Mesia si conceptul mesianic in Isaia

Publicat: 11 Mar 2010 00:00

Din cele mai vechi timpuri, omul, in cautarea sa, a incercat sa obtina ajutorul de la ceea ce este superior lui. Acelasi lucru putem spune si despre omul evreu, care, in relatia sa cu divinitatea, detinea un avantaj, comparativ cu omul pagan.


In relatia omul evreu – divinitatea (divinitate, care se prezinta sub numele de Iahve), nu atat omul este cel care cauta divinitatea, cat si Iahve (divinitatea) vine in intampinarea omului. La paganii timpurilor antice insa, ori exista mai multe divinitati, ori doar o divinitate cu care omul pagan putea intra foarte greu in relatie, sau chiar deloc, daca tinem cont de mentalitatea evreilor care il considerau pe Iahve singurul Dumnezeu adevarat si Unic.


Astfel, in decursul istoriei, poporul evreu, datorita greutatilor prin care a trecut a cerut ajutorul lui Iahve, care, intr-un anumit moment al istoriei, a incheiat un legamant, mai intai cu un singur om, care a stat la originea poporului ales, iar mai apoi, cu intreg poporul, si promite un mantuitor care sa-l elibereze de suferintele acestei vieti. Acest eliberator va purta numele Mesia, nume sau titlu care de-a lungul timpului isi va asuma diferite valente.


Lucrarea de fata va cauta sa realizeze mai intai un studiu cu privire la Mesia, in deosebi in mentalitatea iudaica, pentru ca in cele din urma sa se ajunga la gandirea profetului Isaia si la viziunea sa cu privire la acest aspect mesianic.


Dar pentru a intelege cum este vazut acest termen sau titlu si, mai mult decat atat, pentru a vedea ce vesminte a imbracat in decursul istorie, trebuie inteleasa, pe cat posibil, mentalitatea poporului si ambientul in care se vorbeste despre un Mesia.


CUPRINS



CUPRINS 4


Sigle si abrevieri 5


1. Carti biblice 5


2. Dictionare 6


3. Abrevieri 6


INTRODUCERE 8


Mesia si mesianismul 11


1. Unsul lui Iahve in istoria biblica 13


1.1. Untdelemnul ungeri 14


1.2. Ungerea preotilor 14


1.3. Ungerea regilor 15


2. Conceptia mesianica in iudaism 17


2.1. Definirea termenului de Mesia in conceptia iudaica 17


2.2. Mesianismul samaritean 18


2.3. Persoana si natura lui Mesia 18


2.4. Viziunea mesianica in Talmud 19


2.5. Forma actuala a mesianismului iudaic 21


3. Originalitatea mesianismului biblic 22


3.1 Conceptiile rabinica, ezoterica si religios-filosofica 23


3.2 Mesianismul in decursul istoriei poporului evreu 26


3.3 Importanta asteptarii mesianice in spiritualitatea ebraica 26


AŞTEPTAREA MESIANICa 29


1. Protoevanghelia (cf. Gen 3,15) 29


1.1. Explicarea textului 30


1.2. Contextul 31


1.3. Descendenta femeii 32


2. Fagaduintele facute Patriarhilor 34


2.1. Fagaduinta facuta lui Abraham 35


2.2. Isac fiul fagaduintei 36


2.3. Iacob marele inaintas 38


3. Mesianismul regal 39


3.1. 1Samuel 40


3.2. 2Samuel 41


3.3. Profetia lui Natan 42


4. Psalmii mesianici 44


4.1 Aspecte generale 44


4.2. Psalmii regali 45


4.3. Psalmii mesianici 46


MESIA ŞI MESIANISMUL iN ISAIA 49


1. Prezentare generala a scrierii profetului Isaia 50


1.1. Proto-Isaia si cartea sa (cf. Is 1-32) 50


1.2. Deotero-Isaia si sacrieleile sale (40-55) 51


1.3. Trito-Isaia si cartea sa (56-66) 52


2. Profetia despre Emanuel 54


2.1. „Cartea lui Emanuel” 54


2.2. Privire generala asupra continutului 55


3. Imagine lui Emanuel 56


3.1 Contextul istoric 57


3.2. Profetia despre Emanuel 58


CONCLUZIE 61


Bibliografie 63


1.Dictionare si Enciclopedii 63


2. Opere 64


3. Articole din reviste 66

Trebuie sa citesti

Cum este cariera de traducator - iata cum se desfasoara lucrurile la INOVA
Cum este cariera de traducator - iata cum se desfasoara lucrurile la INOVA

Odata cu evolutia globalizarii si a schimburilor comerciale intre tari, a relocalizarii companiilor, a dezvoltarii multinationalelor, Romania a devenit o piata de desfacere a produselor europene si noneuropene, o zona atractiva pentru investitorii straini care au gasit aici forta de munca mai

Sfaturi pentru a juca la SuperEnalotto
Sfaturi pentru a juca la SuperEnalotto

Cu siguranță știți câte numere SuperEnalotto trebuie să alegeți pentru a câștiga. Știți, de asemenea, unde și când au loc extragerile SuperEnalotto și care sunt șansele de a câștiga la această loterie. Cu

Top 15 deserturi populare in intreaga lume
Top 15 deserturi populare in intreaga lume

Deserturile difera de la o tara la alta: unele sunt usoare si fructate, iar altele vin cu cele mai neasteptate combinatii de gustrui. Ti-am pregatit aici o lista cu cele mai populare deserturi din intreaga lume: Franta: Crème Brûlée Crème brûlée este un desert

Ce trebuie sa stii pentru un hairstyling perfect: tipuri de par si metode de ingrijire
Ce trebuie sa stii pentru un hairstyling perfect: tipuri de par si metode de ingrijire

Pentru multe femei, parul reprezinta cel mai bun atu. Drept si fin, voluminos si cret, usor de aranjat sau dificil de controlat, parul fiecarei femei este frumos in felul sau. Modul in care iti aranjezi parul tine de preferinte, dar probabil ca deja ai aflat ca exista anumite limitari cand vine

5 sfaturi pentru a te prezenta exemplar la un interviu de angajare
5 sfaturi pentru a te prezenta exemplar la un interviu de angajare

Poate cel mai greu au resimtit perioada de pandemie studentii, odata cu mutarea cursurilor online. Astfel, o mare parte dintre cei 400.000 de studenti, atat cat exista in Romania potrivit Institutului National de Statistica, au plecat acasa, au parasit centrele universitare si s-au adaptat din mers

Teste Online

TEST DE EVALUARE LA BIOLOGIE nr 1

TEST DE EVALUARE LA BIOLOGIE\r\nSISTEMUL DIGESTIV

mai multe »
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.