2/20829
label Consultanta autorenew 2025-09-29, 16:59
Daca ai avut mai multe joburi in prezent, probabil ai dat cel putin o data peste un sef toxic, care ti-a facut viata amara. Sefi obsedati de control, aiuriti sau tiranici poti intalni chiar si la jobul de vis si la toate nivelurile unei organizatii. Cum insa nu trebuie sa lasi un astfel de sef sa iti distruga cariera, afla care sunt semnele care tradeaza un sef egoist si cum ii vii de hac!

1. Un sef egoist te submineaza

Un sef egoist este acel gen de manager foarte sensibil la abilitatile si calitatile profesionale ale subordonatilor. Astfel, ichiar daca in care esti un angajat serios si muncitor, nu te astepta sa castigi vreo „lupta” cu seful tau, mai ales cand vine vorba despre cine iese in evidenta. In cazul in care stai in mod constat peste program si faci o treaba excelenta, dar nu esti invitat sa iei parte la sedintele, propune-i o discutie sefului tau. Nu de alta, dar promovarea pe care atat de mult ti-o doresti ar putea foarte bine sa nu vina niciodata!

2. Un sef egoist iti fura munca
Seful egocentrist uraste sa fie eclipsat de subordonatii sai, prin urmare nu se sfieste sa isi asume meritele pentru munca acestora! Intr-adevar, este datoria ta sa fii creativ si sa vii in permanenta cu idei noi, cat si sa iti pui seful intr-o lumina favorabila. Insa daca ai muncit, practic, singur la un proiect sau chiar mai multe si nu iti sunt apreciate eforturile la nivel inalt, este un semn clar ca seful tau primeste laurii pentru munca depusa de tine.

3. Un sef egoist iti paseaza tie responsabilitatile neplacute

Te bucuri ca esti mana dreapta a sefului tau, insa acest privilegiu are si cel putin un aspect neplacut: esti nevoit sa te confrunti cu tot felul de situatii neplacute, pe care ar trebui, de fapt, sa le gestioneze managerul tau. Concedierea unor angajati sau asumarea responsabilitatii pentru vanzarile slabe ale unui produs nu ar trebui sa pice niciodata pe umerii tai! Astfel, asigura-te ca nu ajungi sa faci „treaba murdara” a sefului tau!

4. Un sef egoist iti distruge week-end-urile
Intr-adevar, in zilele noastre nu mai este o surpriza faptul ca angajatii vin la birou si sambata ori duminica. Insa acest comportament nu ar trebui sa devina un obicei. In cazul in care ajungi sa lucrezi duminica de duminica la cererea expresa a sefului tau, este timpul sa iei masuri!



5. Un sef egoist nu este deloc flexibil
Flexibilitatea la locul de munca este vitala in zilele noastre. O companie supravietuieste si datorita aportului constant de idei noi, prin urmare, daca te confrunti cu un sef care respinge orice fel de sugestii, te-ai putea trezi intr-o mare dificultate.

In cazul in care te confrunti cu un astfel de sef, invata sa iti notezi toate problemele pe care il ai cu acesta si sa i le comunici de indata ce apar – se poate ca managerul tau sa nu fie constient de anumite comportamente si sa le revizuiasca, atunci cand ii atragi atentia. Daca nu ai parte de o astfel de atitudine receptiva, atunci ia in considerare varianta de a-ti face auzite plangerile la un nivel superior sau la HR.

Dana Saporan - editor Studentie.ro