Sociologie

Individul impotriva statului - recenzie

In acest prim capitol, Herbert Spencer prezinta un scurt istoric al celor doua partide politica traditionale ale Marii Britanii, conservatorii (Tory) si liberalii (Whig), marcand schimbarile drastice care au intervenit in programele acestora in ultima vreme. Astfel, cele doua

Etica protestanta si spiritul capitalist

O inlantuire de factori a adus in Occident si nu numai, la aparitia unor fenomene culturale care se situeaza pe o directie de dezvoltare. Numai in Occident exista stiinta ajunsa la stadiul pe care il recunoastem azi drept „valabil”. Cu toate ca dezvoltarea deplina a

Referat Criza comunicarii

A comunica inseamna a fi capabil sa iti exprimi si sa iti impartasesti gandurile (sunt perfect constienta ca aceasta incercare de definire este limitata deoarece nu surprinde decat procesul, nu si implicatiile acestuia).  O definitie concreta mi s-a parut cea data de 

Comportamentul social - societatea produsul interactiunii oamenilor

Pentru o mai buna intelegere a subiectului propus vom face mai intai cateva precizari necesare pentru constructia interioara a lucrarii. In primul rand alegerea temei este poate cea mai dificila pentru ca, in ceea ce priveste comportamentul social, s-au scris sute de pagini si

Referat Codul bunelor maniere

1. Pentru barbati, fata barbierita este cartea de vizita. Daca vrei sa fii placut intr-o relatie, barbiereste-te in fiecare zi, altfel, vei arata ca un salbatic. Fara argumente economice aici! Cate alte lucruri mai putin folositoare si totusi costisitoare faceti, doar pentru

Viata politica, etica si mass-media

Incepand cu a doua jumatate a secolului trecut, utilizarea mijloacelor de comunicare de masa de catre oamenii politici reprezinta unul dintre cele mai controversate fenomene in piata mass-media, facilitand astfel aparitia unor noi tehnici de persuasiune in ceea ce priveste

Referat Socializarea

Socializarea este un proces complex de interactiune sociala prin care individul dobandeste cunostinte, valori, atitudini si comportamente necesare pentru participarea efectiva la viata sociala. Prin intermediul socializarii, societatea se reproduce in configuratia atitudinala si

Puterea politica

Puterea politica a avut si are o multime de definitii, in functie de modul in care a fost inteleasa. Aceste definitii pot fi clasificate ca fiind: psihologiste, behavioriste, structural - functionaliste, socio - politice, formale etc. In sens psihologist, puterea politica

Referat: Comunicare organizationala

O problema importanta cu care se confrunta societatea moderna,ce afecteaza direct si imediat,dar si indirect,pe termen nedeterminat,viata indivizilor,a colectivelor si a societatii in ansamblu,este problema comunicarii. Caracteristica specific umana,comunicarea este liantul

Grupul de prieteni

GRUPUL este o colectie de mai multe persoane care se afla in relatie “fata in fata”, relatii de interactiune si dependenta reciproca, mediate de implicarea intr-o activitate comuna; aceste raporturi putand fi subsumate conceptelor de status si rol. Aditional, grupul

Teste Online

Test de evaluare - recursivitate

Test de evaluare - recursivitate

mai multe »

Cele mai citite

Ghidul viitorului student la Brasov

A-ti petrece anii studentiei la Brasov suna sinonim cu o luuunga vacanta la munte. Frumusetea orasului de la poalele Tam...

Referat Ingrijirile acordate pacientilor cu diagnosticul sarcina ectopica

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE\\n\\nSCOALA POSTLICEALA SANITARA\\nHIPPOCRATE CONSTANTA\\n\\n\\n\\n\\nLUCRARE DE DIPLOMA\...

Top 10 cele mai bune facultati din Romania

Timpul se scurge din ce in ce mai repede, iar sesiunea de admitere la facultati din lunile de vara este tot mai aproape....

Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.