Motivatia acestei lucrari este aceea de a realiza o scurta analiza comparata intre doua state aparent distincte si, totusi cu multe elemente in comun. La o prima vedere cele doua tari par a nu avea nimic in comun, incepand cu arealul geografic de care apartin, contextul istoric,
In lucrare se prezinta importanta mijloacelor de transport pentru dezvoltarea societatii umane, prin asigurarea circulatiei persoanelor si a marfurilor, care a devenit in prezent o ramura distincta, de sine statatoare, a economiilor nationale si a economiei globale. in
Prin transport rutier se intelege orice operatiune de transport care se realizeaza cu vehicule rutiere pentru deplasarea marfurilor sau a persoanelor chiar daca vehiculul rutier este, pe o anumita portiune a drumului, transportat la randul sau pe/de un alt mijloc de transport.
Principiile fundamentale ale Politicii Comune de Transport (PCT) au fost stabilite in 1957 prin Tratatul de la Roma prin care se in?inta Comunitatea Economica Europeana (CEE). Tratatul de?neste fondul politicii comune de transport: - reguli comune aplicabile transportului
De regula, expeditiile de marfuri au loc in baza unor contracte tipizate care pot suferi de la caz la caz unele adaptari pe baza negocierilor dintre clienti si expeditori. Sunt insa si situatii in care, datorita unor calitati deosebite ale marfurilor (perisabile, periculoase,
Prima etapa a ITP – ului consta in identificarea vehicolului . Se verifica conformitatea datelor inscrise in CIV ( cartea de identitate ) cu datele din Talon si vehicolul prezentat la inspectie. Sunt curatate seriile de sasiu si motor si confruntate cu cele din CIV.
acest test te ajuta sa-ti vezi compatibilitatea cu partenerul/a
mai multe »A-ti petrece anii studentiei la Brasov suna sinonim cu o luuunga vacanta la munte. Frumusetea orasului de la poalele Tam...
MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE\\n\\nSCOALA POSTLICEALA SANITARA\\nHIPPOCRATE CONSTANTA\\n\\n\\n\\n\\nLUCRARE DE DIPLOMA\...