Influenta alcolismului asupra familiei

Publicat: 09 Iun 2011 00:00

I. Introducere





Conform opiniei Comitetului de Experti OMS, notiunea de sindrom de dependenta alcoolica este de preferat utilizarii aceleia mai raspandite dar imprecise de alcoolism. Toate consecintele secundare rezultate in urma consumului excesiv de alcool, fie ca implica sau nu existenta unui sindrom de dependenta, pot fi considerate ca fiind incapacitati legate de consumul de alcool.

O asemenea fragmentare a conceptului traditional de alcoolism, ar presupune o mai buna definire, vis-a-vis de sindromul de dependenta alcoolica, a unor notiuni cum ar fi acelea de abuz de alcool, sau consum excesiv (sau abuziv) de alcool, sau termenul de alcoolizare. Pana la ora actuala nu exista un acord la nivel international, referitor la asemenea notiuni, a caror definire nu poate fi decat arbitrara si subiectiva, dar obiectivabila, in orice caz, in cadrul tremenului mai larg de sindrom de dependenta alcoolica.


Bautorul excesiv (Keller & Mc Cormick, 1968) este o persoana care bea de o maniera excesiva:
• intr-o cantitate excesiva
a. in termeni de echivalent caloric cotidian al dozei de alcool ingerate, ar exista un exces de aport de alcool mai mare de 20% din ratia calorica cotidiana.
b. Din punct de vedere al efectului temporar determina o stare de intoxicatie alcoolica acuta.
• De o maniera excesiva in timp.
a. Pe termen scurt (betii alcoolice acute)
b. Pe termen lung, ceea ce antreneaza, consecutiv alcoolizarilor repetate, instalerea sindromului de dependenta ca o consecinta a unor episoade de betie repetate sau unei absorbtii continue dar care nu se manifesta aproape niciodata printr-o simptomatologie clinica foarte manifesta.
• Cantitati ale caror efecte sunt excesive
a. Prin comparatie cu efectele alcoolului asupra celor care consuma in grup
b. Prin comparare cu cutumele unei alte colectivitati ale carei norme sunt diferite in materie de consum de alcool.
c. Din punctul de vedere al comunitatii la care apartine bautorul
d. Din punct de vedere medical (al sanatatii) celui in cauza
e. Din punctul de vedere al vietii sociale sau familiale a consumatorului, al activitatii sale profesionale sau a situatiei sale financiare.

• Cantitati excesive in plan etiologic, cultural, fizic sau psihologic, cu generarea riscului de dependenta alcoolica
Notiunea de “abuz de alcool” este un termen care acopera, teoretic, aproape in intregime pe acela de consum excesiv. in fapt, examinarea criteriilor de diagnostic recomandate de DSM pentru “abuzul de alcool” sugereaza ca aceasta entitate imprumuta de fapt atat notiuni ce indica un consum excesiv (retragerea sociala sau dificultatile familiale generate de consumul de alcool de exemplu) cat si cele care indica un anumit grad de dependenta psihologica sau somatica (notiunea de “pierderea autocontrolului”, nevoia de a bea zilnic, etc.).


Notiunea de “alcoolizare”, in fine, este si ea obiectul unor critici si aproximari. Ea apare in general ca o conduita intermediara intre o modalitate de consum non patologic, integrat cutumelor sociale si consumul excesiv. Keller si Mc Cormick o definesc ca pe “un consum zilnic sau foarte frecvent a unor cantitati mari de bauturi alcolizate, considerata fie ca un fenomen infracclinic, fie ca un proces patologic”. Respectiva delimitare intre “conduitele de alcoolizare” si “conduitele de consum excesiv si abuz de alcool” nu poate fi decat una nesigura si aproximativa.


in ultimele decenii ale mileniului doi consumul de alcool a crescut alarmant, Romania aflandu-se pe “locurile fruntase” din Europa. Aceasta situatie alarmanta a impus efectuarea a numeroase studii si demararea programelor specifice de evitare a nocivitatii consumului cu participarea factorilor de decizie, societati civile precum si a specialistilor in mod deosebit a psihiatrilor, psihologilor si sociologilor.


De-a lungul anilor au fost date mai multe definitii alcoolismului si alcoolicului. Benjamin Rush, care a semnat Declaratia de Independenta a Statelor Unite ale Americii in 1812 considera consumul abuziv de bauturi alcoolice ca fiind precursorul conceptului medical al nebuniei: „Consumarea necontrolata a bauturilor alcoolice este o boala a vointei si revine corpului medical sa se ocupe de ea”. Dupa el, toate remediile religioase, morale si psihice trebuie sa actioneze in acelasi timp pentru vindecarea completa si radicala a acestei boli.


Termenul de alcoolism a fost utilizat pentru prima data de Magnus Huss in 1849 pentru a desemna neintelegerile provocate de abuzul de alcool. El se refera”numai la acele manifestari de boala, care fara nici o legatura directa cu modificarile organice ale sistemului nervos, iau o forma cronica la persoane care, pentru o lunga perioada de timp, au consumat mari cantitati de bauturi spirtoase”.


In 1939, datorital lucrarilor lui Jellineck a aparut conceptul de alcoolism ca boala; astfel „alcoolismul corespunde tuturor consumatorilor de bauturi alcoolice care au efecte negative asupra individului, a societatii sau a ambelor”. A trebuit sa treaca aproape un secol pentru ca aceasta notiune sa devina oficiala.


Alcoolismul, ca boala, a fost recunoscut in 1933 de Asociatia Medicala Americana si de Asociatia Psihiatrica Americana fiind ulterior recunoscuta de OMS si trecuta in clasificarea standard a bolilor.

Alcoolismul, initial a fost considerata o boala psihiatrica caracterizata prin perturbare a modelului relational si afiliata nevrozei. Un anumit numar de definitii de acest gen raman restrictive si limitate la anumite aspecte psihopatologice ale alcoolismului.


in 1955, Keller si Efron afirmau ca: „Alcoolismul este o boala cronica, psihica, somatica sau psiho – somatica, care se manifesta ca o deficienta de comportament. Este caracterizata prin consumul repetat de bauturi alcoolice intr-o masura care depaseste consumul normal, impotriva normelor sociale ale comunitatii si care interfereaza cu sanatatea bautorului, dar si cu conduita lui socio – economica” .

Din punctul de vedere a lui Chafetz alcoolismul este o tulburare cronica de comportament manifesta, prin pierderea controlului cand consumul a inceput si printr-o atitudine de autodistrugere in relatiile personale si in fata situatiilor vitale.

Trebuie sa citesti

Top 7 bloguri de contabilitate pe care ar trebui sa le citesti
Top 7 bloguri de contabilitate pe care ar trebui sa le citesti

Chiar daca esti student, lucrezi deja in domeniu sau pur si simplu te pasioneaza contabilitatea digitala , pentru a creste si a deveni un profesionist contabil de exceptie, trebuie sa inveti si sa iti dezvolti abilitatile in mod continuu. Cercetarile sustin faptul ca 77% dintre utilizatorii de

Cum reuseste McDonald`s sa vanda eficient?
Cum reuseste McDonald`s sa vanda eficient?

McDonald’s serveste 68 de milioane de clienti zilnic, asa ca sistemul lor de vanzare a trebuit sa fie instalat in toate cele 37.000 de restaurante din intreaga lume si a fost, cu siguranta, o decizie foarte importanta. Te-ai intrebat vreodata ce fel de sistem foloseste McDonald's pentru a se

15 lucruri interesante despre lumea modei
15 lucruri interesante despre lumea modei

De-a lungul timpului au aparut diferite stiluri de moda, iar multe dintre ele revin in magazinele noastre preferate odata la cativa ani. Unii oameni adora si fac tot posiblilul sa tina pasul cu tendintele recente, in timp ce altii nu acorda foarte mare importanta celor mai noi stiluri. Indiferent

Ce presupune ingrijirea unei peruci Belher
Ce presupune ingrijirea unei peruci Belher

Purtarea unei peruci a devenit un trend, una din solutiile ingenioase pentru o schimbare de look rapida si de efect. Desi avem tendinta sa asociem peruca cu lipsa parului si automat cu anumite probleme de sanatate, in unele cazuri posesoarele de peruci sunt doar impatimite ale schimbarilor

Sanatatea porumbeilor voiajori, sustinuta prin solutii profesionale de la ProduseColumbofile.ro
Sanatatea porumbeilor voiajori, sustinuta prin solutii profesionale de la ProduseColumbofile.ro

Cresterea porumbeilor voiajori este o activitate pe cat de interesanta, pe atat de solicitanta. Grija acordata ingrijirii lor, curatirii mediului in care cresc, precum si alimentatiei nu are timp de repaos. La toate acestea, columbofilii trebuie sa adauge si controalele periodice, respectiv

Teste Online

TEST DE EVALUARE C/C++

TEST DE EVALUARE C/C++\r\nrecursivitate\r\ndivide et impera\r\nbacktracking

mai multe »
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.