Societatea umana este studiata de mai multe stiinte: istoria, sociologia, dreptul, pedagogia, psihologia, etica, politologia, economia politica etc.

Fiecare dintre aceste stiinte cerceteaza fenomenele sociale dintr-o anumita perspectiva epistemologica si metodologica. Formarea economiei politice si, in general, a stiintei economice a reprezentat un proces complex si indelungat, care a avut la baza atat dezvoltarea economica si cresterea complexitatii proceselor si fenomenelor economice, cat si aprofundarea cunoasterii realitatii inconjuratoare prin perfectionarea metodelor si mijloacelor de investigare a ei.

Teoriile sau ideile economice sunt intotdeauna produsul timpului si locului lor, iar cele in care noi astazi credem au radacini in istoria stiintei economice.

In cadrul istoriei gandirii economice se disting cateva etape importante:
1) faza prestiintifica;
2) faza constituirii stiintei economice;
3) faza gandirii marginaliste;
4) faza contemporana.

Faza prestiintifica incepe din antichitate si dureaza pana in secolul al XVIII-lea. Ea este marcata de gandirea economica a lui Aristotel, Platon si Epicur, care in studiile lor politice au abordat si probleme ale vietii economice. in Evul Mediu, gandirea economica a fost legata de conceptia crestina a scolasticilor cu privire la existenta si etica.

In Europa de Vest, spre sfarsitul Evului Mediu (sec. XV si XVI), comertul cunoaste o dezvoltare insemnata, dand nastere primei doctrine economice numita mercantilism (de la „mercator”, care in limba latina inseamna negustor), care, fixand comertul in centrul activitatii economice, arata ca „banii adevarati” (de aur si argint) constituie forma ideala a bogatiei sociale, iar balanta comerciala activa contribuie la cresterea acestei bogatii. Cel mai de seama reprezentant al mercantilismului a fost Antoine de Montchrestien (1575-1621) .