Atunci cand apare la intalnire, cu tichia groasa de lana pe urechi din care ii ieseau la iveala doi-trei zulufi blonzi, libertini, care se cereau aclamati in lipsa lor de pudoare, in curiozitatea lor indrazneata de a da ei insisi ochii cu obiectul dorintei - adica eu - cand isi sterge nasul rosu de frig cu maneca, iti zice buna eu sunt cutarica, unde mergem apoi te fixeaza brusc eclipsat pentru ca da, tu ca fata nu te duci pur si simplu la o intalnire, nu iti stergi pur si simplu nasul de muci in prezenta lui, nu iti lasi parul valvoi si obrajii acneici la vedere - e un intreg ritual de mascare-seducere-minciuna-tradare aici - pentru ca tu esti cu grija pensata, machiata, pieptanata, rujata, nici o haina nu are nici o cuta, toate bijuteriile sunt la locu lor cuminti pe degetele emotionate ce se strang usor in forma de pumn si iti lasi amprentele unghiilor in palmele rosii de frig - nu, nu porti manusi desi crapa pietrele, pentru ca vrei sa fii o lady, nu o girlie de 12 anisori.

In fine, esti tot ce poti fii tu mai bun, vrei sa fii perfecta pentru el, vrei sa-l impresionezi, vrei sa-l faci sa saliveze si tu sa scoti cu sarm batista din poseta si sa-i stergi saliva din barbie. Vrei sa-l faci sa creada ca esti "the best that could ever happen to him". Vrei sa-l pacalesti cum ca nu mai e alta la fel, ca frumusetea ta rapitoare( aviz lingusitorilor de pe site-ul asta) este ca o coborare a sfantului duh pe capsorul sau gol (in interior) pe care vei avea bunavointa sa-l umpli de adevaruri de nezdruncinat, de vise sublime, de teluri inalte (toate ale tale, of course). cum ii zaresti licarirea pofticioasa in ochi, desi stii ca ultimul paragraf e pentru tine un adevar, pentru el o minciuna, ceva hilar, femeiesc si telenovelistic in sensul mahalagesc al cuvantului, si ca asa va ramane pe toata durata relatiei a venir.

Desi stii toata polologhia asta caracteristica luptei pt dominanta si putere din relatiile celor doua sexe, inca mai pastrezi credinta cum ca exteriorul tau apetisant, ok hai sa recunoastem te-ai straduit o ora inainte de intalnire, arati chiar nemaipomenit, e in limba, te vrea, te doreste, asuda, isi freaca palmele, nu are stare, nu mai tace din gura, se misca precum un pinguin in calduri, ok il domini acum. stii ca va trece, dar parca nu vrei sa crezi, iti imaginezi k l-ai subjugat pe veci prin puterea farmecelor tale. Te vrea, deci te iubeste. Doar pe tine, pentru ca esti extraordinara. suspini usurata, phiuuuuu nu a fost greu deloc, acum suntem o pereche perfecta, fericita - el ma va ascuta intru totul. el ma va urma, este AL MEU.

WAKE UP, PROASTO!nu este un obiect. este o fiinta. mai mult, "un etre raisonneur", ca si tine, deci are visele, dorintele, cuvintele sale, nu trebuie sa i le vari tu pe gat, in cap cu de-a sila. A avut o intreaga viata inainte sa te intalneasca, aparent s-a descurcat si fara intelepciunea ta. Dar o data ce zici "este al meu", nu-i asa, parca nu mai conteaza. E o batista, un ciorap, mai rau, un chilot. e neinteresant. il ai, acum ce faci cu el???

Daca ai facut sex si toate merg bine, nu iti imaginezi ca el poate face si cu altele si sa-i mearga la fel de bine. Te gandesti ca inca e eclipsat de frumusetea, sarmul si intelighenta ta. Nu. Nu are cum sa vrea altceva. Doar el s-a declarat primul , el te-a ales, deci are datoria de a astepta sa-i dai tu papucii.

PROASTO, ESTI SURDAAAAA?????

Asta a fost pe scurt debutul relatiei mele. Am crezut ca nu mai e nevoie sa ma straduiesc, ca nu e nici macar nevoie sa-l inteleg, ca nu e o creatura independenta de mine, cu vise, temeri, ganduri proprii, la fel de bune ca ale mele, doar diferite. Mi-am petrecut timpul incercand sa atat simturile si nu am dat importanta sufletului. Cata mandrie! Cata sfidare! Desigur ca eram tot ce-si putea dori! Exista ceva mai bun de dorit? Desigur ca nu trebuia sa ma lupt in fiecare zi sa-l cuceresc! Desigur ca nu era nevoie sa ma straduiesc sa-l inteleg! Ar fi putut fugi in alta parte? Ce gand nefiresc! ce tupeu inimaginabil!

PROASTO, M-AM PLICTISIT SA ITI TOT TIP IN URECHE. CIAO!
Mi-am petrecut mare parte din timp zambind, fiind draguta, o papusa dragalasa care, batand usor din gene era destul de placuta. tacand destul de mult, era destul de putin periculoasa. uitandu-se gingas la altii, ii arata ce favoare ii face ca sta cu unul ca el - adica mai prostut, mai lipsit de farmec spontan, vizibil sa zicem, mai imberb, mai pueril, mai zevzec, mai putin matur. Dar ce era dincolo de aparenta asta draguta, de zambetele mieroase, de privirile languroase?

EU eram. fiinta care scrie acestea. O finta lucida, care gandea tot ca si acum, dar care voia sa taca pentru a nu baga in sperieti un baiat pe care-l considera mai superficial. nu, nu voia sa discute cu el despre sine, despre dumnezeu, despre fericire. Nu ,nu voia sa faca examen de constiinta in doi.

Nu, nu voia sa discute in termeni pseudo-stiintifici despre morala, filozofie si literatura. Nu, nu voia sa se intrebe alaturi de el la o cafea "Care e sensul existentei noastre?Ce pot fi eu pentru tine? Ce poti fi tu pentru tine? Ce vrei sa devii? E viata pentru tine tot un buildingsroman? Te construiesti traind? Te deconstruiesti traind? Te proiectezi in altii? In obiecte? Te anihilezi?" sau poate ca asta voiam, atunci.

Da poate. Voiam discutii mature. voiam sa simt un "sentiment intelectualizat". Voiam sa avem o gandire comuna, un limbaj comun, reprezentari comune despre tot ce ne inconjura. cand spun comune, vreau sa zic, asemenea alor mele. Dar el era altcineva, bun in felul sau. Era pur si simplu el si nu avea nevoie de ajutorul meu pentru a deveni altceva, pentru ca nu voia sa devina un alt eu. Si eu il dispretuiam pentru ca nu era eu. Pentru ca nu se manifesta ca acest eu, pentru ca nu avea un cult al eului meu, pt ca nu ma practica devotat, cu religiozitate, patos si sincera adorare. Eram frustrata, nemultumita, pentru ca se juca cu betele lui de chibrit. pentru ca vorbea onomatopeic. Pentru ca dadea ochii peste cap ca un pusti de 11 ani. Pentru ca eu voiam o dragoste de roman. o dragoste sublima, reiterata zilnic, candida, eterna, invaluitoare, sacrificiala. Voiam sa fie victima mea. sa ma iubeasca pana la self-destruction. voiam sa-l vad absorbit de mine si reformat. Voiam sa-l am in control absolut.

Eram asa geloasa (si incasunt). Am crezut ca eu nu trebuie sa ma straduiesc sa inteleg al sau modus vivendi si modus amandi. Am crezut ca eu sunt patternul asa ca fa bine si urmeaza-ma, copie nereusita ce esti!

PROASTO, CU CINE VORBESTI CA EU DEJA AM PLECAT, NU PRICEPESTI???
Si, da, a plecat. definitiv. Cu ceva timp in urma. Cateva luni. Destule. Prea multe, as zice. Si atunci am VAZUT ADEVARUL. Serioasa de mine, pustnica de mine, fata asta cu exterior agreabil si suflet imbacsit de singuratate, imbacsit de neincredere si ura, fata asta cu trecut hidos si povesti de iubire ca niste avortoni azvarliti in veceul amintirilor urate, fata asta nefericita care sta in fata ta nu avea nevoie de un alt cap "metaphysique".

Nu avea nevoie de un alt filozof amator, nu avea nevoie de un alt apatic cu viziuni gri asupra vietii. Facea gesturi disperate, disparate, extravagante, gesturi de om schizofrenic sau pur si simplu deprimat-depresiv-greu de digerat pentru a avea alaturi un om care sa o impiedice. Care sa nu o aprobe. Sa o contrabalanseze. Sa o inveseleasca cu un entuziasm copilaros si nemarginit vizavi de viata. Avea nevoie de zambetul acela larg ce parea stupid, si care era fermecator pentru ca era asa de usor de obtinut, nu era un zambet calculat, gandit, superior, obtinut prin eforturi cerebrale de mare amploare. Era un zambet simplu, natural, sincer, de om care se bucura de viata asa cum e, pentru ca e, un om care se multumea cu sine, care traia si care era multumit de sine.

Nu ca mine, intr-adevar. Avea nevoie de ochii aceia surazatori care nu era goi de gandire, ci pur si simplu destinsi, luminati
de ceva launtric si copilaresc care ii faceau demni de a fi iubiti. Avea nevoie de chiote, de onomatopee, de discutii intretaiate, de taceri, de imbratisari, de muci stersi, de sforait, de dezinvoltura si suplete in a fi. De viata aceea, de optimismul acela ce deborda in fiinta lui si ii insufla viata. Putere de a fi. Ii dadea un motiv fara a-i exlica motivul. O facea sa simta fizic, si ii anestezia spiritul involburat.

Era o oaza de inocenta a spiritului, a mintii, daca nu inocenta morala, in mijlocul unei mari de ganduri amare. Si astazi, la multe luni, la multe milioane de secunde, proasta sta, suspina, scrie, gandeste la fel ca atunci, cu mult timp in urma. A invatat in schimb ca a fost fericita. In capitotul precedent a fost recunoscatoare pentru asta. In capitolul asta isi asuma vina si isi cere iertare.

Puteam sa te iubesc mai bine inainte, nu abia acum. Dar poate ca, nu pentru noi, pentru noi nu mai poate exista nimic, dar macar pentru sufletul meu, asta mai e ceva.