Cenzura implica existenta unei relatii de putere intre doua institutii, una conducatoare si cealalta subordonata acesteia. Institutia lider are o pozitie dominanta si incearca sa impuna sistemul sau de criterii prin interzicerea mesajului care vine din partea opusa. Astfel, prin analogie, statul comunist, reprezinta institutia conducatoare, care impune monopolul complet, institutiei subordonate, reprezentate in acest caz de cetateni. Tipul de cenzura efectuat de catre regimul comunist, in toate sferele publice, a fost esential pentru natura regimului, pentru siguranta perpetuarii acestuia prin indoctrinare, prin prezentarea lucrurilor asa cum dorea regimul ca acestea sa arate si nu cum aratau de fapt.

Directia Generala a Presei si Tipariturilor a fost inima cenzurii in perioada comunista, institutie care timp de aproape 30 de ani, din 1949 si pana in 1977, a servit regimul in incercarea acestuia de ideologizare, de creare a omului nou. Principalele functii ale D.G.P.T. in perioada mai sus mentionata au fost urmatoarele: contribuirea la legitimarea si perpetuarea regimului comunist, modificarea valorilor si traditiilor si inlocuirea lor cu altele noi, remodelarea mintilor umane prin indoctrinarea in ideologia comunista si cultul personalitatii construit in jurul liderului, ajustarea tuturor produselor culturale, fie ziare, carti, filme sau spectacole.

Influenta de lunga durata a cenzurii si a autocenzurii precum si blocarea accesului la traditie al societatii romanesti s-a concretizat nu doar prin eliminarea sau modificarea unor idei sau pasaje din textele care ajungeau sa fie publicate ci, mult mai daunator si cu efecte prelungite in timp, intr-o remodelare barbara a constiintelor