Daca esti pasionat de scris, dar ai si un job full time, care iti rapeste din pretiosul timp dedicat blogului personal, atunci probabil te gasesti in cel putin un impas: cum sa le impaci pe amandoua? Cum faci sa gasesti ragazul necesar pentru a te ocupa si de pasiunile tale cand lucrezi de la 9 la 18, afla in continuare!
Cand esti acaparat de un job full time, poate fi foarte usor sa te pierzi in rutina zilnica si sa dedici tot mai putin timp scrisului pe blogul personal. Pentru a reusi, insa, sa iti dezvolti pasiunea, poti incepe prin a te organiza eficient. Iata cateva dintre trucurile de care ai putea sa tii cont:
Defineste scopul blogului
In cazul in care nu ai facut-o deja, stabileste ce anume vrei sa obtii de pe urma blogului, care vrei sa fie "tematica" sa etc. Cu alte cuvinte, fa-ti un plan de bataie care sa te ajute sa te gandesti din timp ce anume urmeaza sa postezi pe blog si sa te organizezi temeinic. Spre exemplu, daca ai un blog de muzica, fii mereu la curent cu ultimele stiri (chit ca te informezi in drum spre job, citind pe telefon/tableta) si gandeste-te la idei de postari in clipele libere (in drum spre job, in pauza de masa, in drum spre casa etc.).
Odata ce stii foarte exact ce anume iti doresti de la blogul tau, vei fi facut primii pasi catre o mai buna organizare a timpului pretios de care dispui si, implicit, vei putea jongla cu mai multa usurinta cu jobul full time si pasiunea pentru scris.
Aloca timp scrisului pe blog in fiecare zi
Probleme si impedimente vor aparea in fiecare zi de lucru: intr-o zi vei fi prea obosit pentru a-ti mai nota gandurile si impresiile pe blog; intr-o alta, vei fi implicat in alte activitati in timpul tau liber. Este important, insa, sa lasi la o parte "pretextele" si sa iti faci timp (aproape) in fiecare zi pentru a nota macar cateva randuri pe blog. Este esential sa procedezi astfel in special la inceput, cand inca nu stii prea bine cum sa impaci jobul full time si activitatea de blogger. Formandu-ti obiceiul de a scrie zilnic pe blog, in timp iti va fi mult mai usor sa gasesti cateva clipe pentru a posta chiar si in zilele mega-aglomerate.
Profita de timpii morti
Drumul inspre si dinspre job este considerat adesea un "timp mort", in care nu faci nimic productiv. Ce ar fi daca ai schimba aceasta stare de fapt si ai dedica acea jumatate de ora (sau mai mult), petrecuta in mijloacele de transport in comun, scrisului pe blog, brainstorming-ului sau altor activitati creative? Nu iti trebuie decat un smartphone/tableta ori o agenda in care sa iti notezi ideile care iti vin.
Toate aceste instrumente iti pot fi de folos si in alte momente ale zilei cand te viziteaza muza inspiratiei (desi esti in mijlocul unei sarcini de lucru la birou!) si vrei sa iti notezi gandurile si ideile inainte sa dispara in neant. Esential este sa fii mereu pregatit pentru a nu irosi niciun prilej de a-ti imbogati blogul personal!
Stabileste-ti prioritatile
In functie de cat de mult iti doresti sa iti dezvolti blogul personal (care, la o adica, poate sta la baza unei cariere), organizeaza-ti si prioritatile. Astfel, este posibil ca, periodic, sa fie nevoie sa amani sau sa anulezi o intalnire cu amicii pentru a participa la un eveniment de blogging, de pilda. In acest sens, definirea scopului blogului personal (vezi punctul 1) te va ajuta sa stii ce ai de facut.
Autor: D.S.
Afla trucurile pentru a imbina blogul personal cu jobul full time
label
Consultanta
calendar_month
2012-04-18, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:00
history_edu
studentie.ro