Biocenoza este componenta vie a ecosistemului si din punct de vedere sistematic, ea este un sistem deschis, supraindividual, cu autoreglare proprie. Intre biocenoza si biotop au loc schimburi permanente de materie, energie si informatie.

In cadrul biocenozei, populatiile sunt interdependente atat teritorial cat si functional. Interdependenta functionala se manifesta prin faptul ca fiecare populatie din biocenoza, prin desfasurarea sa, indeplineste un rol, o functie, care se rasfrange asupra celorlalte populatii. La baza acestei interdependente stau relatiile trofice, care unesc direct sau indirect toate speciile din biocenoza. Aceste legaturi trofice asigura circuitul substantelor in acel fragment al scoartei terestre, din mediul neviu in cel viu si invers.

O trasatura caracteristica a sistemului biocenotic este productivitatea sa biologica, insusire pe care o poseda fiecare populatie in parte, dar care se realizeaza numai in cadrul biocenozei.
In cadrul unei biocenoze relatiile ce se stabilesc intre speciile convietuitoare sunt compexe si bazate pe asigurarea unor conditii esentiale privind reproducerea, selectia, protectia si raspandirea. Aceste relatii complexe exprima gradul de saturare al habitatului cu materie vie si posibilitatile de instalare ale unor noi specii (populatii). Din acest punct de vedere, biocenozele pot fi:
- saturate, in care nu mai pot patrunde alte specii;
- nesaturate, in care se pot dezvolta si speciile emigrate din alte biocenoze.
Dupa originea lor, biocenozele sunt naturale, semiartificiale si artificiale.
Biocenozele naturale sunt comunitati biologice in care nu a intervenit omul. Pana in paleolitic toate biocenozele care formau biosfera erau biocenoze naturale. Influenta omului asupra mediului s-a accentuat si a inceput sa fie simtita in perioda neolitica. In prezent, numai anumite portiuni din biosfera au ramas neinfluentate de activitatile umane.