Atunci cand aplici pentru un loc de munca si esti chemat la interviu poti spune ca ai facut un prim pas inainte. Desi oportunitatea interviului nu iti garanteaza nicidecum obtinerea jobului, succesul tau va depinde in mare masura de cum vei face fata intrebarilor puse de angajator.
Desi nu exista intotdeauna raspunsul perfect, anumite abordari legate de intrebarile managerilor sunt mai potrivite decat altele. Studentie.ro iti vine in ajutor in acest sens si iti spune care ar fi cele mai bune raspunsuri la cele mai comune intrebari ce iti vor fi puse in cadrul interviului.
Intrebare: "Poti sa-mi spui mai multe despre tine?"
Ce sa raspunzi
Aceasta intrebare aproape ca nu lipseste din chestionarul verbal al niciunui angajator. Cea mai buna abordare pe care o poti avea atunci cand ti se cere o astfel de descriere este sa ai pregatit un mic rezumat despre experienta si cariera ta de pana acum. Desi scurt, acest rezumat trebuie sa includa detalii precum realizarile tale profesionale, calitatile dobandite sau obiectivele propuse.
Ce sa nu raspunzi
Nu il plictisi pe angajator cu detalii despre viata ta sau despre aspecte ale experientei tale profesionale care nu isi au rostul pentru pozitia pe care o urmaresti.
Intrebare: "De ce vrei sa ni te alaturi?"
Ce sa raspunzi
Inainte de a ajunge la interviu, documenteaza-te despre compania respectiva. Trebuie sa demonstrezi ca ii cunosti principiile si valorile si va trebui sa exploatezi la maxim acest lucru. Explica-i angajatorului ca stii de ce ti se potriveste jobul si fa-l sa inteleaga ca arzi de nerabdare sa faci parte din echipa lui.
Ce sa nu raspunzi
"Am auzit ca salariile oferite in cadrul companiei dumneavoastra sunt mari si de aceea am aplicat".
Intrebare: "Care este punctul tau slab?"
Ce sa raspunzi
O intrebare capcana, asa cum ar caracteriza-o expertii in recrutare. Evita sa fii prea sincer, dar arata ca esti constient si de defectele profesionale. Mentioneaza punctul slab prin evidentierea unor calitati, cum ar fi faptul ca esti foarte riguros sau meticulos, arata-i angajatorului si care sunt punctele forte ce te definesc in campul muncii.
Ce sa nu raspunzi
Nu trebuie sa te folosesti de un stereotip penibil de genul "Imi pasa foarte mult de munca mea", dar nici nu trebuie sa pari perfect afirmand ca nu iti gasesti niciun defect.
Intrebare: "Unde te vezi peste cinci ani?"
Ce sa raspunzi
Fii o persoana realista si spune-i ca nu ai o certitudine in privinta acestui fapt, insa iti doresti sa iti dezvolti cariera ca si pana acum si sa iti largesti orizontul profesional indiferent de pozitia pe care o vei ocupa in cinci ani.
Ce sa nu raspunzi
Renunta la obiectivele nerealiste de genul "In cinci ani voi fi urmatorul director executiv in aceasta firma!". Pe langa faptul ca este prematur sa te pronunti astfel, cand tu nici macar nu ai fost angajat, raspunsul tau poate fi o dovada de aroganta in ochii angajatorului. De asemenea, nici raspunsurile de genul "Voi fi milionar dupa ce voi castiga la Loto si imi voi deschide afacerea mea!" nu te vor ajuta prea mult la interviu.
Foto: voices.yahoo.com
Cariera: cele mai comune intrebari la interviu si care sunt cele mai bune raspunsuri
label
Consultanta
calendar_month
2013-08-12, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Catan Andreea Corina