Comunicarea de la inconstient la inconstient

Publicat: 08 Iun 2014 00:00

Sigmund Freud in lucrarea Psihologia Inconstientului a introdus ideea recunoasterii existentei unui psihic inconstient (sistem psihic inconstient) ce contine acte psihice de calitati foarte diferite, al caror numitor comun este reprezentat tocmai de atributul inconstient al acestora.

Freud a catalogat ca facand parte din Inconstient toate actele latente, care nu se deosebesc cu nimic de cele constiente, dar au nevoie doar de o stocare temporara pana la momentul la care sunt reactivate (pana cand este nevoie de ele), precum si toate actele refulate, care daca ar deveni constiente ar contrasta izbitor cu restul proceselor constiente.

Cu alte cuvinte, Freud a definit Inconstientul ca pe un mare si abisal depozitar al tuturor actelor latente si refulate, a caror vastitate si diversitate este greu sau chiar imposibil de masurat.

Daca am aseza sistemele psihice Inconstient, Preconstient si Constient pe o scara, sistemul Inconstient s-ar situa la baza acesteia. Constatarea imediat urmatoare ar fi aceea ca putem stii de unde incepe sistemul psihic Inconstient, dar nu putem determina vastitatea acestuia, nu putem masura capacitatea acestuia de continere.

Teritoriul Inconstientului este neguvernat de coordonate conventionale, adica nu este supus timpului si spatiului, in sensul ca Inconstientul este atemporal iar continutul sau nu este ordonat in spatiu.

Inconstientul este nonconflictual, caracterizat de lipsa contradictiei, ceea ce conduce la ideea ca reprezentarile inconstiente, respectiv continutul inconstient de acte latente si acte refulate nu intra in relatie si nu au posibilitatea intersectarii contradictorii.


Continutul inconstient latent este stocat si pastrat la dispozitie accesarii constiente pana la momentul unei cereri de activare, iar continutul inconstient refulat este vesnic supus cenzurii preconstiente, cu scopul final al permiterii accesului in Constient.


Continutul inconstient refulat care nu trece de cenzura preconstienta este resemnificat printro noua reprezentare (contrainvestire), refulata la randul sau, care se intoarce in Inconstient si care va reface acelasi traseu, pana la indeplinirea scopului final aratat mai sus, adica acela al permiterii accesului in Constient.

Trebuie sa citesti

Criteriile de selectie ale unui motocultor
Criteriile de selectie ale unui motocultor

Ce sunt motocultoarele? Motocultorul este  o masinarie agricola ce poate sa prelucreze terenurile agricole. Este alimentat la priza si are capacitatea de a fi dotat cu mai multe accesorii. Cu ajutorul motouneltei si accesoriilor se poate realiza o gama larga de activitati. Atunci cand cumperi

De sarbatori nu uitam de distractia celor mici
De sarbatori nu uitam de distractia celor mici

In toata agitatia acestei luni, cu pregatirile specifice pentru Craciun, adultii nu trebuie sa uite de distractia celor mici. Petrecerile pentru copii au devenit o moda si, mai mult decat a urmari un trend, este vorba despre bucuria adusa celor mici. Paradisul Personajelor vine cu un pachet de

Succesul in pariuri sportive depinde de anumiti factori - care sunt acestia
Succesul in pariuri sportive depinde de anumiti factori - care sunt acestia

De pariat poate paria toata lumea, insa succesul din asta este unul mai rar. Se spun multe despre strategii, cum sa faci biletul zilei, insa in final specialistii vorbesc si despre anumiti factori ce determina si ei succesul. La baza vor fi cunostintele sportive . Nu de putine ori am auzit acest

Black Friday cu preturi microscopice la produsele de la GSMnet
Black Friday cu preturi microscopice la produsele de la GSMnet

Ziua de Black Friday aduce numeroase avantaje pentru pasionatii de tehnologie. In prezent, pretentiile ce fac referire la ultimele gadget-uri tehnologice sunt destul de mari. Utilizatorii sunt foarte bine documentati cu privire la specificatiile smartphone-urilor, dar și în ceea ce

Despre mecanici auto si ateliere de reparatii
Despre mecanici auto si ateliere de reparatii

Sunt foarte puțini mecanici auto de încredere pe piață. Sunt foarte puțini mecanici auto în general, care sunt bombardați de o mulțime de clienți cu lucrări de reparații din care toți își doresc să fie ei o prioritate,

Teste Online

Cat va dura relatia cu prietenul tau?

Sunteti impreuna dar nu va intelegeti mereu prea bine? Afla daca veti fi fericiti multa vreme sau... va sunt zilele numarate.

mai multe »
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.