Prin expresia „educabilitate", psihopedagogii desemneaza potentialul de formare umana sub influenta factorilor de mediu sau educationali.

Polisemantismul termenilor care compun aceasta definitie o fac foarte neclara. De exemplu, expresia „potential de formare" poate avea acceptiunea data de geneticieni care prefera termenii de genofond sau de „zestre ereditara”; in psihopedagogie exista insa si intelesul de „valorificare a genofondului sub influenta factorilor de mediu" - pe care biologii o numesc „fenotip".

Pt. a depasi aceste echivocuri, J. Dewey a propus folosirea conceptului de „imaturitate a copilului". „Imaturitatea" nu desemneaza aspecte negative ale dezvoltarii, ci si sanse oferite de zestrea genetica cu care copilul vine pe lume pentru a se forma sub influenta factorilor de mediu natural sau social.
Din punct de vedere teoretic, educabilitatea reprezinta o categorie pedagogica fundamentala care exprima puterea sau ponderea educatiei in dezvoltarea personalitatii.

Sub raport functional-educativ, educabilitatea reprezinta capacitatea specifica a psihicului uman de a se modela structural si informational sub influenta agentilor educationali si sociali. Ceea ce defineste fiinta umana din punctul de vedere al educabilitatii, consta in faptul ca omul, dezvoltarea sa ca personalitate, este in primul rand produs al modelarii socio-culturale, indeosebi educationale.


Sub influenta factorilor socio-educationali, omul se modeleaza structural si informational, transformandu-se treptat in fiinta umana, cu personalitate, care se caracterizeaza prin limbaj articulat, gandire logica, intentionalitate, afectivitate superioara si vointa, fapt care il deosebeste esential de lumea animala.