Relatii internationale: Institutiile comunitare

Publicat: 25 Nov 2009 00:00

Parlamentul european, compus din reprezentanti ai popoarelor reunite la Comunitate exercita puterile care ii sunt conferite prin Tratat, (art. 137). Aceste dispoziti legale au o dubla semnificatie prima – in sensul ca de vreme ce membrii Parlamentului reprezinta popoarele respective, ei nu pot sa fie mandatati de guvernele statelor lor spre a indeplini anumite instructiuni si nici nu pot sa fie tinuti de vreo obligatie de consultare, a doua – in sensul ca statele sunt reunite in Comunitate, ceea ce releva o comuniune de interese si aspiratii, potrivit obiectivelor ce le stabilesc.


Pana la 17 iulie 1979 cand a intrat in vigoare actul privind alegerea reprezentantilor Parlamentului prin vot universal direct, membrii acestei institutii, potrivit art. 138 alin. 1 si 2, CE, erau considerati delegati, care trebuiau sa fie desemnati de parlamentele nationale dintre membrii lor, conform procedurii stabilite in fiecare stat in numarul prestabilit prin Tratat. De la aceasta data art. 138, alin 1 a devenit inaplicabil, fiind valabile dispozitiile art. 1 din Actul respectiv in sensul ca „reprezentanti in Parlament european ai popoarelor reunite in Comunitate vor fi alese prin vot universal direct”. Primele alegeri s-au desfasurat in perioada 7-10 iulie 1979, apoi intre 14-17 iunie 1984, intre 15-18 iunie 1989 si intre 9-12 iunie 1994 ceea ce inseamna ca mandatul reprezentantilor este limitat la 5 ani.

Trebuie sa citesti

Sfaturi de baza pentru tinutele office
Sfaturi de baza pentru tinutele office

Daca si tu ai un job care presupune munca intr-un birou, mai mult ca sigur te-ai lovit din cand in cand de o lipsa de inspiratie in crearea tinutelor office pentru fiecare zi a saptamani. Chiar daca achizitionezi noi articole vestimentare, outfit-ul tau poate parea in continuare unul repetitiv. Ei

Avantajele si dezavantajele angajatilor care lucreaza de acasa
Avantajele si dezavantajele angajatilor care lucreaza de acasa

Raspandirea activitatii la domiciliu deschide o gama noua de posibilitati pentru modul in care intreprinderile pot functiona singure. Pe langa oportunitati si beneficii, munca la domiciliu aduce noi responsabilitati pentru angajator si angajat. Angajatii cu serviciu de 26 de saptamani au dreptul

Locuri din Istanbul unde gasiti Shisha
Locuri din Istanbul unde gasiti Shisha

Fumatul a fost considerat a fi un simbol al statutului, cu cea mai mare onoare rezervata celor care fumau impreuna cu sultanul. In acele zile shisha continea doar tutun. Cu toate acestea, in ultimii ani, o multime de arome, inclusiv menta, capsune, mar, trandafir si cappuccino, au devenit

Avantajele unei periute electrice
Avantajele unei periute electrice

Alegerea unei periude de dinti este o actiune destul de complicata din punctul meu de vedere. Pe piata exista o varietate enorma de modele, atat electrice cat si normale. Inainte sa trec la avantajele pe care le ofera o periuta electrica, vreau sa va reamintesc faptul ca igiena orala este deosebit

Destinatii preferate de romani
Destinatii preferate de romani

Marile capitale europene au fost destinatiile de calatorie preferate ale romanilor in 2019, potrivit unei aplicatii turism in Europa interactiv realizate de Momondo.ro. Roma ocupa lista celor mai populare destinatii dintre romani, urmata de Londra, Barcelona, Viena si Milano, a dezvaluit studiul

Teste Online

TEST DE EVALUARE PENTRU ISTORIA ROMANILOR

TEST DE EVALUARE PENTRU ISTORIA ROMANILOR

mai multe »
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.