Succesul pe plan profesional al tinerilor absolventi de facultate de astazi depinde de criterii care difera considerabil de cele valabile cu cateva decenii in urma, cand parintii nostri isi incheiau studiile universitare. Cu scopul de a razbi, asadar, in hatisul profesional complicat din Romania, iata care sunt abilitatile si atuurile pe care ar trebui sa le ai in maneca pentru a reusi in cariera!
1. Sa capeti experienta profesionala inca din timpul facultatii
Un sistem liniar de tipul studiilor urmate de munca nu mai este valabil astazi. Pentru a te putea angaja la finele facultatii, trebuie sa capeti experienta profesionala inca din timpul studiilor.
Iar gasirea unui job nu este neaparat necesara pentru a capata experienta profesionala. Voluntariatul - care se va contabiliza drept experienta, conform unei noi legi ce a intrat recent in vigoare - este o idee excelenta, la fel si stagiile de practica.
"Perioadele de practica de multe ori ajuta eficient la orientarea tinerilor prin faptul ca isi pot testa competentele si abilitatile si, pe baza feedback-ului primit, isi pot finisa acele detalii la care mai au de lucru", a declarat, pentru Curierul National, Elena Badea, director de marketing al companiei Ernst & Young Romania.
2. Sa ai la purtator competente valoroase pe piata actuala
Nu mai este o surpriza pentru nimeni faptul ca IT&C este domeniul cel mai profitabil si infloritor in momentul de fata. Si se pare ca tendinta se va mentine si in urmatoarele decenii, astfel ca este esential sa te orientezi catre studii de acest tip pentru a-ti asigura o cariera de succes.
De asemenea, potrivit Business Magazin, angajatorii sunt interesati in special de tinerii absolventi ai unor universitati de prestigiu, o garantie a faptului ca acestia sunt bine pregatiti. Cele mai interesante, in ochii companiilor de pe piata locala, sunt Universitatea Politehnica din Bucuresti, ASE Bucuresti, Universitatea de Medicina "Carol Davila" din Bucuresti si Universitatea din Bucuresti.
3. Sa fi avut rezultate bune in anii de studiu
Notele mari si implicarea in proiectele derulate de facultatea la care ai studiat sunt dovezi pretioase ale competentelor tale in ochii angajatorilor.
"Foarte importanti sunt cei care au participat la concursuri (...) si au demonstrat ca sunt buni in ceea ce fac", a declarat Iulian Vacariu, Branch Manager al companiei MiOS Romania, citat de protv.ro.
Foto: scm.dk
Ce abilitati trebuie sa aiba absolventii de facultate pentru a reusi in cariera
label
Consultanta
calendar_month
2014-02-26, 00:00
autorenew
2025-09-29, 17:01
history_edu
Ioana Dinescu