Un ascet isi dedica toata viata lui Dumnezeu, traind in pustiu, hranindu-se cu radacini, toate cu gandul la rasplata din Viata de Apoi. Vine si fericita zi in care moare, urca frumos pe un pod, traverseaza un tunel, trece de lumina si ajunge la poarta Raiului, unde Sf. Petre statea cu ceaslovu-n fata. Da sa intre in Rai, sigur pe el dar Sf. Petre ii bareaza drumul:
- Stai sefule, incotro?
- Pai in Rai. Eu sunt ascetul Senie.
- Pai, hai sa verificam ce zice ceaslovul.
Cauta Sf. Petre la sectiunea "Asceti"
- Senie… Senie… Nu, n-am nici un Senie la "Asceti".
- Cum n-aveti nici un Senie. Cauta la sfinti.
- Senie… Senie… Nu, nu-i nici un Senie nici la "Sfinti". Ascetul, din ce in ce mai agitat si enervat:
- Cauta la "Mucenici", la "Credinciosi cu merite deosebite"! Trebuie sa fiu undeva acolo!
Sf. Petre cauta prin tot ceaslovul… Nimic. Senie daramat:
- Toata viata pierduta… Am mancat la radacini de orice bagam in gura avea gust de radacina, mi-am dedicat toata viata lui Dumnezeu… Pentru ce?!
Sf. Petre il ia impaciuitor de dupa umeri si ii zice:
- Ma Seniei, vezi norisorul ala de acolo. Ala mic, alb si pufos?
- Da, spune Senie printre hohote de plans.
- Zambeste, esti la Camera Ascunsa!