Lucrarile pentru edificarea resedintei de vara a principelui Carol I al Romaniei au inceput inca din anul 1873, pe un teren aflat in proprietatea privata a suveranului, denumit initial domeniul Piatra Arsa si ulterior domeniul regal de la Sinaia. Santierul de pe Valea Pelesului a reunit, la un moment dat, aproape 300 de lucratori si poate fi considerat cel mai important de pe cuprinsul Vechiului Regat in veacul trecut. Asupra mersului lucrarilor si a componentei echipelor de muncitori, regina Elisabeta nota: "Italieni zidari, Romani pentru terasamente, tigani salahori. Albanezii si Grecii lucrau in cariere, Nemtii si Ungurii dulgheri. Turcii ardeau caramida. Au fost maestrii Polonezi si cioplitori in piatra Cehi. Francezii desenau, Englezii masurau, astfel ca pe santier se intalneau sute de costume nationale si se vorbeau patru-spre-zece limbi; se canta, se injura si se certa in toate dialectele si pe toate tonurile; era un amestec nostim si zgomotos de oameni, de cai, de boi si de bivoli".
Constructia a fost finantata din caseta particulara a lui Carol I, dar si din lista civila. Costurile etapei 1873 – 1883, atat pentru constructie cat si pentru lucrari de decoratie s-au ridicat la suma de 6,5 milioane lei-aur, iar costurile globale, pana in anul 1914, la suma de 16 milioane lei-aur.
Investit inca de la punerea pietrei de temelie cu un program simbolico-politic, program reiterat prin discursul regelui cu ocazia inaugurarii din 1883, castelul Peles a fost supranumit de catre romani, inca din primii ani de constructie, castel regal. Intr-o scrisoare adresata tatalui sau, principele Karl-Anton de Hohenzollern, Carol mentioneza atributele cu care isi investise resedinta: leagan al dinastiei si garant al stabilitatii regimului monarhic constitutional. In opinia regelui Carol si a oamenilor politici, regalitatea presupunea dobandirea independentei de stat si reprezenta chezasia modernizarii si prosperitatii tarii. Dezideratul de "leagan al Dinastiei" s-a implinit prin nasterea la castel, in anul 1893, a viitorului rege Carol al II-lea.
Ratiunea amplasarii resedintei, cu marcata valenta politica, a fost, se pare, premeditata de suveran, dupa cum marturiseste
Dificultatile tehnice, respectiv alunecarile de teren ce necesitau ziduri puternice de sustinere, cat si prezenta multitudinii de izvoare subterane ce trebuiau captate intr-o retea de drenuri, au impus aducerea la Sinaia a unei autoritati in materie, arhitectul -profesor Wilhelm von Doderer. Dupa planurile acestuia si in conditii tehnice identice celor de la Sinaia, se construise complexul balnear de la Mehadia, pe atunci in Imperiul Austro-Ungar. Lupta cu elementele capricioase ale naturii si supunerea acestora a durat doi ani.
Problemele tehnice au determinat amanarea ceremoniei punerii pietrei de temelie pentru anul 1875, in data de 10/22 august. Momentul, cu deosebita valoare simbolica, s-a desfasurat cu mult fast, incheindu-se cu urmatoarele cuvinte ale regelui Carol I: "Sa se ridice acest castel si sa fie terminat, pentru a putea deveni leaganul Dinastiei mele, al Dinastiei nationale”. In temelii s-au zidit actul de fundatie si actul de constructie, alaturi de cateva monede cu efigia lui Carol I.
Prezenta la ceremonie a clerului, a guvernului, a armatei, precum si intonarea imnului de stat, si nu in ultimul rand cuvintele ctitorului, au subliniat in mod pregnant importanta momentului, care, prin extensie, devenea un eveniment national cu valoare simbolica, gasindu-si radacinile in ritualuri stravechi.
Pe perioada de functionare a santierului, suveranul a urmarit cu foarte mare atentie lucrarile, pana in cele mai mici detalii. Datorita acestui fapt, edificiul devine expresia cea mai elocventa a gustului primului rege al Romaniei.
In 1887 conducerea santierului precum si realizarea unei noi serii de planuri , cele ale lui Doderer necoraspunzand cerinteleor regelui, i-au fost incredintate arhitectului Johannes Schulz.
Colaborator al profesorului- arhitect Doderer, in 1873 Johannes Schulz a devenit diriginte de santier la Sinaia. Dupa 1883 paraseste Curtea regala a Romaniei pentru a se intoarce la Viena.
Proiectul final, propunand o cladire cu aspectul unui chalet, dupa cum era privita in epoca, a corespuns atat viziunii si gustului artistic, cat si posibilitatilor financiare ale comanditarului. Edificiul s-a realizat in intervalul 1879 – 1883. Decoratia interioarelor era preponderent in stilul neorenasterii germane, doar doua incaperi diferind stilistic: salonul turcesc si budoarul neorococo al reginei Elisabeta, astazi disparut. Alegerea stilului neorenasterii germane a fost deopotriva expresia gustului la moda in anii ’70 ai secolului al XIX-lea in Germania, cat si ilustrarea convingerilor estetice ale lui Carol I. Acest stil imbina, in opinia contemporanilor, confortul cu esteticul si, nu in ultimul rand, permitea inserarea ultimelor realizari din domeniul tehnicii
Castelul Peles va trece ulterior, in intervalul 1890 – 1914, printr-o etapa de ample transformari datorate in special arhitectului Karel Liman, dar si arhitectului francez André Lecomte du Noüy.
Firma J.D. Heymann din Hamburg a realizat majoritatea decoratiunilor interioare ale castelului Peles, in faza 1883; oferta se remarca prin complexitate, incluzand de la piese de mobilier fix si mobil, elemente decorative din lemn, pana la textile (covoare, lambrechine) si seminee. Cele mai reusite dintre interioarele firmei din Hamburg erau Cabinetul de lucru al regelui, Biblioteca si Dormitorul cuplului regal. Se pastreaza pana astazi, cu mici modificari, Cabinetul de lucru al regelui si Biblioteca acestuia.
Asa cum s-a mentionat ulterior, in perioada 1875 – 1890, din motive financiare, regele renunta la un proiect arhitectural grandios, castelul dobandind aspectul unei ample vile in stilul neorenasterii germane. Abia in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, familia regala a Romaniei a beneficiat de mijloacele necesare pentru realizarea unor modificari de proportii ale edificiului. Astfel, sunt concepute spatiile de receptie; Sala maura, Salonul florentin, Sala coloanelor, Sala armelor, Sala de concerte si, nu in ultimul rand, Holul de onoare, principalul spatiu de primire al regelui Carol I. Sunt create de asemenea noi apartamente pentru oaspeti.
Intre functiunile cu care regele Carol I si-a investit resedinta particulara, mentionam: functia de reprezentare, loc de decizii politice si lacas de cultura, rol conferit de regina Elisabeta.
Functia de reprezentare implica, in primul rand, punerea in opera a unui program arhitectural monumental, vizitele efectuate de sefi de stat, evenimentele de stat si de familie ce au avut loc la castelul Peles pana in anul 1947.
Dintre numerosii oaspeti in vizita la castelul Peles, mentionam pe regele Gustav al V-lea al Suediei, regele Albert I al Belgiei, regina Emma a Olandei, regele Ferdinand al Bulgariei, ducele Alfred de Saxa-Coburg- Gotha si de asemenea principii mostenitori Rudolf si Franz Ferdinand ai Austro-Ungariei, Kronprinzul Wilhelm al Germaniei, viitorul rege Edward al VII-lea al Marii Britanii, viitorul rege Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, printul mostenitor Yussuf Izedin al Imperiului Otoman.
