Analiza clasica a lui J. Piaget asupra dezvoltarii senzorio-motorii este in esenta o tentativa de a identifica maniera in care, din necesitati adaptative si pe baza unor experiente cotidiene, copilul ia in stapanire universul fizic.

Cele sase substadii urmarite, in fapt, etape in raportarea copilului la spatiu, timp, cauzalitate, existenta sunt dovada construirii treptate a primei reprezentari despre lume a copilului. Reamintim ca este vorba de o reprezentare practica, probata in si prin actiune.

Pe linia deschisa de cercetarile sale si sub impactul rafinarii si sofisticarii tehnicilor experimentale, investigarea dezvoltarii cognitive la aceasta varsta continua sa produca noi date interesante. Fata de modelul clasic, schimbarea de esenta, survenita la nivelul operationalizarii variabilelor, a permis coborarea varstei subiectilor.

Daca Piaget a utilizat montaje experimentale care monitorizau raspunsul motor al copilului la diferite situatii problema, operationalizarea contemporana se axeaza pe analiza captarii si retinerii atentiei copilului de catre diversele situatii problema. Operationalizari ale acestei variabile sub forma inregistrarii activitatii oculare, a parametrilor fiziologici - puls, ritm cardiac, trasee electroencefalografice si electromiografice –, a timpului de reactie sau de prelucrare a unui stimul etc. au dat castig de cauza tezei precocitatii unora dintre capacitatile identificate de psihologul elvetian.

Astfel, despovarata de tributul platit de copil ritmului maturizarii motorii, cercetarea contemporana a dezvoltarii cognitive timpurii ne propune o schimbare de paradigma: de la bebelusul geometru1 la bebelusul einsteinian.