Care a fost primul Google Doodle si de ce a fost creat?
3/36235
calendar_month 12 Mar 2015, 00:00
Trebuie sa recunoastem ca Google a avut o idee buna cu aceste logo-uri speciale care ne intampina in anumite zile de cum deschidem motorul de cautare, anuntandu-ne un eveniment major din viata lumii. Cultura noastra generala nu are decat de castigat pe urma lor. Astazi, logo-urile speciale Google semnaleaza evenimente istorice, aniversarile unor celebritati sau inventii care au schimbat lumea.

Dar poate va intrebati cum a aparut aceasta traditie…

Conform istoricului oficial Google, primul logo special nu a fost creat pentru a comemora sau aniversa un eveniment anume, ci pur si simplu a servit ca o nota informativa „out of office”.

In 1998, co-fondatorii Google, Larry Page si Sergey Brin au participat la festivalul american spiritual Burning Man si au vrut sa ii instiinteze pe utilizatorii site-ului intr-un mod jucaus ca sunt plecati din oras. In acest sens ei au refacut logo-ul Google introducand in al doilea „o” al siglei un omulet facut parca din bete, inspirat de Burning Man. Logo-ul a aparut pe site pe 30 august 1998.

Totul a fost dat uitarii timp de doi ani. In anul 2000, Larry Page si Sergey Brin i-au cerut internului Dennis Hwang sa deseneze un logo Google special, dedicat Zilei Bastiliei. Opera lui a avut un succes enorm, prin urmare tanarul a devenit astfel seful departamentului care realizeaza aceste mici capodopere. Astazi, o intreaga echipa de graphic designeri creaza in fiecare zi numeroase logo-uri speciale Google pentru a fi folosite pe primele pagini ale site-ului de pe tot cuprinsul globului.

Foto: mentalfloss.com