Care este jobul visurilor tale? Cum raspunzi la aceasta intrebare la un interviu de angajare?
3/36744
calendar_month 15 Mai 2015, 00:00
Interviul de angajare e presarat cu tot felul de intrebari capcana care iti pot ruina sansele de a obtine jobul in conditiile in care nu te pregatesti din timp. Care este jobul visurilor tale? este o intrebare pe care angajatorii o pun frecvent chiar in interviul online care iti conditioneaza aplicarea la un anumit job. Cum raspunzi ca sa n-o dai in bara? Afla din randurile de mai jos:
1. Nu conteaza la ce visezi, conteaza sa dai raspunsul corect!
Nu fi atat de naiv incat sa crezi ca angajatorul chiar e interesat de visele tale personale. Daca mergi sa te angajezi intr-o banca pentru a te intretine, dar tu visezi sa devii cantaret, actor sau balerin, mai bine musca-ti limba decat sa dai un astfel de raspuns. Pe angajator il intereseaza sa afle daca ai abilitatile necesare, daca ai motivatia necesara si daca vei fi multumit de jobul respectiv, asa ca uita de visele tale artistice si incearca sa dai un raspuns din care sa rezulte ca ai calitatile necesare pentru jobul respectiv.

2. Ce sa spui?
Asadar, raspunsul tau trebuie sa aiba legatura directa cu jobul pentru care candidezi. Daca vizezi un post de relatii clienti, raspunsul tau ar trebui sa fie ca vrei sa ajungi sa interactionezi cu clientii la un nivel mai inalt. Atunci ar trebui sa urmaresti un fir logic si sa raspunzi la intrebarile: Iti place sa rezolvi probleme sau sa mediezi conflicte? Ai dificultati sa lucrezi sub presiune? Esti o persoana foarte sociabila care se simte ca pestele in apa atunci cand interactioneaza cu oamenii si mai ales cu oameni noi?

3. Realizeaza profilul jobului
La o astfel de intrebare nu e recomandat sa raspunzi cu o functie pe care o cunosti gen Account Executive sau Director de relatii publice, cel mai bine ar fi sa creezi profilul jobului pe care visezi sa il ai. In felul acesta vei spune ti-ar placea sa faci (functii specifice), ce responsabilitati ai avea la un job care ar putea fi numit al visurilor tale.

4. Da exemple
La interviu e ca la examen, vei fi cu atat mai convingator cu cat vei da mai multe exemple. Asadar, in momentul in care vei preciza activitatile pe care le vei avea de facut la jobul visurilor si responsabilitatile tale, le vei lega de exemple cand ai avut succes la alte joburi facand aceste lucruri sau exemple din viata ta, in cazul in care nu ai o experienta anterioara.

5. Alte modalitati de a raspunde
Un alt mod de a raspunde la aceasta intrebare este sa precizezi un anumit obiectiv de-al tau pe care ai vrea sa il indeplinesti prin intermediul jobului visurilor tale. De exemplu, daca aplici la un job in jurnalism, jobul visurilor ar fi cel care ti-ar permite sa aduci in atentia publicului oameni cu adevarat valorosi, in detrimentul vedetelor de carton care umplu azi paginile ziarelor.

6. Cel mai bun raspuns
Un raspuns bun la aceasta intrebare presupune sa nu pui in umbra interesul pentru actualul job pentru care candidezi cu idealurile tale marete de viitor. Asadar, ar trebui sa spui ceva de genul „ In timp, dupa ce voi ajunge sa cunosc foarte bine produsele companiei si dupa ce voi dezvolta o relatie buna cu clientii, mi-ar placea sa ajung sa lucrez in departamentul de vanzari”.
Foto: pinterest.com