Organizatia Mondiala a Com?rtului (WTO - World Trad? Organization, OMC - Organisation Mondial? du Comm?rc?) a fost infiintata in 1995, ca un nou stadiu al conlucrarii multilat?ral? la niv?l mondial in dom?niul com?rtului; ?st? succ?soar?a forumului d? n?goci?ri cunoscut
Regulamentul Consiliului (CE) din 11 iulie 2006 stabileste prevederi generale cu privire la programele si proiectele finantate din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul de Coeziune (FC) si din Fondul Social European (FSE). In mod special, asa cum prevede art. 40
Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt. Existenta acestei banci este legata de faptul ca unele banci sunt beneficiare ale unui surplus de incasari, iar altele au de efectuat un surplus de plati. Piata monetara nu este o piata localizata,
Finantele publice constituie un sistem de relatii economice, prin intermediul carora se formeaza si se repartizeaza fondurile de resurse financiare publice in scopul satisfacerii nevoilor sociale generale ale societatii. Cuvantul finante provine din latinescu finare, care
Un calculator este un sistem electronic specializat in prelucrarea datelor pe baza de program. El reuneste doua tipuri de componente de baza: -componente hardware -componente software Componenta
PREFATA La cele mai multe conferinte rostite in public, conferentic rul, in genere un om de cultura cu mare reputatie, apare la tr: buna in tovarasia unei persoane - foarte cumsecade - care-prezinta printr-o scurta alocutiune. Alocutiunea aceasta este ca o prefata orala,
Formarea poporului si a limbii romane reprezinta o problema esentiala a istoriei patriei noastre. Formarea poporului si a limbii romane reprezinta totodata un proces complex care incepe odata cu razboaiele daco-romane. Informatii despre aceste razboaie avem mai ales de la
Mihai Eminescu a fost cel mai mare poet roman apartinand perioadei marilor clasici. A scris numeroase volume de poezii din care face parte si poezia "Lacul". In marile teme ale poeziei eminesciene, slavirea naturii si a
Acest roman cuprinde o serie de povestiri a unor cazuri clinice pe care insusi autorul, Oliver Sacks le intalneste in munca sa de medic neurolog. Autorul imbina activitatea medicala cu scrisul. Iar in cartile sale prezinta publicului larg cazurile sale clinice precum in acest
Dreptul de proprietate este principalul drept real si cel mai complet drept. Aceasta deoarece, fiind un drept subiectiv, confera titularului dreptului de proprietate exercitarea in putere proprie si in interes propriu a atribustiilor de posesiune, folosinta si dispozitie
Pentru a putea vorbi despre consintamantul in actele juridice civile, trebuie mai intai sa intelegem ce inseamna actele juridice civile. In sens larg, prin fapte juridice se inteleg atat actiunile omenesti savarsite cu intentia sau fara intentia de a produce efecte juridice, cat
Codul civil nu cuprinde o definitie a actului juridic, dupa cum nu contine nici o reglementare generala a actului juridic civil, ci numai pentru conventii, dar unele din aceste reglementari se aplica oricarui act juridic. In literatura de specialitate exista mai multe definitii
Prin boala hipertensiva se intelege cresterea presiunii arteriale peste valori ce depasesc 95 mmHg presiune diastolica si peste 160 mmHg presiune sistolica. Reglarea tensiunii arteriale este realizata printr-un mecanism nervos si unul umoral. Mecanism nervos implica: - SNV
Nevralgia de trigemen este un sindrom dureros al fetei caracterizat prin dureri violente ce afecteaza unul, doua sau toate trei ramurile nervului trigemen. Durerea care apare este cel mai sever tip de durere cunoscuta. Trigemenul este unul din cei 12 nervi cranieni care se
Osteoartrita este cea mai comuna forma de artrita si o cauza principala de dizabilitate cronica, in mare parte din cauza implicarii genunchiului si soldului. Povara sociala se refera la prezenta sa omniprezenta. De exemplu, in studiul Rotterdam, doar 135 din 1040 de persoane cu
Tema nr. 1: Pe baza seriei de repartitie a salariatilor grupati dupa varsta sa se calculeze varsta medie si coeficientul de variatie. Sa se interpreteze marimea coeficientului de variatie.
Intr-o prima conceptie, statistica echivala cu descrierea statului, expunerea situatiei geografice, economice si politice. Acest gen de statistica a fost cultivat mai intai de italieni. inca din sec. XIII - XIV in Republica Venetia se elaborau diferite rapoarte care contineau
Tara noastra are o indelunga si bogata traditie in domeniul evidentei si statisticii. Documentele istorice atesta faptul ca primele inregistrari de interes statistic realizate sub diferite forme pe teritoriul Daciei impuse de cerintele de aparare ale statului dateaza inca din
Terpenele sunt o mare si variata clasa de compusi organici produsi de o varietate de plante, in special conifere, dar si de unele insecte ca termitele sau fluturii coada de randunica, care emit terpenele din osmoterie. Au adesea un miros puternic si astfel pot proteja plantele
Petrolul brut (numit si titei) este un produs de natura organica , care se gaseste in pamant , formand zacaminte . El este un lichid vascos , a carui culoare variaza de la galben-verde pana la negru , avand reflexe colorate diferit . Mirosul petrolului este caracteristic.
Situata la 180 km la est de Bucuresti, prima Centrala Nuclearo - Electrica din Romania a fost proiectata sa functioneze cu 5 unitati care sa produca 700 MW fiecare. Centrala Nuclearo -Electrica este o centrala nucleara de tip CANDU 6. CANDU (CANADIAN Deuterium Uranium) este un
Conceptul de identitate a devenit tema majora in stiintele sociale intre anii ’70 si ’80. Focalizarea cercetarilor asupra identitatii isi are sursele pe de o parte in perspectiva cognitiva din psihologia sociala, iar pe de alta parte in interesul academic fata de asa
Fiecare tara sau regiune a unei tari are un sistem de valori comune, experiente asemanatoare sau perceptii comune despre lume pe care o accepta. Aceste puncte comunee formeaza cultura unei regiuni, tari sau societati. Astfel s-ar putea afirma ca exista o cultura regionala, dar
Cartea cuprinde cinci parti in care este prezentata evolutia deviantei ca fenomen sociologic. Partea intai se numeste “CRIMA SI DEVIANTA” si descrie mai multe fenomene precum normalul si patologicul,anomia,infractiunile,morala si crima.Sunt relatate mai multe teorii
Existentialismul este unul dintre curentele filozofice care definesc secolul XX ca secolul Individualistilor si al Individualitatilor, sustinand ideea ca lumea este absurda si tot ceea ce se intampla se constituie ca nonsens. Dobandind constiinta faptului ca a fost aruncat in
I. Limba Limbajul este functia de utilizare a limbii in raporturile cu ceilalti oameni. Este o functie complexa care presupune o indisolubila lucrare a celorlalte functii in special a celor intelectuale si retorii. Intelegerea cuvintelor impune o perceptie clara si antreneaza
Din punct de vedere etimologic denumirea de retorica provine din latinescul "rhetorica," termen imprumutat de catre romani de la greci. Grecii utilizau termenul de "rhitor" care insemna vorbitor, orator adica cel care invata arta elocintei (elocventei),
Managementul clasei, ca disciplina din sistemul stiintelor educatiei, vizeaza acest aspect esential al muncii profesorului: administrarea eficienta, sub semnul valorilor civic - democratice a activitatilor specifice salii de clasa, plecand de la premisa ca scoala anticipeaza si
Societatea contemporana se remarca printr-un proces continuu de schimbare si implicit de dezvoltare. Cand amintim de societate, ne gandim la toate structurile si nivelurile ce o compun. ”A sta pe loc” nu este o conceptie acceptata in zilele noastre, dar nici posibila
Educatia este procesul prin care se transmit cunostinte, se formeaza deprinderi si se dezvolta priceperi in vederea formarii si dezvoltarii personalitatii unui subiect. Educatia este un proces continuu si se realizeaza In conformitate cu particularitatile de varsta
In prezent cheltuielile angajate la nivel local joaca un rol important in functionarea economiei nationale, dar diversitatea sistemelor financiare este mult mai accentuata decat cea a finantelor nationale. Aceasta diversitate arata ca nu exista inca un sistem financiar original
Functiile consulare reprezinta totalitatea activitatilor oficiilor consulare si ale personalului acestora. Din punct de vedere al continutului acestor functii, ele pot fi impartite in doua categorii: - functii care sunt conferite de catre statul trimitator oficiului
Pentru R.M., in calitate de stat suveran si independent, este importanta teza despre interconditionarea suveranitatii de stat a tarii si institutiei cetateniei. Datorita faptului ca cetatenii sunt permanent sub influienta puterii de stat si poseda o capacitate juridica completa
Amestecarea este operatia prin care se realizeaza reducerea gradientilor de concentratie si temperatura. Amestecarea serveste pentru: accelerarea reactiilor chimice, omogenizarea amestecurilor, dizolvare, spalare (dizolvarea impuritatilor in lichidul de spalare), procese fizice
Sondele-sunt constructii miniere de forma cilindrica caracterizate printr-o lungime (adancime) mult mai mare decat diametrul realizat in scoarta terestra cu mijloace de la suprafata in scopul cercetarii si exploatarii zacamintelor de gaze naturale. Acestea pot fi verticale,
Masurarea reprezinta operatia experimentala prin care se determina valoarea unei marimi date in raport cu unitatea o marime loata ca baza. Controlul cuprinde pe langa operatia de masurare si pe cea de comparare a valorii masurate cu valorile limita admisibile. Motodele de
Sindromul Down (trisomie 21) reprezint? o afectiune cromozomial? (o afectiune din nastere, care este prezent? la copil înc? din momentul conceperii) cauzat? de prezenta unui cromozom 21 suplimentar. Cromozomii sunt structuri microscopice prezente in fiecare celul? din
Explicati si exemplificati modalitatile concrete prin care aplicarea analizei SWOT si cunoasterea aprofundata a informatiilor cuprinse in tabloul psihopedagogic specific unui copil cu handicap aduc repere relevante cadrului didactic pentru elaborarea strategiilor de
Termenul a fost formulat de B.Bleuler, la inceputul secolului. El se referea la dereglari secundare de natura psihogenetica pe care le raporta la o categorie definitorie de tulburari primare. Acestea din urma se regasesc si în autism, si constau in dereglari ale
La Roma, invatamantul avea un caracter de clasa. Functia de educator era o ocupatie intelectuala. Dupa Titus Livius, cea mai veche institutie de invatamant la romani ar data de la mijlocul secolului al V-lea i.e.n.Cunostintele erau predate de un litterator, adica "cel care
Conflictele constituie o componenta naturala inevitabila a vietii sociale a fiecaruia dintre noi. Viziunea de tip interactionist asupra conflictului, mult mai echilibrata si mai realista a inceput sa-si faca loc, treptat, in randul specialistilor si teoreticienilor conflictului.
„Comunicare“ si „informatie“ sunt doua concepte atat de inrudite astazi, incat nici o consideratie asupra comunicarii nu poate fi deplina fara o explicitare a informatiei. in stiinta comunicarii, informatia este, in general, „ceea ce se comunica
Comunicarea reprezinta unul dintre cele mai dificile aspecte ale muncii unui manager. Sursa majoritatii problemelor de comunicare o constituie diferenta dintre continutul mesajului sau impactul pe care managerul intentioneaza sa-l transmita si modul in care ceilalti membri ai
Asigurarea constituie un mijloc de a repartiza,asupra unui mare numar de persoane fizice si juridice,paguba provocata de un fenomen(eveniment) sau de un complex de fenomene(evenimente) unui numar redus dintre acestea.Paguba provocata de aceste evenimente devine suportabila,cu
Statul,prin organismele sale specializate isi propupne o protectie a vietii,sanatatii si securitatii consumatorilor prin realizarea unui cadru legislativ adecvat si prin cunoasterea unor structuri,fie apartinand administratiei publice centrale si locale,fie societatii civile cu
In zilele noastre, asigurarea este perceputa ca o industrie complexa, o retea regulata care ofera o mare varietate de produse si servicii care vin in sprijinul indiviziilor, familiilor si organizatiilor in problemele de risc. Totusi, asigurarile nu au fost mereu complicate.
Notiunea de somaj provine de la cuvantul chomage din limba franceza, care este preluat din limba greaca cauma care insemna caldura mare din cauza careia se intrerupe orice activitate. Somajul este termenul folosit in cazul lipsei ocupatiei platite (locurilor de munca) pentru
Strategia Nationala in domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului, denumita in continuare Strategie, se desfasoara pe perioada 2007-2013 datorita necesitatii cuprinderii intregii problematici a drepturilor copilului in toate sectoarele care vizeaza copilul in
Indiferent de epoca istorica, de ideologia dominanta si de suportul institutional, activitatile asistentionale se desfasoara in favoarea unor persoane, grupuri si comunitati umane aflate in situatii problematice. Beneficiarii acestor actiuni nu au fost numiti dintotdeauna
Numim informatie orice stire care poarta in sine urma unui eveniment,fapt sau proces oarecare. Informatia este comunicarea (mesajul) ce aduce stiri despre fapte,evenimente, obiecte etc. In notiunea de informatie se pot cuprinde toate stirile despre mediul care ne inconjoara sau
Masinile Turing cu mai multe benzi. Spatiul utilizat de o m.t. pt prelucrarea unei intrari poate fi definit ca spatiul utilizat de un calcul al unei mT cu k benzi exprimat astfel: (S,D,∑,…, , ε) (H,v1,u1,…,wk,uk)
Notiuni de baza pentru masini Turing Privite ca limbaj de progr. masinile T. au o singura struct. de baze si pot primi la intrare doar siruri de simboluri iar operatiile executate sunt de miscare stanga sau dreapta a unui cursor in circuitul de intrare impreuna cu scanarea
Europa are o lunga istorie a unor mari reusite culturale si economice, incepand din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt, in mod general, atribuite grecilor antici si Imperiului Roman, care a supus intreg continentul pentru mai multe secole. Dupa declinul Imperiului
Uniunea Economica si Monetara (UEM) este stadiul cel mai avansat al integrarii economice, care presupune deja politici monetare comune. Aparitia UEM este legata de evolutia sistemului de la Bretton Woods. Dupa fluctuatiile catastrofale din anii 1920 si devalorizarile
Fenomenul crimei organizate este o amenintare crescanda la adresa securitatii si ordinii generale, nationale si internationale si de aceea trebuie sa i se acorde o atentie si un efort deosebite din partea tuturor statelor, care trebuie sa gaseasca solutiile cele mai potrivite de
In urma observatiilor astronomice, J. Kepler a stabilit in anul 1619 legile care descriu miscarea planetelor in jurul Soarelui, numite si legile lui Kepler, sunt urmatoarele: Planetele se misca pe elipse ce au Soarele situat intr-unul dintre focare; Raza vectoare a
1. Scopul lucrarii. - studiul efectului fotovoltaic; - trasarea caracteristicii I=f(U) pentru o fotodioda la diverse valori ale fluxului luminos; - determinarea curentului de scurtcircuit la diverse valori ale iluminarii.
Conceptia atomista despre substanta enuntata acum 2500 ani de catre Leucip si Democrit, a fost confirmata in secolul al XVIII-lea odata cu descoperirea unor fenomene noi precum electroliza, radioactivitatea si emisia termoelectronica. Conform acestei conceptii, substanta este
Se numesc proteine produsii naturali cu structura macromoleculara care se transforma prin hidroliza in L-amino-acizi. Proteinele sunt componente esentiale, alaturi de apa, saruri anorganice, lipide, hidrati de carbon, acizi nucleici, vitamine, enzime, ale materialelor lichide si
CELULOZA este polizaharida cea mai raspandita in natura. Ea corespunde formulei(C6 H10 O5)n, in care n are valori cuprinse intre 700-800 si 2500-3000. Impreuna cu lignina si alte substante necelulozice, ea formeaza pereti celulelor vegetale si da plantei rezistenta mecanica si
Vinul este bautura obtinuta pe calea fermentarii spirtoase integrale sau partiale a mustului de struguri. Este un lucru bine cunoscut ca in tarile cu o viticultura si vinificatie avansata - Franta, Germania, Spania, Italia etc. - termenul "vin" este aplicat doar pentru
Motivatia acestei lucrari este aceea de a realiza o scurta analiza comparata intre doua state aparent distincte si, totusi cu multe elemente in comun. La o prima vedere cele doua tari par a nu avea nimic in comun, incepand cu arealul geografic de care apartin, contextul istoric,
In lucrare se prezinta importanta mijloacelor de transport pentru dezvoltarea societatii umane, prin asigurarea circulatiei persoanelor si a marfurilor, care a devenit in prezent o ramura distincta, de sine statatoare, a economiilor nationale si a economiei globale. in
Prin transport rutier se intelege orice operatiune de transport care se realizeaza cu vehicule rutiere pentru deplasarea marfurilor sau a persoanelor chiar daca vehiculul rutier este, pe o anumita portiune a drumului, transportat la randul sau pe/de un alt mijloc de transport.
In domeniul securitatii informatice, de tip phishing este penal, fraudulos procesul de a incerca sa obtina informatii sensibile, cum ar fi nume de utilizator, parole si detalii ale cartilor de credit, prin jucarea rolului unei entitati de incredere in cadrul unei comunicari
Oracle consta dintr-un set complet de constructori de aplicatii si produse pentru utilizatori,cautand sa asigure solutii complete in tehnologia informatiei. Aplicatiile Oracle sunt portabile peste un numar mare de statii de lucru si sisteme de operare, de la calculatoare
In decodarea codurilor BCH sau RS, exista cativa pa?i generali care sunt întotdeauna de urmat: 1. Calculul sindromului. Acesta este în esenta acela?i pentru toate tehnicile. 2. Determinarea erorii localizarii polinomiale, ale caror radacini ofera o indicatie de unde
Stiinta care studiaza criminalitatea ca fenomen social, geoistoric conditionat, cauzalitatea criminalitatii, constelatia surselor socio-umane ale crimei si criminalitatii, identifica componentele si continutul cauzelor si conditiilor socio-umane ale fiecarei infractiuni in parte
Senzatiile sunt procese psihice elementare, prin care se semnalizeaza separat, sub forma unor imagini simple si primare, insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii directe ale acestora asupra analizatorilor. Senzatia este prima treapta de cunoastere
Sigmund Freud in lucrarea Psihologia Inconstientului a introdus ideea recunoasterii existentei unui psihic inconstient (sistem psihic inconstient) ce contine acte psihice de calitati foarte diferite, al caror numitor comun este reprezentat tocmai de atributul inconstient al
Inceputurile studiului procesului comunicarii dateaza inca dinaintea erei noastre. Acest studiu a fost impulsionat de contextul social al Greciei Antice in care functiona principiul ca fiecare sa-si fie propriul avocat; acest lucru nu facea altceva decit sa contribuie la
Le plaisir du jeu didactique Le choix de ce sujet a été effectué selon trois motivations : Notre contact quotidien avec les enfants nous a donné la possibilité de constater que le jeu permet l’apprentissage de compétences.
Introduction : Au sens strict du terme sociologique, ce mot est inventé par A. Comte en 1832. Il n’est pas vraiment un sociologue comme le défini Durkheim, mais il a contribué à réfléchir à une sociologie comme science. Pour
2/ Les différentes approches de la stratification - Diversité des outils et des théorisations scientifiques - Définition et existence des classes sont 2 interrogations centrales 2.1. Marx et la lutte des classes Préalable : La
Organismul uman adult consta din aproximativ 10¹5 celule rezultate toate dintr-o celula unica - zigotul. O parte din celule imbatranesc si se dezintegreaza sau sunt angajate in procese complexe de diferentiere, de aceea este necesara compensarea constanta a pierderilor de
10 dintre cele mai imporatante principii de alimentatie ale calugarilor tibetani. Rolul ei este sa ofere organismului exact ceea ce acesta are nevoie pentru a supravietui. Atat si nimic mai mult! Dramuita cu atentie in functie de activitatile zilei, savurata in tacere si onorata
Citologia este o stiinta fundamentala, obiectul de studiu al carei este structura, functiile si metabolismul celulelor. Teoria celulara (1839) prezentata de botanistul Mathias Schleiden si zoologul Theodor Schwann: 1. Corpul tuturor animalelor si plantelor se constituie din
Etnogeneza romanesca reprezinta: - procesul de nastere a poporului roman si a limbii romane/ - procesul este asemanator cu cel al popoarelor romanice europene/ - latina vorbita reprezinta elementul dominant al gramaticii si lexicului limbii romane/ Teoria imigrationista este o
Tot in topul alimentelor care te incalzesc pe timp de iarna intra si uleiul de cocos. Acesta este alcatuit, in mare parte, din acizi grasi cu lant mediu care, o data introdusi in organism, determina producerea de caldura. Atentie, insa: o singura lingura de ulei de cocos
Inscaunarea lui Stefan cel Mare urmeaza in istoria Tarii Rominesti MOLDOVA unei etape de un sfert de secol in care amestecul brutal al puterilor invecinate dusese la cedarea celor mai insemnate fortificatii de frontiera ale Moldovei: Chilia si Hotinul. Ramas singur cirmuitor al
La începutul secolului XXI, institutia familiei este una din cele mai încercate victime ale societ?tii moderne. Familia secolului XXI este confruntat? cu "mutatii" economice, sociale, culturale, politice, care au avut ?i au drept principale consecinte
Rostogolire din ghemuit in ghemuit inainte Descriere tehnica : din stand cu bratele sus, corpul trece in sprijin ghemuit, cu palmele departate la latimea umerilor, capul aplecat inainte cu fruntea aproape de genunchi. Imediat dupa grupare picioarele
Telefonul este inventat in martie 1876 de Alexander Graham Bell si este una dinte cele mai folosite servicii de telecomunicatie din lume. Desi au avut loc imbunatatiri semnificative in felul in care sunt transmise mesajele pe
Ca date initiale pentru elaborarea traseului servesc particularitatile constructive ale piesei, cerintele tehnice, programa producerii si tipul semifabricatului. De asemenea in calitate de date initiale servesc si informatiile despre MU, utilajul, dispozitivele si sculele ce
D?numir?? d? Murf?tl?r vin? prob?bil d? l? Müruv?t (om g?n?ros), c?r? s-? m?t?morfoz?t cu timpul in Murf?t si ?poi in Murf?tl?r. In ?voluti? s? zon? viticola ? b?n?fici?t si d? un?l? mom?nt? pri?lnic?. ?stf?l in ?nul 1907, l? sug?sti? ministrului ?griculturii, V. Buz??nu
Intreprinzatorul este persoana fizica autorizata sau persoana juridica ce, in mod individual sau in asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizeaza o societate comerciala, denumita in continuare intreprindere, in vederea desfasurarii unor
E ste o institutie financiara internationala creata in scopul reglementarii datoriilor din primul razboi mondial ale Germaniei fata de alte tari europene, avand rolul de mandatar al tarilor beneficiare dar si pentru intensificarea cooperarii intre bancile centrale din lume si
Infiintata in anul 1991, Spicul 2 S.R.L este situata in Dorohoi, judetul Botosani. Compania Spicul 2 S.R.L produce o gama larga de lapte, iaurt, branza, cascaval, paine si produse fainoase. Firma are o echipa de 170 angajati. Toate produsele si serviciile companiei sunt
In lume exista in prezent o mare varietate de tipuri specifice de organizare si reglare a activitatii economice, dar sistemul economiei de piata a devenit predominant in lumea contemporana. Intre economia de piata si economia de schimb se pune adesea semnul
Contabilitatea de gestiune, denumita si manageriala, interna, analitica sau de exploatare, are ca obiect reprezentarea analitica a proceselor interne ale intreprinderii care produc transformari atat cantitative cat si calitative ale patrimoniului, si ofera managerilor de la
Sistemul conturilor sau contabilitatii nationale (SCN) este un sistem de evidenta si analiza macroeconomica utilizat in statistica tarilor cu economie de piata, in statisticile O.N.U. si ale altor organisme internationale. Aparitia sa a fost impusa de necesitatea asigurarii unor
Potrivit articolului 1, aliniat (1) al Ordinului Bancii Nationale a Romaniei nr 6/2005, din 22.12.2005, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr 1182 din 28.12.2005, pentru aprobarea Modelelor situatiilor financiare periodice si a normelor metodologice privind
Anul 2004 aduce pe agenda UE doua evenimente notabile. Primul eveniment este largirea istorica UE prin primirea a douasprezece state in doua valuri - primul val (2004)cuprinzand zece state si al doilea val (2007) format din Romania si Bulgaria. Pentru a preintampina impresia
Uniunea Europeana (U.E.) este o entitate politica, sociala si economica, dezvoltata in Europa, fiind compusa din 27 state, cu aproximativ 500 de milioane de locuitori. In U.E. nu exista o majoritate, ci numai minoritati. In ciuda diferentelor dintre acestea, la baza
Referitor la patrimoniul natural al Zonei Metropolitane Craiova, asa cum este specific zonelor de campie, exista o slaba extensiune a suprafetelor forestiere naturale, de la care nici aria noastra metropolitana nu face exceptie. Aceasta situatie este pe deplin compensata de
Dreptul de autor ca institutie juridica, cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile cu privire la realizarea si protectia operelor literare, artistice sau stiintifice, iar ca drept subiectiv acesta reprezinta totalitatea drepturilor pe care le are
Prezenta lucrare, intitulata TESTAMENTUL INTERNATIONAL - O realitate viitoare pentru Romania? surprinde in prima parte o serie de generalitati privind incheierea si executarea unui testament in Romania, in partea a II-a se axeaza pe Regulamentul (UE) nr. 650/2012 iar in cea de a
Despre dreptul la viata in practica Cedo. Actiunea Gagiu contra Romaniei. Fundamentul drepturilor omului: respectarea dreptului la viata al fiecarei persoane si a demnitatii umane, se regaseste la majoritatea marilor religii si filozofii ale lumii. Drepturile omului nu se
Concurenta neloiala - antagonismul dintre agentii economici (ag.ec.) exercitat prin instrumente contrare uzantelor comerciale cinstite, in sectoarele de libera competitie a pietei. Exista si sectoare sustrase prin lege sau prin contract (de ex., contractul de distributie
Societatile comerciale reprezinta subiecte colective de drept comercial, persoane juridice infiintate in vederea desfasurarii unei activitati aducatoare de profit. In dreptul roman, legea cadru pentru activitatea societatilor comerciale este legea nr. 31/1990, modificata in
Societatea comerciala a aparut datorita unor cauze economice si sociale si a fost conceputa ca un organism autonom, cu personalitate juridica, ce a contribuit la extinderea pietelor si dezvoltarea masinismului, avand consecinte benefice asupra civilizatiei moderne.
Cartea de fata nu este un manual pentru incepatori Este, mai curand, o filozofie a fotografiei, o analiza chibzuita, bazata pe experienta personala si pe punctele de vedere ale unui fotograf incapatanat cateodata si care, in anumite privinte, asteapta sa fie criticat.
Fresca este principalul brat al artei murale. Prin aceasta expozitie studentii sectiei de arta murala intentioneaza sa organizeze un eveniment de aducere aminte, de informare si nu in ultimul rand de relaxare si divertisment, astfel vizitaorii se pot informa, privi dar si
Estetica este un domeniu al filozofiei care are ca obiectiv principal analiza frumosului in sens larg. Demersul esteticii are in vedere contemplarea frumosului artificial dar si cel natural; denumirea in sine dar si activitatea isi are originile in cultura greaca (aistheton
Accidentele de munca si bolile profesionale au reprezentat si reprezinta si in prezent tragedia umana cea mai dura a tuturor activitatilor umane, care se repercuteaza indiferent de nivelul de dezvoltare al unei tari si în pierderi economice importante. Organizatia
O problema care ii fascineaza si in acelasi timp da batai de cap psihologilor, dar si managerilor din organizatii este data de intrebarea „de ce sunt oamenii motivati sa faca ceva?”. A incerca construirea unei liste de motive pentru care oamenii se angajeaza in
Vorbind despre personalitate, discutam in termini majori despre OM, deoarece in personalitate este implicata atat existenta umana in ceea ce are substantial si spiritual, cat si intreg ansamblul de valori acumulate istoric, insusite de om, realizate in prezent si proiectate in
Industria automobilelor, industria care produce automobile si alte vehicule care folosesc benzina pentru a merge cum are fi autobuze, camioane si motociclete. Industria automobilelor este una din cele mai importante industrii din lume care afecteaza nu numai economia dar si
Many people are trapped in some kind of a bad habit that they wish they never had. Bad habits are formed more easily than good habits, and are usually the hardest to get rid of. Smoking, drinking, gambling, overeating, and eating fast food are all examples of bad habits. Many
The poem begins with a section entitled "The Burial of the Dead." In it, the narrator - perhaps a representation of Eliot himself - describes the seasons. Spring brings "memory and desire," and so the narrator's memory drifts back to times in Munich, to
We were taugh to belive that we can touch the perfection in any field, as long as we ”work” to achive this thing. We were taugh to believe about our career the same and ovionsly, everyone wants a succesffull career. Anyway, facing a
1. Parcul National Addo Elephant Africa de Sud a facut primul pas pentru crearea de parcuri nationale si rezervatii. Parcul National Elephant creat in 1931 are acum mai mult de 200 elefanti intre granitele sale. Parcul, acoperind o suprafata de 241 km2, este casa mai multor
Tema noastra o reprezinta mediul desertic tropical si ne-am ales-o deoarece am considerat ca trebuie sa scoatem in evidenta caracteristicile acestui mediu si anume structura geologica, evolutia reliefului, a climei, a faunei, solurilor si vegetatiei. Astfel ne-am propus, ca si
Statul Cipru este o insula din Marea Mediterana, situata in sud-estul Europei, avind coordonatele geografice: 35 00 N, 33 00 E. Suprafata totala a Ciprului, insula a III dupa marime in Marea Mediterana, este de 9.251 km2 din care 9.240 km2 formeaza uscatul, iar 10 km2 apa.
Arta greaca reprezinta productia artistica a civilizatiei grecesti, cu toate ca este dificil sa se stabileasca cu precizie limitele cronologice ale acesteia. Artele care s-au dezvoltat in Grecia antica, cea minoica si cea miceniana reprezinta baza artei grecesti. Se plaseaza
Barcelona, capitala provinciei Catalunia este un oras in care istoria medievala si-a pastrat locul ei pe bulevardele moderne pline de viata, cu minunate cladiri care respecta o arhitectura unica in lume, un oras cu o cultura deosebita in care arta si-a facut intotdeauna prezenta
Teremenul de clasicism desemneaza un curent literar-artistic, care a aparut in Franta si ale carui principii au orientat creatia literar-artistica europeana intre secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Pornind de la modelele sculpturii, arhitecturii si literaturii Greciei antice,
1. EinleitungDie "Primavera" Sandro Botticellis, die in den Uffizien in Florenz ausgestellt ist (Abb. 25), gilt, seit ihrer Wiederentdeckung in 19. Jahrhundert, als ein Meilenstein der Kunstgeschichte. Dieses Kunstwerk zu analysieren und zu interpretieren, ein Gemlde, das als
In dem Drama "Andorra" von Max Frisch ist ein junger Mann namens Andri der Protagonist.Der 20-jahrige Andri ist in dem Kleinstaat Andorra aufgewachsen (S.40, Z.28). Sein angeblicher Pflegevater, der Lehrer Can, hat ihn in dem Glauben aufwachsen lassen, dass er Jude ist (S.72,
Die Reise nach Basel ist vielleicht nicht die letzte. Einmal Europa vom Westen nach Osten durchfahren und einmal Europa vom Norden nach Sdern durchfahren. So eine Gunst Und wie! Du Glckspilz! " q5s14syDer Gedanke berraschte Wolfgang im Halbschlaf Ironie hatte er immer genug
Romania is located in Southeastern Europe, bordering the Black Sea, between Bulgaria and Ukraine. The total area of the country measures 238,391 sq km, being on the 83 place in the world. The border countries are: Bulgaria, Hungary, Moldova, Serbia and Ukraine. The Romanian
Zona libera reprezinta cea mai complexa forma a regimurilor vamale suspensive. Prin lege, se prevede ca intr-o zona libera bine delimitata a teritoriului national sa poata fi introduse marfuri in vederea prelucrarii si comercializarii lor, pe terte piete, fara aplicarea
Negocierea este procesul prin care reusim sa obtinem ce vrem de la cei care vor ceva de la noi. in inima oricarei negocieri exista ideea: „Da-mi ceva din ce vreau eu in schimbul a ceva din ce vrei tu”. Potrivit principiului dupa care doresti ceea ce nu ai si ai ceea
Imaginea de sine este expresia concretizata a modului in care se vede o persoana sau se reprezinta pe sine. Imaginea de sine se refera la perspectiva individuala asupra propriei personalitati. Formarea imaginii de sine consta in primul rand intr-o constructie subiectiva si
Semnificatia sintagmei dificultatide invatare este prezenta (in plan teoretic) adesea contradictoriu si confuz, ca atare legatura cu practica este destul de dificila. Conceptul de dificultati de invatare este cunoscut mai ales ca dificultati scolare si anume ca
Desi, in genere, pentru toti oamenii, obiectele, situatiile, au aproximativ acelasi inteles , totusi, indivizi diferiti aflati in fata acelorasi obiecte, situatii, se comporta diferit, respectiv prin atractie (apropiere), repulsie (departare), indiferenta. Conduita omului
Windows este numele unei serii de sisteme de operare create de compania Microsoft. Microsoft a introdus Windows pe piata pentru prima data in noiembrie 1985, ca un supliment la MS-DOS, deoarece interfetele grafice erau din ce in ce mai apreciate. Versiunea cea mai noua de
Din Geneva, reforma lui Calvin s-a raspandit in cea mai mare parte a oraselor si satelor Elvetiei, absorbind reforma lui Zwingli. La raspandirea ei a contribuit, in afara de lucrarea Institutio religionis christianae, al doilea catechism pentru copii, aparut la Geneva in 1542.
Zilele Imparatului Augustus si ale imparatului Irod sunt centrul istoriei lumii. „Cand a venit implinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege“ (Galateni 4, 4), iar pe de alta parte „acolo unde pacatul a stapanit dand
Curiozitatea cu privire la trecut l-a caracterizat pe om mereu, incepand din vremurile stravechi, pana la arheologul si istoricul zilelor noastre. Crestinii, in mod special, au un interes aparte pentru istorie, deoarece in ea sunt inradacinate bazele credintei pe care o declara.
Sistemul HACCP (Hazard Analysis Critical Control Point), Analiza Riscului Punct Critic de Control, reprezinta o metoda pentru protectia igienico-sanitara a alimentelor, de identificare, evaluare si control al riscurilor potentiale, care sunt semnificative pentru siguranta
La viticulture en Roumanie a une longue histoire, produisant avec plusieurs cépages autochtones des vins peu connus à l'étranger. La Roumanie est au 9e rang mondial des pays producteurs de vin, ainsi que le premier producteur parmi les pays de l'Europe
Mazarea este cultivata pentru boabe, care se pot folosi in alimentatia umana sau in furajarea animalelor. In alimentatia umana se folosesc boabele provenite de la soiuri care apartin mazarii de gradina, care se recolteaza la maturitatea verde. In aceasta faza boabele se folosesc
Cilindrul este o suprafata cuadrica in spatiu, definita printr-o dreapta, numita generatoare care, pastrand o directie fixa, trece printr-un punct variabil ce descrie o curba plana inchisa, numita curba generatoare.
Examinarea candidatilor la admiterea in invatamantul superior, prin sistemul de teste grila, il pune pe acesta in fata unui registru tematic larg, divers, cu variate grade de dificultate. Poate candidatul sa puncteze fara sa rezolve sarcinile date !? Iata o
Identificarea variabilelor modelului de regresie si scrierea acestuia reprezinta una din etapele importante ale analizei economice prin intermediul modelelor de regresie. Pentru rezolvarea acestei probleme vom avea in vedere, pe de o parte, modelele folosite in teoria economica,
Filosofia mentalului (a mintii) reprezinta abordarea ontologica (a naturii), epistemologica (a explicatiei si intelegerii), semantica (a semnificatiei) a eului uman, a actelor sale cognitive, a constiitei si comportamentului sau intentional. In filosofia mintii, prin semn
S-a nascut pe 5 mai 1818 in Germania, in orasul Trier. Tatal sau a fost avocat. Dupa ce a terminat liceul la Trier, Marx a studiat intai la universitatea din Bonn, iar apoi la cea din Berlin. La Berlin Marx s-a alaturat grupului\\\\"hegelienilor de stanga\\\\" care aveau
Immanuel Kant (1724-1804) este considerat filosoful cu cel mai mare impact asupra filosofiei moderne. El se iveste intr-un moment critic pentru istoria filosofiei universale: “Dupa cum in antichitate Socrate si-a formulat cugetarea sa, din nevoia de a da o directiva
Viata de familie in Evul Mediu Tarziu in Tarile Romane nu era deloc una usoara, din contra, daca analizam atat documentele cat si bibliografia scrisa pe aceasta tema ajungem sa constatam ca familia nu reprezenta mai mult in aceasta epoca decat o afacere din care fiecare urmarea
Cultura garla mare reprezinta un etalon in studiul epocii bronzului pentru teritoriul olteniei. Astfel putem spune ca o mai buna cunpoastere a ritualului funerar al culturii respective, vine in sprijinul arheologiei romanesti. Conceptul de epoca a bronzului a aparut la inceputul
Chapman s-a nascut in data de 16 noiembrie 1914 in Burnopfield, Anglia. Tatal lui a fost un inginer marin care, spre sfarsitul vietii sale, a devenit un carciumar in Roker. Familia (Chapman a fost cel mai mare dintre cei 3 copii) era recunoscuta ca fiind una rebela, iar Chapman
De mici suntem invatati sa facem distinctia dintre ce este bine si ce este rau pentru noi. Suntem invatati sa ne ferim de rau, dar din pacate nimeni nu si-a pus inca problema ca binele este in stransa legatura cu raul. Nu putem spune ca exista rau fara bine sau bine fara rau.
Ce e dragostea? Ce chipuri poate cunoaste ? Arbitrariul acestor raspunsuri este unul cert: fiecare persoana are alte raspunsuri, niciunul nu poate fi contrazis. Mai mult, raportand dragostea la ideea de casatorie si conjugand-o prin prisma filosofica, am putea crede ca din
Max Weber (1864 -1920), teoretician german; a fost profesor la Universitatea din Berlin, Heidelberg, Viena si Miinchen. Avand o personalitate enciclopedica, a abordat numeroase domenii ale cunoasterii (istorie, filosofie, sociologie, psihologie, religie, economie politica,
Carbunele este o roca sedimentara de culoare brun - neagra cu proprietati combustibile formata prin (carbonizare) imbogatirea in carbon (in conditiile lipsei oxigenului) a resturilor unor plante din epocile geologice. Procesul de incarbonizare a plantelor preistorice s-a produs
Pe o banda transportoare actionata de un motor prin intermediul unui controller vin insiruite piese de patru tipuri : piese din lemn prelucrat, lemn neprelucrat, metal prelucrat, respectiv metal neprelucrat. De- a lungul benzii sunt 3 senzori: senzorul de prezenta S1 ii
In prezent, un numar tot mai mare de persoane iti petrec timpul pe internet, de unde aduna informatii si isi fac cumparaturi. De aceea, imaginea din lumea virtuala ar trebui sa devine o preocupare vitala pentru toate tipurile de afaceri, organizatii si chiar institutii publice.
Situatia de comunicare este definita, in general, drept situatia in care este prezenta o informatie. Dupa Roman Jakobson, componentele si functiile actului de comunicare pot fi definite astfel: cel care se adreseaza (transmitatorul) trimite un mesaj destinatarului (receptorul).
Comunicarea este fluxul vital care face posibile performantele unei organizatii. De calitatea si functionalitatea ei depinde modul in care sunt folosite resursele si sunt atinse scopurile. Eficienta unei organizatii se bazeaza pe specializarea functiilor la nivel de
Activitatile promotionale in domeniul serviciilor de sanatate sunt influentate si diversificate de nivelul ridicat de canale de comunicare disponibile. Pe langa mijloacele media traditionale, printre instrumentele promotionale sunt incluse elemente ce asigura tangibilitatea
Masa Monetara reprezinta o cerinta a politicii monetare deoarece politica monetara impune o puternica corespondenta intre definirea teoretica si cea empirica a masei monetare; banca centrala trebuie sa fie in masura sa controleze masa monetara si sa asigure realizarea tintelor
Pentru necunoscatori Reclama ar putea parea un domeniu fara prea multe reguli si cu multa creativitate implicata. Un domeniu in care oricine poate avea succes daca este un bun comunicator. Insa de fapt reclama s-a dezvoltat de-a lungul timpului inca din antichitate, si are o
Johann Sebastian Bach, compozitor german din perioada barocului, a fost unul dintre cele mai mari si mai productive genii din istoria muzicii. Biografie S-a nascut dintr-o familie de muzicieni profesionisti. Tatal sau, Johann Ambrosius Bach, era muzician de curte, avand sarcina
Miscarile corpurilor din sistemul solar pot fi deduse din legile miscarii si din legea atractiei universale. Dupa cum a aratat Kepler, toate planetele se misca pe orbite eliptice, Soarele fiind intr-unul din focare. Putem afla o multime de lucruri despre miscarea planetelor
Calendarul este un sistem de masurare a timpului, care indica durata si subdiviziunile lui. Termenul de calendar vine de la cuvantul latinesc „kalendae” (a chema, a convoca), prin care romanii indicau in general prima zi a fiecarei luni, cand toti cetatenii erau
1.1. OBIECTUL ASTRONOMIEI NAUTICE. Astronomia nautica se ocupa cu studiul metodelor de determinare a punctului navei cu ajutorul astrilor. Problema principala de astronomie nautica consta in aflarea coordonatelor geografice ale punctului navei (latitudinea si longitudinea)
Conjunctivita este o membrana mucoasa, subtire si transparanta, care acopera fata posterioara a pleoapelor (conjunctivita tarsala sau palpebrala: superioara si inferioara) si fata anterioara a sclerei (conjunctivita bulbara) pâna la limbul sclero-cornean (fig 1).
Boli: Papilomatoze: tumori benigne ale celulelor scuamoase ( ex.veruci). Anumite tipuri de HPV, ex HPV16 sunt implicate in etiologia carcinomului de col uterin. Cauzeaza o varietate de proliferari benigne: -negii cutanati, -negii venerici, -leziunile intraepiteliale
Evaluarea functiei cardio - vasculare. In multitudinea metodelor de investigare care au fost propuse se dovedesc a fi mai utile, si deci si valabile, acele metode care se caracterizeaza prin accesibilitate, in sensul aparaturii si a complexitatii tehnicii de lucru, prin
Biomul este o comunitate biotica caracterizata prin existenta unor populatii dominante de plante si animale,care traiesc intr-un anumit climat specific de regula unor zone geografice mai extinse. Biomul poate fi privit ca o asociatie de biocenoze adiacente din punct de vedere
Prin definitie, ecologia este o disciplina care studiaza interactiunile reciproce dintre mediul ambiant si organismele vii. Organismele de pe fiecare nivel de dezvoltare sunt intercorelate intre ele, pe de o parte, si cu lumea abiotica, pe de alta parte, mai exact cu
Un referat despre potentialul energetic al uleiurilor vegetale. De asemenea acest referat puncteaza si pericolele pe care aceste uleiuri vegetale le reprezinta pentru mediul inconjurator. Un referat punctual care atinge subiecte interesante si de interes pentru societatea in
Simpla, abundenta si insolubila, aceasta este celuloza .Simpla, pentru ca nu este altceva decat o substanta organica naturala din regnul vegetal fiind constituentul principal al membranei celulelor vegetale, dand plantei rezistenta mecanica si elasticitate si in structura careia
Bauturile aclcoolice numite "rachiuri naturale" sunt produsele fermentatiei alcoolice a lichidelor zaharoase ,cu separarea alcoolului rezultat,distilarea lui si preparareade bauturi specific si caracteristice. Se ob?in prin distilarea borhoturilor ?i a sucurilor
Principalele etape ale procesului de biosinteza Obtinerea proteinelor prin intermediul microorganismelor cuprinde, in principal , urmatoarele etape: - dezvoltarea culturii initiale care serveste la insamantare (inocul) - prepararea si sterilizarea mediului de cultura ce contine
Sensul originar de cultura vine din latinescul cultusa si este legat de cultivarea pamantului, de agricultura. In schimb, unii ganditori, cum au fost Cicero, Cezar l-au folosit in sens de cultivare a spiritului, meditatie filosofica sau de creatie literara si artistica. O
Securitatea, indiferent de ce natura este ea in zilele noastre este una dintre cele mai mari dorinte a omului stricto sensu si a statului sau a organismelor internationale in sens larg. Pentru asigurarea securitatii indiferent de nivelul despre care vorbim sau despre forma de
Cenzura implica existenta unei relatii de putere intre doua institutii, una conducatoare si cealalta subordonata acesteia. Institutia lider are o pozitie dominanta si incearca sa impuna sistemul sau de criterii prin interzicerea mesajului care vine din partea opusa. Astfel, prin
Orice vampir nu rezista la zi. Asa ca, fii atent la ce raspunzi!
mai multe »A-ti petrece anii studentiei la Brasov suna sinonim cu o luuunga vacanta la munte. Frumusetea orasului de la poalele Tam...
MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE\\n\\nSCOALA POSTLICEALA SANITARA\\nHIPPOCRATE CONSTANTA\\n\\n\\n\\n\\nLUCRARE DE DIPLOMA\...