Etichetarea in clasa – sursa a esecului scolar?

Publicat: 04 Mai 2011 00:00

In lucrarea de fata, intitulata ”Etichetarea in clasa – sursa a esecului scolar?”, mi-am propus abordarea unui subiect de o mare importanta pentru cei doi actori ai campului educational, profesori si elevi. Veti regasi nu numai prezentarea la nivel teoretic, ci si realizarea unei cercetari, avand ca scop identificarea prezentei fenomenelor de etichetare in relatia elev-profesor, dar si intre elevi.



Aspectele teoretice abordate in aceasta lucrare privesc definirea conceptelor de socializare, scoala, ca agent socializator, conceptul de personalitate, caracter si stima de sine, grup social, lideri, complex de inferioritate, conceptul de esec cu formele lui de manifestare, cauze ale esecului, iar la final am incercat sa surprind cateva dintre posibilitatile de prevenire si inlaturare a acestuia.


Analiza esecului scolar s-a centrat asupra a trei tipuri de factori: individuali, familiali si de ordin scolar. Cei importanti pentru tema mea, sunt cei din urma, factorii de ordin scolar. Esecul scolar este atribuit, de obicei, elevului sau familiei sale, dar nu poate fi redus la un singur factor cauzal. in invatamant, subiectivismul in evaluare este fenomenul negativ care de cele mai multe ori schimba ordinea valorilor, asezand pe cei nepregatiti inaintea celor pregatiti.


Categorizarea elevilor este una dintre principalele cauze care incurajeaza esecul. Acest lucru se face prin clasificarea elevului ca fiind “inteligent”, iar in conditiile in care acesta intampina dificultati in indeplinirea unei activitati, atunci profesorul ii interpreteaza in mod indulgent dificultatea, oferindu-i ajutor si consiliere. Nu se intampla la fel si daca elevul este clasificat ca fiind “prost” sau “lenes”. Automat profesorul interpreteaza aceste dificultati ca un indiciu ca elevul “nu se straduieste suficient” sau “nu a fost atent” atunci cand a fost explicata lectia.


Preintampinarea esecului scolar presupune o activitate extrem de complexa. Ca sa poata fi realizata, este necesara nu numai cooperarea dintre scoala si familie, ci si existenta unui cadru didactiv pregatit stiintific si psiho-pedagogic, care sa-si iubeasca meseria si sa aiba ca unic scop, instruirea in mod corect, a tuturor elevilor.


Capitolul I

Socializarea

1.1. Definitie. Caracteristici. Scopurile socializarii

Socializarea reprezinta procesul prin care fiinta umana se transforma intr-un membru al societatii. Orice individ trebuie sa respecte anumite norme si reguli importante pentru societate, sa se adapteze permanent la schimbarile care apar ca sa poata trai intr-un mediu social. Pentru fiecare individ, procesul socializarii incepe cu socializarea primara si are ca primi agenti, familia si grupul de prieteni.


In acest capitol voi dezvolta concepul de ”socializare”, caracteristicile acestui proces, de cate tipuri poate fi socializarea, agentii ei si cateva teorii elaborate de literatura de specialitate. „Socializarea este un proces de interactiune sociala prin care individul dobandeste cunostinte, valori, atitudini si comportamente necesare pentru participarea efectiva la viata sociala”.


„Socializarea reprezinta procesul psihosocial prin care copilul neajutorat devine treptat o persoana constienta de sine, inteligenta, integrata in tipul de cultura in care s-a nascut”. „In psihologia sociala, conceptul desemneaza procesul prin care indivizii invata modurile de a actiona si de a gandi despre mediul lor, le interiorizeaza, integrandu-le personalitatii lor si devin membri ai unor grupuri in care capata un status specific”.


Socializarea este, asadar, un proces prin care oamenii ajung la maturitate persoane cu propria lor identitate, poseda un bagaj de idei si deprinderi ce le dau posibilitatea sa participe activ la viata sociala si sa se integreze usor in societate, devenind agenti sociali.


Procesul de socializare transforma individul intr-o fiinta sociala, un membru efectiv al societatii. Individul dobandeste o identitate culturala, asimileaza atitudini, valori, norme, conceptii, se formeaza, se adapteaza si se integreaza social. Fara socializare, atat societatea cat si individul, nu ar putea supravietui.



Trebuie sa citesti

Despre Sarbatorile legale in 2019

Ca in fiecare an, si in 2019 romanii asteapta cu nerabdare sa afle de ce zile libere vor putea profita pentru o vacanta sau o escapada in afara agitatiei zilnice, weekendul fiind de multe ori mult prea scurt pentru asa ceva. Se pare insa ca acest an va fi mai putin darnic cu cei care lucreaza

Iubesti pisicile? Iata unde-ti poti petrece vacanta pentru a te bucura de compania lor
Iubesti pisicile? Iata unde-ti poti petrece vacanta pentru a te bucura de compania lor

Iti doresti o vacanta atfel? In care sa te relaxezi si sa uiti complet de examenele si lucrarile pe care trebuie sa le predai la termen? Dar vrei sa te bucuri in acelasi timp de compania animalelor tale preferate? Avem solutia perfecta pentru tine: destinatiile de vacanta perfecte pentru iubitorii

Heliport la Marie Curie pentru copiii bolnavi
Heliport la Marie Curie pentru copiii bolnavi

Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “M. S. Curie” va fi dotat cu heliport pentru a facilita transportul rapid al copiilor care au nevoie de interventie medicala de urgenta. Lucrarile la constructia heliportului, care va fi amplasat pe acoperisul spitalului, vor incepe in toamna

6 lucruri noi de incercat in vacanta
6 lucruri noi de incercat in vacanta

Mai sunt cateva luni pana la mult asteptata vacanta de vara. Chiar si cand stii ca o sesiune lunga si grea te desparte de zilele insorite de relaxare, nu poti sa nu iti faci macar cateva planuri pentru distractie. De la a-ti incerca norocul intr-o sala de jocuri virtuala si pana la a petrece o

Teste Online

Trebuie sa ai un animal de companie ?

Acest test iti va dezvalui daca trebuie sa ai un animal de companie !

mai multe »
Link-uri recomandate: design interior | nikydecor.ro | designer interior cluj | mobilier dormitor preturi | modern interior design
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.