Eminescu ne spunea: „Da, de la Roma venim, din Dacia Traiana.” In anul 271, din porunca imparatului roman Aurelian, legiunile romane si oficialitatile din Dacia s-au retras peste Dunare. Timp de citeva secole izvoarele istorice scrise nu ne comunica date concrete despre soarta populatiei bastinase din aceasta provincie romana. Multi istorici si filologi au interpretat divers lipsa izvoarelor scrise , urmarind diverse scopuri politice. Istoricii adepti ai conceptiei „imigrationiste” aparute in istoriografie inca pe la sfirsitul secolului al XVIII-lea , sustin ca odata cu retragerea legiunilor romane (271-275) majoritatea covirsitoare a populatiei Daciei a parasit tara si s-a stramutat peste Dunare. Cei ramasi au disparut in timpul navalirilor popoarelor migratoare. Abia la sfirsitul secolului al XIII-lea, aceasta populatie s-a reintors la nord de Dunare. Istoricul Flavius Vopiscus, fiind biograful lui Aurelian, scria despre parasirea provinciei Dacia. Multi istorici au spus , ca acest istoric nu are dreptate. Acesti istorici au fondat stiintific conceptia continuitatii populatiei autohtone in spatiul Carpato Danubiano pontic. Daca ambele provincii Moezia si Dacia erau pierdute, care era rostul de a stramuta populatia dintr-o provincie in alta.