1/18336
label Consultanta autorenew 2025-09-29, 16:58
Este usor sa ai un zambet pe buze atunci cand totul merge struna la serviciu. Cand, insa, lucrurile devin complicate si stresante, este destul de greu sa iti pastrezi optimismul. Chiar si in vremuri de criza, poti incerca cinci metode pentru a te mentine optimist la locul de munca!

1. Fii recunoscator
Invata sa te bucuri de tot ceea ce iti ofera jobul actual. De pilda, fii multumit de faptul ca te intelegi bine cu colegii sau ca seful iti apreciaza, macar din cand in cand, rezultatele. In plus, iti poti manifesta recunostinta fata de colegi, ceea ce te va ajuta sa iti intaresti relatiile la locul de munca.

2. Ajuta-ti colegii benevol
Fara sa fii solicitat, ofera-te sa iti ajuti colegii in realizarea diverselor task-uri la care, poate, ei intampina dificultati. Te vei simti bine sa remarci satisfactia si recunostinta colegilor tai, plus ca, in timp, aceasta atitudine te va ajuta sa ai o perspectiva mai optimista asupra jobului, in general.

3. Fii increzator
Cand simti ca nu mai faci fata presiunilor la locul de munca, adu-ti aminte care iti sunt visele si planurile de viitor - gandeste in perspectiva. Fii increzator si imagineaza-ti viitorul in cele mai fericite ipostaze cu putinta, mai ales ca, o atitudine pesimista se va transforma, in timp, intr-o profetie care se auto-implineste, conducandu-te catre esec.



4. Fii sociabil
Nu te izola in biroul tau, departe de alti colegi. In schimb, incearca sa socializezi cat de des poti, cu cat mai multa lume. Vei descoperi intelegere pentru problemele tale si vei deveni mai optimist, in timp, o data ce te vei afla mereu in preajma altora.

5. Nu fii ranchiunos
Atunci cand se ivesc probleme la locul de munca, opteaza pentru varianta rezolvarii acestora - iti va fi mult mai de folos decat sa porti pica. Cu cat ajungi sa te gandesti mai mult la o problema si sa o intorci pe toate partile, cu atat te vei simti mai rau. Prin urmare, pentru a-ti mentine atitudinea pozitiva, invata sa discuti toate neintelegerile care apar si sa treci peste cat mai repede.

Citeste si:

Cum sa devii indispensabil la job in 5 pasi
5 calitati care iti pot dauna la job
Cum gestionezi conflictele la locul de munca

Dana Saporan - editor Studentie.ro