CETATEA CETATENI

Publicat: 26 Feb 2008 00:00

In 1912 V. Draghiceanu (1) observa pe platoul cetatii o incinta de zid dubla spre Valea Dambovitei, aflata in stare de ruina, de forma patrulatera, cu un traseu neregulat si cu o lungime estimata la 70 m. Observatii asemanatoare face si Hasdeu in Chestionarul arheologic din 1871 (2), remarcand totusi ca planul cetatii este triunghiular. in 1890, cand se va construi soseaua, vor fi descoperite mai la sud de cetate urmele unui zid ce bara drumul, cu o latime de aproximativ 6 m (3).


Pe terasa de pe partea stanga a raului s-au descoperit trei biserici, cea dintai functionand din prima parte a secolului al XIII-lea (poate chiar mai devreme) pana la 1250, cand s-a prabusit o data cu stanca pe care se sprijinea, a doua functionand incepand cu a doua parte a secolului al XIII-lea si a treia fiind folosita din secolul al XV-lea pana in secolul al XVIII-lea (4), iar la cateva sute de metri in amonte o asezare datata in secolele XIII-XIV (5). Nu este exclus sa fi existat si alte amenajari defensive neidentificate inca, care sa fi fost distruse de vreme ori sa se fi prabusit impreuna cu stancile in care isi aveau fundatia. Cercetarile intreprinse la acest intreg complex de monumente indreptatesc presupunerea ca Cetatenii ar fi apartinut unui centru voievodal romanesc de dinainte de formarea statului medieval Tara Romaneasca (6).


D. V. Rosetti incerca pe baze tipologice si tinand seama de faptul ca zidul ce bara drumul se afla la sud de cetate, sa atribuie biserica de secol XIII unei scurte perioade de dominatie maghiara in aceasta zona (7), legata probabil de acel Laurentius de Longo-Campo de la 1300. Studiind caracteristicile arhitectonice ale bisericii cat si pictura (sic) acesteia L. Chitescu a stabilit ca este vorba de un lacas ortodox (8). in ceea ce priveste zidul ''orientat'' spre Muntenia, Gh. I. Cantacuzino afirma ca acesta a fost construit in acea locatie pentru ca era mai ingusta valea (9). Tot Gh. I. Cantacuzino (10) identifica aceasta cetate cu cea care apare in documente sub denumirea de cetatea Dambovita.


Demonstratia pe care o intreprinde este convingatoare, cu singura rezerva ca este posibil sa mai existe pe cursul superior al Dambovitei si alte cetati neidentificate inca. Pavel Chihaia considera ca actul din 20 ianuarie 1368, in care se spune ca vama Tarii Romanesti se lua la Longo-Campo vel juxta ar trebui legat de cetatea Dambovita, care, fiind nou infiintata, nu dobandise inca un nume (11). Tot Gh. I. Cantacuzino observa ca punctul vamal de la cetatea Dambovita este mentionat doar pana la mijlocul secolului al XV-lea (12) si presupune ca incetarea folosirii cetatii ar trebui plasata cu putin timp inainte de trecerea satului Cetateni in stapanire boiereasca, ''nu mai tarziu de primul sfert'' al secolului al XVI-lea. Aceasta delimitare se sprijina pe un document de la Mircea Ciobanul din 25 aprilie 1549-1552 (13), in care i se aintareste satul lui Mihnea parcalab precum l-a avut de la tatal sau in timpul lui Vlad Voda inecatula (1530-32). Pavel Chihaia dateaza in aceeasi perioada si inceputul folosirii schitului rupestru (14), legat de revenirea curentului isihast, si presupune ca cetatea devenise inutila o data cu ocupatia otomana, deoarece dispare drumul comercial.


Asadar, avem in partea nordica a platoului un turn rectangular din secolul II i.Ch., iar in cea sudica un zid din piatra sumar cioplita, fara mortar, foarte probabil contemporan cu turnul (15). Vestigiile medievale constau dintr-un zid de piatra legat cu mortar aflat la marginea nordica a platoului si alte cateva materiale ceramice databile in linii mari ca acoperind perioada din a doua jumatate a secolului al XIII-lea pana in prima jumatate a veacului al XV-lea (16).


Nu suntem in masura sa ne pronuntam asupra planului pe care cetatea l-ar fi avut atata timp cat sapaturile raman in acest stadiu. inca o data, subliniem imposibilitatea de a surprinde orice fel de analogii cu alte monumente in lipsa unui material arheologic mai bogat. La nivelul actual al cunostiintelor putem aprecia ca Cetatenii pot reprezenta o solutie tipica pentru fortificatiile edificate pe inaltimi, constructia fiind obedienta fata de caracteristicile terenului si folosindu-le pe acestea pentru a-si spori capacitatile defensive. Aceeasi observatie este valabila si pentru cetatile ce indeplineau rolul unor puncte vamale.

www.patzinakia.ro

Trebuie sa citesti

Despre Sarbatorile legale in 2019

Ca in fiecare an, si in 2019 romanii asteapta cu nerabdare sa afle de ce zile libere vor putea profita pentru o vacanta sau o escapada in afara agitatiei zilnice, weekendul fiind de multe ori mult prea scurt pentru asa ceva. Se pare insa ca acest an va fi mai putin darnic cu cei care lucreaza

Iubesti pisicile? Iata unde-ti poti petrece vacanta pentru a te bucura de compania lor
Iubesti pisicile? Iata unde-ti poti petrece vacanta pentru a te bucura de compania lor

Iti doresti o vacanta atfel? In care sa te relaxezi si sa uiti complet de examenele si lucrarile pe care trebuie sa le predai la termen? Dar vrei sa te bucuri in acelasi timp de compania animalelor tale preferate? Avem solutia perfecta pentru tine: destinatiile de vacanta perfecte pentru iubitorii

Heliport la Marie Curie pentru copiii bolnavi
Heliport la Marie Curie pentru copiii bolnavi

Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “M. S. Curie” va fi dotat cu heliport pentru a facilita transportul rapid al copiilor care au nevoie de interventie medicala de urgenta. Lucrarile la constructia heliportului, care va fi amplasat pe acoperisul spitalului, vor incepe in toamna

6 lucruri noi de incercat in vacanta
6 lucruri noi de incercat in vacanta

Mai sunt cateva luni pana la mult asteptata vacanta de vara. Chiar si cand stii ca o sesiune lunga si grea te desparte de zilele insorite de relaxare, nu poti sa nu iti faci macar cateva planuri pentru distractie. De la a-ti incerca norocul intr-o sala de jocuri virtuala si pana la a petrece o

Teste Online

Ce anotimp ti se potriveste?

Iti place marea si soarele, sau zapada? Ai vrea sa fie primavara tot anul? Vrei sa vezi natura in cea mai pura forma? Ce anotimp ti se potriveste? Afl...

mai multe »
Link-uri recomandate: design interior | nikydecor.ro | designer interior cluj | mobilier dormitor preturi | modern interior design
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.