te, romane! de Andrei Muresanu, care, dupa Revolutia din Decembrie 1989, a devenit imnul national al Romaniei. Aceasta poezie, fiind un imn, este in primul rand o opera lirica si autorul exprima in mod direct si propriile sentimente de dragoste, de admiratie si de pretuire fata de tara, isi exprima propria optiune pentru libertate si unitate nationala si se contopeste cu idealurile poporului in numele caruia vorbeste, dovada fiind formele pronominale si verbele de persoana I plural: noi, ale noastre, nostru, sa dam, pastram etc. Exprimarea directa este dovedita si de prezenta unor substantive in vocativ: romane, marete umbre, preoti si a unor verbe la imperativ: desteapta-te, priviti, uniti-va etc., in felul acesta poetul adresand si anumite indemnuri si dand poeziei un ton agitatoric, patetic, profetic si solemn. Prezenta acestora (a indemnurilor) este o alta trasatura a imnului si poetul indeamna mai intai la desteptare nationala si la actiune: Desteapta-te romane din somnul cel de moarte, croieste-ti alta soarta. Este adresat apoi indemnul ca romanii sa dovedeasca prin fapte ca sunt urmasii demni ai romanilor, ca spre final sa-si faca loc indemnul la unitate nationala (romani din patru unghiuri/Uniti-va-n simturi). Aceasta poezie fiind un imn, poetul vorbeste si despre idealurile de unitate nationala si de libertate ale poporului. Astfel, in fata destinului, romanii sunt uniti, gata sa sara ca lupii-n stanepentru apararea patriei iar optiunea lor este una singura (Viata-n libertate, ori moarte striga toti) preferand moartea glorioasa unei robii umilitoare (Murim mai bine-n lupta cu glorie deplina/Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost pamant). Pentru a fi mai convingator, poetul apeleaza la evocare, vorbind despre neimplinirea idealului de unitate nationala (oarba nemurire) pe care jura insa sa-l duca la implinire contemporanii (juram sa fim pururea frati), despre robia indurata de-a lungul veacurilor, pe care romanii n-o mai accepta sub nici o forma (vii nu o primim, dar morti numai o dam). Ca in orice imn isi fac loc si aici invocatiile si interogatiile retorice: Desteapta-te, romane!, Priviti, marete umbre, N-ajunse despotismul, N-ajunse iataganul etc. In aceiasi termeni patetici autorul pune in evidenta motivele luptei si ale jertfei si realizeaza unele trasaturi ale poporului nostru: curajul, vitejia, dorinta de libertate, de unitate, spiritul de sacrificiu, dragostea de patrie. Calitatile de imn ale acestei poezii au fost intuite, inca de la aparitia ei, de catre Nicolae Balcescu, care o considera Marseilleza romanilor, datorita caracterului ei retoric de proclamatie sau manifest. Demonstrarea faptului ca o opera literara este o doina Doina Poporul roman a realizat de-a lungul timpului un tezaur artistic deosebit, caracterizat prin diversitate tematica, afectiva si tipologica: basme, balade, doine, strigaturi etc. Intre acestea un loc aparte il ocupa operele lirice, deoarece prin intermediul lor, oamenii talentati din popor autorii anonimi si-au exprimat direct sentimentele, aspiratiile si convingerile lor. In literatura populara doinele ilustreaza cu prisosinta caracterul ei liric si o astfel de creatie populara, o doina, este si opera literara care poarta ca titlu chiar numele acestei specii folclorice pe care o reprezinta Doina. Caracterul liric al poeziei Doina este dovedit de prezenta eului liric care isi exprima direct propriile sentimente de dragoste, de admiratie si de pretuire fata de doina, fata de melodia ei, de rolul pe care aceasta il joaca in viata oamenilor din popor. Prezenta eului liric este dovedita si de adresarea directa catre doina, care apare personificata sau de formele verbale si pronominale de persoana I : aud, m-as duce, eu stau etc. Prima trasatura a apartenentei acestei creatii la specia literara de doina este lirismul textului, diversitatea si profunzimea sentimentelor exprimate. Astfel, poetul anonim este fermecat de armonia doinei care ii alina suferintele, dar si de capacitatea ei de a exprima durerea profunda si de aceea o numeste cantec dulce si viers cu foc. El iubeste profund si statornic doina pentru ca ea il insoteste pe omul din popor in orice moment si pretutindeni, indiferent de anotimp si de loc: iarna, primavara, toamna, in codru, pe-afara, in vale. Permanenta doinei in viata acestuia si legatura lor stransa sunt sintetizate in ultimele versuri, cand trairile eului liric ating cote maxime: Doina zic, doina suspin/Tot cu doina ma mai tin./Doina cant, doina soptesc,/Tot cu doina vietuiesc./ Ca in orice doina, si aici sentimentele (dragostea, admiratia, pretuirea) sunt exprimate in mod gradat si sunt deosebit de profunde, caci substantivul doina subiectul admiratiei poetului anonim este repetat de 14 ori in textul poetic din care de 4 ori in cazul vocativ, iar de 6 ori in ultimele versuri. Aceluiasi scop stilistic ii servesc si repetitiile verbului cant, a substantivului zilele si a adverbului tot. Valoarea acestei creatii populare este data atat de lirismul ei covarsitor, cat si de profunzimea sentimentelor exprimate, trasaturi care o individualizeaza intre alte creatii similare. Tocmai prin aceste note definitorii ea se incadreaza genului liric si unuia dintre speciile acestuia DOINA. Demonstrarea faptului ca o opera literara este fabula Cainele si catelul de Grigore Alexandrescu Fabulele sunt opere epice in versuri sau in proza in care sunt povestite intamplari puse pe seama animalelor, apasarilor, a plantelor, a obiectelor si care au caracter satiric si moralizator, criticand anumite defecte omenesti. Toate aceste trasaturi specifice fabulei se intalnesc si in opera literara Cainele si catelul de Grigore Alexandrescu. In primul rand se observa caracterul ei epic, intrucat sentimentele si atitudinea scriitorului sunt exprimate indirect prin intermediul actiunii si al personajelor. Astfel, autorul povesteste o intamplare pusa pe seama animalelor, iar firul narativ ce se desprinde implicit din dialogul dintre personaje, caci scrierea este conceputa ca o mica sceneta cu trei personaje. Dulaul Samson sustine, in mod ipocrit, in fata unui bou oarecare, ideea egalitatii intre toate dobitoacele, dezaprobandu-i pe cei care se lauda cu obarsia lor nobila. El isi schimba insa brusc atitudinea cand catelul Samurache isi manifesta adeziunea la aceste idei: il ameninta, si-l avertizeaza ca doreste egalitate dar nu pentru catei. Ca in orice fabula, si aici, acestei povesti alegorice ii urmeaza morala continuta de ultimele doua versuri ale poeziei, prin care autorul il avertizeaza pe cititor ca ipocrizia si dorinta de parvenire sunt atitudini in realitatea cotidiana si ca niciodata nu trebuie sa ne incredem in afirmatiile mincinoase ale celor mai mari si puternici. In al doilea rand, ca trasatura a fabulei, se observa caracterul ei satiric si moralizator, pentru ca, prin faptele narate, Grigore Alexandrescu adopta o atitudine critica fata de cei care doresc sa parvina in ierarhia sociala, satirizeaza fatarnicia, intoleranta si demagogia lor. O alta trasatura a fabulei intalnita in aceasta opera literatura este si faptul ca personajele reprezinta anumite tipuri umane. Astfel, dulaul Samson il reprezinta pe omul demagog, ipocrit, nemultumit de pozitia lui sociala si care, pentru a parveni, apeleaza la falsa modestie si la minciuna. Catelul Samurache il sugereaza pe omul simplu, credul si naiv, simbolizeaza micimea, slabiciunea, modestia si o anumita limita in capacitatea de intelegere a adevaratelor intentii ale dulaului. Cel de-al treilea personaj, cel figurant un bou oarecare, care face parte categoria care au reusit sa se ajunga, fiind un parvenit recent si de aceea nici nu reactioneaza la spusele dulaului. Din cele conturate pana aici, se observa ca opera literara Cainele si catelul se poate incadra fabulei datorita caracterului epic, povestirii alegorice si moralei, precum si datorita caracterului satiric si moralizator fata de defectele omenesti pe care le intruchipeaza personajele. Semnificatia titlului unei schite D-l Goe de Ion Luca Caragiale Titlul schitei este chiar numele personajului in jurul caruia se tese actiunea. Autorul il numeste domnul, acest copil fiind o parodie a comportamentului civilizatori matur. Chiar si felul in care este imbracat Goe, denota faptul ca el mimeaza o poza; ca si Ionel (din schita Vizita) care purta uniforma de maior, Goe este departe de ideea de disciplina militara. De doua ori in text, autorul il numeste tanarul, ceea ce ar putea sugera o repetentie prelungita. Mam-mare ii spune mereu puisorule, pentru ea, Goe fiind nepotelul; daca primul apelativ indica rasfatatul, termenul diminutivat nepotelul ar putea sugera o inceata dezvoltare a mintii lui Goe, ramasa in stadiul infantil. Mai aproape de opinia bunicii este tanarul aflat pe culoarul trenului si care i se adreseaza lui Goe folosind apelativul mititelule (reluat, cu acuta ironie, de autor, in urmatorul fragment). La polul opus se afla tanti Mita care-l invata pe Goe folosind sa-si puna biletul sub panglica palariei, pe motiv ca asa tin barbatii biletul. Astfel, personajul al carui nume apare in titlu, pare s fi vazut in mai multe oglinzi diferite. Caracterizarea personajului principal din basmul Praslea-cel-Voinic si merele de aur Deoarece basmele reprezinta poezia dorintelor implinite si nazuintele poporului spre o viata fericita si multumita, ele aduc in prim-plan personaje exemplare, exceptionale, care sunt purtatoarele acestor idealuri, in final, implinite. De aceea majoritatea basmelor iau drept titlu chiar numele personajului principal, asa cum este si cazul creatiei populare Praslea-cel-Voinic si merele de aur. Acest basm fascineaza nu numai prin intermediul intamplarilor, dar si prin complexitatea personajului principal care, desi fiu de imparat, intruchipeaza insusirile alese ale omului din popor. Cu toate ca este dispretuit de tatal sau, Praslea i se adreseaza cuviincios si isi asuma cu modestie misiunea. - Eu nu ma incumet () a prinde hoti, ci zic ca incercarea de care voi face si eu, nu poate sa-ti aduca nici un rau. Istet si precaut, isi ia carti de cetit, doua tepuse, arcul si tolba cu sagetile, reusind sa-si alunge somnul si sa-l raneasca pe hot. Aceeasi istetime ascutita, dublata de un acut simt al anticipatiei, dovedeste si atunci cand, dandu-si seama de intentiile fratilor mai mari, leaga de franghie o piatra sau cand se angajeaza ucenic la argintar. La aceste insusiri se adauga vitejia si curajul cu care ii infrunta si ii omoara pe zmei, bunatatea sufleteasca (el salveaza puii de zgripturoaica), darzenia si tenacitatea dovedite in atingerea scopului propus. Cinstit si corect, dar si generos, mezinul ii iarta pe fratii cei mari, pedeapsa urmand sa fie data de forta divina in a carei dreptate el crede ce tarie. Daca toate aceste trasaturi de caracter sunt obisnuite, Praslea are si unele puteri supranaturale: el este inzestrat cu o forta impresionanta (il baga pe zmeu in pamant pana la gat, omoara balaurul), cunoaste si intelege graiul corbului si al fapturilor de pa alt taram, are capacitatea de a se metamorfoza in foc, transforma palatele in mere si reuseste sa faca o furca de aur care sa toarca singura si o closca cu pui de aur. Demonstrarea faptului ca o opera literara este o schita D-l Goe de Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas, pana azi, cel mai mare dramaturg din literatura noastra; lumea infatisata in comedii (O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta) fiind alcatuita din personaje tipice, viabile si perene. Ca prozator, Caragiale a ramas neintrecut prin cercetarea profunzimilor sufletului omenesc, din nuvelele sale psihologice (In vreme de razboi). O parte insemnata a prozei lui Caragiale o constituie schitele (Momente si schite); si aici, autorul ne infatiseaza (prin intermediul numeroaselor intamplari narate), o intreaga lume alcatuita din personaje tot atat de numeroase, fiecare cu viata, incultura, pretentiile si caracterul sau. Schita intitulata D-l Goe este inrudita ce Vizita, fiecare avand ca personaj central un copil rasfatat; altfel spus, Goe este un Ionel la o alta varsta. Continutul. Momentele subiectului : In naratiunea D-l Goe, autorul povesteste o singura intamplare: calatoria lui Goe (insotit de mam-mare , mamitica si tanti Mita), cu trenul, la Bucuresti. Din oglindirea acestei secvente de viata, se desprinde tema operei: inselegerea eronata a notiunii de educatie si consecintele acestei atitudini. Schita D-l Goe se deschide cu intriga : Ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta, mam-mare, mamitica si tanti Mita au promis tanarului Goe sa-l duca-n Bucuresti de 10 mai. Tot aici, se face si trecerea la expozitiune (continuata in paragraful urmator). Prin urmare, din acea dimineata de mai, cei patru calatori asteptau cu multa nerabdare, pe peronul garii dintr-un oras neprecizat, trenul care avea sa-i duca la Bucuresti. Dintre toti, cel mai cuprins de neastampar este Goe (pe care doamnele l-au imbracat festiv intr-un frumos costum de marinar). Timpul se consuma intr-o discutie filologica (in jurul cuvantului marinar) prilej pentru autor de a criona mahalaua intelectuala careia ii apartine personajele. Desfasurarea actiunii consemneaza o serie de mici intamplari a caror tensiune creste pana in punctul culminant, pentru ca, in final, sa se instaureze calmul. Prima dintre acestea se consuma imediat dupa urcarea familiei in tren: din pricina aglomeratiei, cu greu se gasesc locuri pentru doamne, prin bunavointa unor tineri politicosi. Goe refuza sa intre in compartiment, preferand sa ramana in coridorul vagonului cu barbatii. Neastamparul sau caracteristic il face sa scoata capul pe fereastra, asa incat vantul ii zboara palaria (in panglica careia tanti Mita ii prinsese biletul). Tocmai cand mititelul scotea urletele de rigoare, soseste conductorul care-i cere biletul. Stradania celor trei mame de a-i explica intamplarea, este zadarnica, ele fiind nevoite sa achite un nou bilet si amenda. Pe masura ce trenul se apropie de Bucuresti, Goe trece prin niste peripetii (consolat fiind, cu mangaieri si ciocolata de adoratele lui): se reazima in nas de clanta usii compartimentului si, ceva mai tarziu, se incuie in closet. De teama sa nu i se intample ceva puisorului, mam-mare se aseza pe culoar, pe un geamantan strain, sa pazeasca pe Goe. Atras insa in mod irezistibil de masina cu manere din coltul culoarului, Goe trage semnalul de alarma, provocand oprirea brutala trenului (momentul culminant). Fireste, conducatorii n-au reusit sa-l identifice pe faptas; ei nu gasesc pe nimeni la locul faptei, iar in compartiment, mam-mare doarme cu puisorul in brate. Deznodamantul: Dupa ce ajung in Bucuresti, doamnele fericite, se suie cu puisorul in trasura, poruncindu-i birjarului sa le duca in centru, la hotelul Bulevard. Specia literara: Fiind o naratiune in proza, de intindere mica, limitata la un singur episod din viata personajului, D-l Goe este o schita. Demonstrarea faptului ca o opera literara este un roman Baltagul de Mihail Sadoveanu Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai de seama prozatori din literatura romana care a elaborat o diversitate de specii literare schita, povestirea sau romanul, acesta din urma fiind o opera epica in proza, de mare intindere, preponderent narativa, cu o actiune complexa si complicata, ce se desfasoara pe mai multe planuri narative, cu conflicte puternice si cu numeroase personaje, oferind o imagine ampla si profunda a vietii. Alaturi de romane ca Fratii Jderi, Neamul Soimarestilor, Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda, Nicoara Potcoava s.a., un loc aparte in creatia sadoveniana il ocupa opera literara Baltagul. Desi mai mica ca intindere decat alte opere literare similare din creatia lui Mihail Sadoveanu, Baltagul are toate notele caracteristice ale unui roman. In primul rand, este o opera epica deoarece autorul isi exprima indirect propriile sentimente de admiratie fata de insusirile alese ale eroinei prin intermediul actiunii, relatand o serie de intamplari si punand-o in relatie cu alte personaje. Ca in orice opera epica, autorul se detaseaza de subiect si nareaza obiectiv intamplarile care se desfasoara intr-un anumit timp si spatiu, derulandu-se de toamna, cand Nechifor Lipan pleaca la Dorna dupa oi, pana primavara, cand Vitoria ii descopera trupul neinsufletit. Perimetrul actiunii este, de asemenea, vast si cuprinde tinuturi de munte de la Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, pana in cele de campie, la Cristesti, in baltile Jijiei. Modul de expunere predominant este naratiunea, ca in orice opera epica, dar ea se imbina maiestrit cu descrierea, cu dialogul si cu monologul interior, prin care scriitorul pune in lumina insusirile personajelor, zbuciumul lor sufletesc si relatiile dintre ele, stabilite intr-o lume guvernata de anumite traditii. In al doilea rand, fiind un roman, opera literara Baltagul are o actiune complexa si mai complicata decat schita si nuvela celelalte doua specii literare epice. Astfel, actiunea se intinde pe parcursul a 16 capitole in care sunt narate, in esenta, actiunile Vitoriei Lipan in cautarea si cunoasterea adevarului despre sotul ei plecat de mai mult timp de acasa. Eroina este convina ca Nechifor a disparut si, dupa ce intreprinde o serie de investigatii ce o edifica asupra supozitiei sale, se pregateste sa plece in cautarea acestuia insotita de fiul ei, Gheorghita. Drumul este anevoios, asemenea unui labirint presarat de numeroase dificultati; ea este nevoita sa apeleze uneori si la autoritati, dar, printr-o darzenie deosebita, printr-o inteligenta si o abilitate extraordinara, ia totul pe cont propriu si reuseste, in final, sa-i descopere si sa-i pedepseasca pe ucigasi. Actiunea este lineara,dar exista mai multe planuri narative; unul retrospectiv, trecut, in care Vitoria rememoreaza intamplari ale vietii de familie si altele, prezentate in desfasurarea lor, care relateaza despre prezenta oilor si a ciobanului in baltile Jijiei, intalnirile eroinei cu preotul si cu baba Maranda, drumul la manastirea Bistrita si la Piatra-Neamt, pregatirile ei pentru drumul cel lung pe urmele sotului si, in sfarsit, cautarile infrigurate finalizate cu stabilirea adevarului si a dreptatii. O alta trasatura specifica romanului si prezenta in Baltagul este numarul mare de personaje. Astfel, exista personaje principale (Vitoria, Nechifor Lipan, Gheorghita), secundare (Minodora, preotul Danila, baba Maranda, negustorul si hangiul David, ceilalti hangii si sotiile lor, Calistrat Bogza, Ilie Cutui) sau episodice (mos Pricop, functionarii de la prefectura din Piatra, functionarul de la Dorna). Indiferent de locul pe care il ocupa in opera, aceste personaje au o importanta deosebita in desfasurarea evenimentelor deoarece contribuie fiecare in felul sau la descoperirea adevarului, aduc lumina in investigatiile pe care Vitoria le intreprinde. De asemenea, ele contureaza doua lumi una cea de sus, cea arhaica, alta cea de jos, unde munteanca intalneste alte randuieli decat cele cunoscute de ea. Prin intermediul actiunii si al personajelor, Mihail Sadoveanu ofera si o imagine ampla si profunda a vietii, aspect ce ilustreaza o alta trasatura specifica romanului. Astfel, el zugraveste modul de viata patriarhal al oamenilor de la munte, unde obiceiurile si traditiile sunt pastrate cu sfintenie. Totodata, infatiseaza obiceiurile legate de evenimentele cruciale ale existentei umane botezul, nunta, moartea dar si lumea orasului din perioada sfarsitului secolului al XIX-lea si a inceputului secolului al XX-lea. Din cele aratate pana acum se poate constata ca opera literara Baltagul intruneste toate notele definitorii ale unui roman: caracter epic, actiune complexa, existenta unui numar mare de personaje si prezenta unei imagini ample si profunde asupra vietii. Valoarea lui este sporita si de concizia si dinamismul actiunii, precum si de armonia compozitiei, ilustrand in mod stralucit specia literara pe care o reprezinta. Demonstrarea faptului ca o opera literara este nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici Nuvela este o lucrare epica in proza, de intindere mijlocie, avand un singur fir narativ si un numar redus de personaje. De obicei, intriga nuvelei este riguros construita, intamplarile se organizeaza in jurul unui conflict concentrat, iar accentul cade mai mult asupra personajelor decat asupra actiunii. Tonul relatarii este obiectiv (autorul aflandu-se in afara actiunii). Opera literara Popa Tanda este o lucrare epica in proza, avand o actiune bine structurata de-a lungul unui singur fir narativ. Acesta urmareste drumul in viata al unui om (preotul Trandafir), de la inceputurile activitatii sale duhovnicesti si pana la batranete. Prin intinderea temporala a intamplarilor povestite si prin plasarea lor in mai multe locuri (la scoala, in Butucani, la Saraceni), Popa Tanda depaseste dimensiunile unei schite, avand o intindere mijlocie. Materialul epic este structurat in trei capitole: a). Primul cuprinde o scurta retrospectiva asupra tineretii parintelui Trandafir, a ostenelii depuse in anii de scoala si a privatiunilor materiale prin care acesta trecuse. Urmeaza o prezentare a scurtei perioade de preotie din Butucani si primii ani de incercari nereusite de ale schimba viata oamenilor din Saraceni. b). Al doilea capitol este dedicat anilor lungi de munca, in care preotul reuseste sa scape de propria saracie si sa devina un exemplu pentru sateni. c). Capitolul al treilea reprezinta finalul compensator (ca in basme), dupa indelunga vreme, cand parintele Trandafir ajunsese carunt si avea nepoti. Saracenii se transformara intr-un sat bogat, cu oameni activi si multumiti. Chiar daca autorul urmareste sa demonstreze un principiu moral, actiunea este verosimila, cuprinzand numeroase aspecte inspirate din realitate. Conflictul acestei opere este riguros construit si are natura etica: este un conflict interior, constand in indelungile framantari ale preotului, determinate de dorinta lui de a salva umanul (prin scoaterea satenilor din inertie si integrarea lor intr-o lume in care munca devine o norma morala). In sfarsit, o alta trasatura a nuvelei consta in faptul ca accentul cade asupra personajelor si nu asupra actiunii. Moralistul Slavici urmareste sa demonstreze ca munca si exemplul personal pot face minuni. In consecinta, isi construieste personajul central ca pe un Pastor (in sens simbolic), conducator spiritual, contopit cu destinul ei. Tonul autorului este obiectiv, scriitorul aflandu-se in afara actiunii, iar relatarea fiind facuta la persoana a III-a. Personajul principal din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici este parintele Trandafir, in jurul caruia se incheaga intreaga actiune. Importanta acestei personaj se releva si prin titlu nuvelei, care este chiar numele dat de sateni preotului din Saraceni. Caracterizarea facuta de autor(directa) Inca din al doilea paragraf al operei puse in discutie, autorul face o caracterizare sinteza a celui pe care il va infatisa de-a lungul intregii nuvele: Este om bun, a invatat multa carte si canta mai frumos decat chiar si raposatul tatal sau, Dumnezeu sa-l ierte si totdeauna vorbeste drept si cumpanit, ca si cand ar citi din carte. Si harnic si grijitor om este parintele Trandafir. Aceste calitati (bunatatea, vorba dreapta si bine cantarita, harnicia, daruirea) ar fi trebuit sa-l ajute sa ramana intr-un sat bogat, daca destinul n-ar fi hotarat altfel. Din scurta retrospectiva asupra tineretii preotului, se contureaza si alte trasaturi: taria si staruinta in atingerea telului propus, puterea de a depasi greutatile si de a se multumi cu putin. Din pacate, o anume sinceritate (dusa, uneori, pana la duritate si o anume asprime in relatiile cu oameni, i-au adus mutarea la Saraceni). Caracterizarea personajului prin plasarea lui intr-un anumit mediu Plasarea personajului intr-un anumit mediu scoate in evidenta valorile simbolice ale personajului parintele Trandafir. Toponomia spatiului in care acesta si-a trait viata (Saraceni, Valea Seaca) este reprezentativa pentru a caracteriza locurile in care, din pricina deselor revarsari ale apelor, oamenii se complac intr-o inertie paguboasa. Este oare minune daca nu urma acestora saracenii s-au facut cu vremea cei lenesi oameni? Intr-un asemenea loc, orice preot (si parintele Trandafir) devine un Apostol care se spala de pacate si se izbaveste: Mai ca n-a fost inca popa care sa fi stat mai mult de trei zile in Saraceni; si care a stat mai multa vreme aici s-a curatat de pacate. Iar acum Parintele Trandafir ajunsese la acest canon de pocainta. Caracterizarea personajului, avand ca suport modul in care acesta vorbeste, gandeste si actioneaza Sensurile etice ale activitatii parintelui Trandafir se releva inca din prima duminica traita in Saraceni: in predica sa, preotul le-a vorbit oamenilor despre viata (privita ca inalt dar dumnezeiesc) si despre munca, lenea fiind socotita un pacat; numai cine munceste poate sa cuprinda lume si Dumnezeu in sine, adica sa-si integreze Divinitatea. Prin vorbele sale, dar, mai ales, prin exemplul pa care li-l da satenilor, parintele Trandafir devine, la modul religios, un Pastor care incearca sa-si aduca turma la nivelul umanului. Popa Tanda de Ioan Slavici rezumat Rezumatul operei literare Popa Tanda de Ioan Slavici ar putea fi alcatuit pornind de la opinia critica a lui George Calinescu. Parintele Trandafir, picat intr-un sat de lenesi saraci incearca sa-i indrepte prin predici. Norodul il asculta si-si vede de treaba. Apoi trece la invectiva si lumea il ocoleste. Popa Tanda isi cauta atunci si el de treburile lui, devine el gospodarul model al satului, facandu-si gradinarie, impletind lese, scotand tot ce e cu putinta prin munca din conditiile locului. Acum oamenii incep sa prinda respect pentru el si sa-l imite. Avand ca punct de plecare aceste consideratii, rezumatul operei literare Popa Tanda de Ioan Slavici ar putea fi alcatuit astfel: Trandafir (fiul dascalului Pintilie din Butucani) ajunge, dupa ani de invatatura si munca, preot in satul natal. Asprimea cu care isi judeca enoriasii (si chiar pe superiorii sai) ca si incapacitatea de a-si masca nemultumirea sub valul unor vorbe mestesugaresti, ii atrag insa antipatia satenilor care intervin la protopop. In curand, parintele Trandafir este mutat la Saraceni-sat situat intr-un loc neprielnic si locuit de oameni lenesi si saraci. Preotul incearca sa-i scoata din inertie, mai intai prin predici, apoi prin sfaturi si, in sfarsit, prin zeflemisire. Toate aceste tentative sunt insa zadarnice, satenii din Saraceni sfarsind prin a-l ocoli pe incomodul preot si ramanand asa cum fusesera. Dupa doi ani petrecuti astfel, manat de dorinta de a izbuti, dar si de propriile-i nevoi, parintele Trandafir (poreclit acum Popa Tanda) s-a hotarat sa le ofere satenilor propria sa pilda: si-a reparat si varuit casa si si-a inconjurat curtea cu un gard (obiect necunoscut in Saraceni); pe urma, sfatuit de sotia sa (si ajutat de clopotarul Cozonac) preotul incepe sa-si cultive pamantul. Si acum terenul din preajma satului era mlastinos parintele Trandafir si-a facut rost de nuiele si papura, impletind lese si rogojini pe care le vinde la targ. Pe masura ce trece timpul, spatiul si oamenii se schimba: dupa mai multi ani. Saraceni devine un sat frumos, cu biserica noua si drumuri bine pietruite, cu livezi bogate si case aratoase. Harnici si aflati mereu in activitate, oamenii din Saraceni vorbesc cu mandrie de satul lor. Caracterizarea personajului Goe din schita D-l Goe de Ion Luca Caragiale Goe, traieste, impreuna cu familia, in urbea X un oras al carui nume autorul nu-l indica; acesta poate reprezenta orice oras, tot asa cum Goe ii reprezinta pe toti copii bogati si rasfatati. El este un personaj tipic. Modul de a se exprima il caracterizeaza pe Goe ca pe un arogant lipsit de cel mai elementar respect pe doamne le numeste proaste, iar pe tanarul (care iese pe culoar cedand locul doamnelor) il apostrofeaza folosind calificativul uratule. Din discutia filologica asupra cuvantului marinar reiese incultura lui Goe (fapt explicabil in cazul unui scolar atat de lenes, care a ramas, de mai multe ori, repetent; de altfel, in prima faza a textului, autorul il numeste tanarul, ceea ce ar putea sugera ca este un elev intarziat). Comportamentul lui Goe (pe care autorul il surprinde doar intr-un fragment de timp) este cel al unui copil prost crescut, care zbiara cerand sa se opreasca trenul, bate din picioare (atunci cand se infurie), se stramba la uratul si scoate capul pe fereastra, cu incapatanare, contrar sfaturilor primite. La fel de prost crescut se dovedeste a fi si atunci cand se urca pe geamantanul strain, ori cand trage semnalul de alarma. Rasfatat fiind, crede ca totul i se cuvine; astfel, scenele in care pretinde sa vina trenul, ori sa il opreasca, starnesc rasul prin contrastul intre atitudinea baietoasa si situatia de calator. Se preface a fi nevinovat atunci cand conductorii il cauta pe cel care a tras alarma, atitudine care denota lipsa de sinceritate. Momentele subiectului din romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu Mihail Sadoveanu (1880-1961) a fost cel mai mare povestitor artist al nostru. Opera sa cuprinde mai mult de o suta de volume cu o tematica diversa: istoria Moldovei (Fratii Jderi), natura patriei (Tara de dincolo de negura), viata monotona a oraselor de provincie (Locul unde nu s-a intamplat nimic), obiceiurile pastoresti (Baltagul). Aparut in 1930 si scris in numai cateva zile, Baltagul infatiseaza o lume de mare puritate, traitoare intr-un tinut in care datina este legea nescrisa a comunitatii. Alcatuit din saisprezece capitole (numerotate cu cifre romane si fara titluri), Baltagul se deschide cu o anecdota caracterologica despre nasterea neamurilor. Se spune, in acea istorioara, ca Dumnezeu, atunci cand a alcatuit lumea, ar fi chemat toate popoarele, spre a le imparti darurile sale. Venind insa din locuri greu de strabatut, muntenii au ajuns tarziu, iar Creatorul n-a mai avut ce le oferi, le-a dat, in compensatie o inima usoara si putinta de a se bucura de tot ceea ce le confera viata. Acest text precede expozitiunea romanului, care prezinta, apoi, o seara de toamna, cand Vitoria Lipan sta singura pe prispa si toarce: Si de poveste si de asemenea vorbe iuti, Vitoria, nevasta lui Nechifor Lipan, isi aduce aminte, stand singura pe prispa, in lumina de toamna si torcand. Ochii ei caprui in care parca se rasfrange lumina castanie a parului, erau dusi departe. Fusul se invartea harnic, dar singur. Satul risipit pe rapi sub padurea de brad, casutele sindrilite intre garduri de razlogi, paraul Tarcaului care fulgera devale intre stanci, erau cazute intr-o negura de noapte. Acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute. In acest moment al subiectului, autorul fixeaza: locul actiunii (un loc de munte despre care aflam, mai tarziu, ca se numea Magura Tarcaului); timpul actiunii (toamna tarziu, spre sfarsitul lui noiembrie) si principalele personaje: Vitoria si Nechifor Lipan. Tot in expozitie poate fi observata o schita de portret a Vitoriei, o descriere sumara a satului (privit de departe) si un amanunt edificator: fusul care se invartea harnic, dar singur tradeaza framantarile launtrice ale femeii. Evenimentul care declanseaza actiunea (intriga) apare in acelasi fragment: Nechifor Lipan plecase de acasa dupa niste oi la Dorna, si-acu Sfantul Andrei era aproape si el inca nu se intorsese. Din aceasta pricina , pe masura ce are convingerea ca sotul ei a murit, Vitoria se hotaraste sa-i caute osemintele prin acest act, ea nazuieste sa indeplineasca datina inmormantarii, pentru ca sufletul celui plecat sa-si gaseasca linistea. Privind actiunea la modul cel mai simplu, aceasta ar putea fi impartita in patru mari secvente: asteptarea, drumul, descoperirea osemintelor lui Nechifor si pedepsirea ucigasilor. Primele doua secvente constituind desfasurarea actiunii, facem cunostinta aici cu o lume (cea a satului de munte din deceniul al treilea sec. al XX-lea) si cu o familie apartinand acestei lumi(familia Lipan). Muntenii(prezenti la inceputul cap. al X-lea, intr-un excelent portret de grup) duc o viata aspra, fiind nevoiti sa-si castige painea cu toporul ori cu cata. Cei mai vrednici dintre ei isi intemeiaza stane pe inaltimi, unde stau cu Dumnezeu si singuratatile,pana cand schimbarea anotimpurilor ii obliga sa-si coboare turmele spre campie; in aceste miscari largi ale transhumantei cu regularitatea lor de ceasornic stravechi, se incadreaza marile momente ale vietii satului: ritualurile sarbatorilor de iarna, botezul, nunta, inmormantarea. La Magura Tarcaului, sarbatorile schimbarii anului, cu urarile specifice, cu ajutorul caprei ori al calutului si cu toata zvoana si veselia cotlonului aceluia de munte se petrecusera in acel an la fel ca intotdeauna, ca si cand satul s-ar fi situat intr-un timp etern. In drumul ei, Vitoria intalneste mai intai, o cumetrie (La Borca a cazut intr-o cumatrie) si, mai apoi, o nunta La Cruci a dat de nunta. Fugeau saniile cu nuntasi pe gheata Bistritei. Mireasa si drustele cu capetele inflorite, nevestele numai in catrinti si bonditi. Barbatii impuscau cu pistoalele asupra brazilor, ca sa sperie si s-alunge mai degraba iarna. Dupa gasirea osemintelor celui care ii fusese sot, Vitoria va savarsi si ritualul inmormantarii, parcurgand astfel, la modul simbolic, drumul unei vieti. Pe de alta, prezentarea vietii satului cu obiceiurile si datinile specifice, ii confera romanului un caracter monografic. Tot in desfasurarea actiunii intra si drumul intortocheat pe care il parcurg mama s i fiul, cu popasuri poruncite de schimbarea vremii si cu amintirile despre Nechifor Lipan ale celor care il vazusera. Momentul culminant al romanului il constituie descoperirea osemintelor lui Lipan . Aceasta se petrece in timp ce Vitoria si Ghiorghita coborau spre Sabasa, insotiti de Lupu (cainele regasit a lui Nechifor).nelinistea animalului, incercarea lui de a opri calul si fuga spre o rapa, o determina pe Vitoria sa coboare Avand buna incredintare de ce putea fi acolo, Vitoria isi aduna cu palmele straiul in poala din fata si-si dadu drumul alunecus pe urma baiatului. Cu tamplele vajaind razbi in ruptura de mal, in latratul ascutit si intaratat al cainelui. Ghiorghita zvacnea de plans cu ochii acoperiti de cotul drept inaltat la frunte. Oase risipite, cu zgarciurile umede, albeau tarana. Botforii, tasca, chimirul, caciula brumarie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, insa imputinat de dintii fiarelor(). Capatana era sparta de baltag. Deznodamantul Sfarsitul actiunii are loc dupa inmormantarea osemintelor lui Nechifor Lipan, in scena praznicului. Baltagul de Mihail Sadoveanu Nechifor Lipan caracterizare Nechifor Lipan este prezentat in mod retrospectiv, chipul lui inchegandu-se din amintirile Vitoriei ori ale oamenilor care l-au cunoscut. La gandurile femeii, infatisarea fizica a celui dus se leaga de momentele vietii lor comune: La mustata aceea neagra si la ochii aceia cu sprancene aplecate si la toata infatisarea lui indesata si spatoasa, Vitoria se uita ascutit si cu indarjire, caci era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani. Pe masura ce timpul trece, imaginea concreta se indeparteaza, iar obrazul intors cu fata catre apus, sugereaza moartea: Incerca sa-l opreasca pe Lipan si sa-i intoarca spre ea obrazul , ca sa i-l ceteasca. El era insa tot mai in fund. Peste el se revarsau ape de primavara. Pentru cei care l-au vazut in mod fugar, Nechifor este omul cu caciula brumarie, darnic si vesel, dar mai ales, neinfricat si hotarat: Dar omul acela zecea ca se duce noaptea; ca se bucura sa umble pe luna. De oamenii rai spunea ca nu-i pasa; are pentru dansii pistoale incarcate in desagi. Pentru Vitoria, Nechifor este omul caruia nu-i putea sta nimeni impotriva. Intr-o noapte, cand cei doi soti se intorceau de la Piatra Neamt, niste hoti i-au atacat cerandu-le banii. Fara sa se infricoseze, Nechifor i-a infruntat, intr-o scena care ii confera dimensiunile unui personaj de balada: Numai si-a lepadat din cap caciula, si-a scuturat pletele si-a inhatat baltagul. Atata a strigat: Mai slabanogilor, eu pe voi va palesc in numele tatalui si va pravalesc cu piciorul in rapa. Aceia au ferit pe niste ciritei si s-au dus. In antiteza cu imaginea hiperbolica a lui Nechifor, hotii apar minimalizati, slabi marunti si inspaimantati, disparand in noapte. Baltagul de Mihail Sadoveanu Vitoria Lipan caracterizare Vitoria Lipan este personajul principal al romanului, fiind prezenta in toate momentele actiunii si polarizand, in jurul ei, celelalte personaje. Pentru caracterizarea ei, autorul foloseste mai multe mijloace: 1.PrenumeleVitorii semnifica biruinta. Comparata cu un Hamlet feminin (Calinescu), Vitoria ii demasca pe ucigasi, pentru ca niciodata o astfel de fapta sa nu se mai petreaca in lumea pura a muntelui; in acest mod, ea instaureaza biruinta binelui impotriva raului. 2.Schita de portret din expozitie cuprinde cateva trasaturi ale acestei femei: ochii caprui, aprigi si inca tinerisi parul castaniu. 3.Portretul moral este cel al unui personaj exponential care sintetizeaza trasaturile oamenilor de la munte. Cea mai importanta dintre acestea fiind cultul pentru datina strabuna, tot pentru ceea ce spune sau face Vitoria se subordoneaza acestei trasaturi astfel, convinsa fiind ca destinul a hotarat ca Nechifor sa moara( i-a fost lui Nechifor scrisa o asemenea soarta pe care nimic n-o poate inlatura), femeia ii cauta osemintele, pentru ca, prin ritualul ingroparii , sufletul lui sa-si gaseasca odihna. Din acest punct de vedere, personajul a fost comparat cu Antigona. Si tot in virtutea traditiei, imixtiunea unor obiceiuri este considerata, un pacat, intrucat strica legea: Iti arat eu coc, valt si bluza, arda-te para focului sa te arda!(ii spuse Vitoria fiicei ei). Nici eu nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea - si-n legea noastra trebuie sa traiesti si tu. Altfel iti leg o piatra de gat si te dau in Tarcau. Prin perpetuarea acelorasi datini (pastrate cu sfintenie din stravechime), Vitoria iese din timpul concret si se incadreaza in eternitate. Si tot din noaptea trecutului ii vin femeii semne si porunci careii conduc viata : visul povestitor (L-am visat rau, trecand calare o apa neagra), semnele cocosului (Nu vine, zise iarasi, aprig, Vitoria. Cucosul da semn de plecare) ca si cele ale naturii (Cand vor porni iar la vale puhoaiele, trebuiau sa duca o veste noua). Un alt element al portretului moral il constituie comunicarea cu natura, aceasta din urma devenind o cutie de rezonanta pentru sufletul zbuciumat al femeii : Trupul ei ar fi vrut sa cante si sa inmugureasca; simtea intrand in el soare si bucurie; dar in acelasi timp se ofilea in ea totul, grabnic, ca clopoteii pe care-i tinea intre degete si care pierisera. Prin intermediul naturii se produce relatia cu marele Cosmos, Soarele ocupand in roman locul central : Vitoria isi cearta fiica pentru ca a aruncat gunoiul in fata soarelui(considerat a fi sfant), iar uciderea lui Nechifor are loc la apus (ca si in Miorita). Lungul drum al Vitoriei incepe o data cu rasaritul, pentru a se incheia, in scena praznicului, la asfintit. Drumul devine astfel o replica pamanteasca la marea calatorie a lui Lipan(de dincolo de moarte). Cu toate ca nu stie carte, Vitoria are o inteligenta nativa care o ajuta sa-i descopere pe ucigasi; tot in scena praznicului, ea reconstituie moartea lui Nechifor, ca si cand ar fi fost de fata: Cand cel din deal a facut semn, adica sa n-aiba nici o grija, ca locu-i singuratic, cel care umbla pe jos a lepadat fraul. Si-a tras de la subsuoara stanga baltagul, si pasind ferit cu opincile pe carare, a venit in dosul lui Nechifor Lipan. O singura palitura i-a dat, dar din toata inima, ca atunci cand vrei sa despici un trunchi. Lipan a repezit in sus mainile, nici n-a avut cand sa tipe; a cazut cu nasu-n coama calului. Sotie iubitoare si mama autoritara, Vitoria este discreta in durere si rabdatoare in suferinta, acceptandu-si destinul cu o intelepciune venita parca din veac. 4. Romanul fiind inspirat din balada pastorala Miorita, sotia lui Lipan traieste acelasi zbucium ca si maicuta batrana. Lunga asteptare a celui plecat, incertitudinea, tema, convingerea ca acesta a murit si alte stari sufletesti, fac din Vitoria un personaj de mare complexitate. Autor: Popescu Marius e-mail: marius.popescu@k.ro

Textul de mai sus reprezinta un extras din "Referat "Demonstrarea faptului ca ""Iarna"" de Vasile Alexandri este un pastel"". Pentru versiunea completa a documentului apasa butonul Download si descarca fisierul pe calculatorul tau. Prin descarcarea prezentei lucrari stiintifice, orice utilizator al site-ului www.studentie.ro declara si garanteaza ca este de acord cu utilizarile permise ale acesteia, in conformitate cu prevederile legale ablicabile in domeniul proprietatii intelectuale si in domeniul educatiei din legislatia in vigoare.

In cazul in care intampini probleme la descarcarea fisierului sau documentul nu este nici pe departe ceea ce se doreste a fi te rugam sa ne anunti. Raporteaza o eroare

Important!

Referatele si lucrarile oferite de Studentie.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.

Iti recomandam ca referatele pe care le downloadezi de pe site sa le utilizezi doar ca sursa de inspiratie sau ca resurse educationale pentru conceperea unui referat nou, propriu si original.

Sandale casual dama ECCO Touch Plateau (Negre) Sandale casual dama ECCO Touch Plateau (Negre) Sandalele ECCO Touch Plateau sunt confectionate din piele moale cu detalii metalice(tinte). Sunt...