1/17387
label Consultanta autorenew 2025-09-29, 16:58
Desi nu foarte raspandite, interviurile prin telefon sunt totusi utilizate de catre angajatori ca o modalitate de a restrange numarul candidatilor pentru un job. Asadar, daca vrei sa fii chemat la o discutie intre patru ochi, asigura-te ca te pregatesti temeinic pentru interviul telefonic!

1. Fii pregatit
Atunci cand te afli in cautarea unui job, te poti trezi oricand in fata unui interviu telefonic pe care, luat prin surpridere, cel mai probabil nu vei sti sa il gestionezi. Asadar, inainte de interviul propriu-zis, cel mai bine este sa iti cunosti foarte bine CV-ul si sa iti fie foarte clar care sunt atuurile care te recomanda pentru acest job. Apoi, inainte a fi sunat, elimina orice posibilitate de a fi deranjat in timpul interviului si tine la indemana un carnetel si un pix, pentru a lua notite, daca este cazul.

2. Exerseaza!
Este putin probabil sa fii coerent si sigur pe tine, daca nu exersezi putin inainte! Imagineaza-ti ce anume te-ar putea intreba intervievatorul si pregateste-ti niste raspunsuri. Apoi, verifica daca pari sau nu sigur pe tine atunci cand vorbesti la telefon. Un prieten iti va putea spune daca te balbai sau ai un limbaj nepotrivit.

3. Respecta-ti interlocutorul!
Desi intervievatorul nu te poate vedea, evita sa mananci si sa mesteci guma in timpul interviului, pentru ca risti ca interlocutorul tau sa isi dea seama ce faci si, astfel, sa ratezi tot interviul. In plus, fii calm si nu-ti interupe intervievatorul, chiar daca ai ceva foarte important de spus.



4. Vorbeste clar!
Indiferent daca ai exersat sau nu inainte de interviul telefonic, este posibil sa incerci sa spui cat mai multe lucruri in cat mai putin timp. Evita sa faci acest lucru, deoarece interlocutorul s-ar putea sa nu inteleaga ceea ce spui. Mai degraba vorbeste clar si raspicat, pentru a fi sigur ca intervievatorul a inteles exact ceea ce ai spus.

5. Stabileste o intalnire!
Chiar daca intervievatorul nu mentioneaza acest lucru, la finalul interviului telefonic, dupa ce ii multumesti interlocutorului, intreaba politicos daca exista posibilitatea unei intrevederi intre patru ochi.

Un interviu telefonic este adesea foarte stresant, dar, urmand sfaturile de mai sus, vei reusi sa depasesti momentele dificile si vei fi chemat la o discutie fata in fata. Atata timp cat iei in serios interviul telefonic, ai toate sansele sa obtii jobul dorit.

Dana Saporan - editor Studentie.ro