2/28211
label Consultanta autorenew 2025-09-29, 17:00 history_edu Catan Andreea Corina
Intr-o piata a locurilor de munca din ce in ce mai competitiva, angajatorii isi permit sa fie pretentiosi si sa nu se multumeasca cu putin. Te afli in cautarea unui job? In acest caz, este important sa stii ce anume isi doreste angajatorul de la tine atunci cand iti studiaza CV-ul sau iti pune intrebari la interviu.
Esti capabil sa indeplinesti atributiile postului?
Nu conteaza ca ai studii de specialitate sau ca tu ai impresia ca te pricepi - si angajatorul trebuie sa fie de aceeasi parere! Angajatorul iti poate verifica abilitatile prin diverse teste, in functie de job, pe care este important sa le treci cu brio pentru a putea fi eligibil.
Esti o persoana cu un EQ ridicat?
Inteligenta emotionala include o multime de aspecte; pentru inceput, insa, angajatorul va fi interesat de capacitatea ta de a te adapta si, in general, de comportamentul tau la job. Cu alte cuvinte, va dori sa afle daca esti o persoana dificila, daca stii sau nu sa lucrezi in echipa, daca esti politicos, imprevizibil, agitat, irascibil, volatil sau excesiv de sensibil.
Iti doresti stabilitate sau vei cauta un alt job peste 6 luni?
In principiu, niciun angajator nu cauta candidati care isi doresc sau lasa impresia ca isi doresc un job pentru o perioada scurta de timp - pana cand apare altceva mai bun. De asemenea, angajatorul urmareste sa gaseasca oameni carora sa le placa jobul pe care compania il propune, intrucat personalul nefericit are o productivitate mai scazuta decat cel multumit de munca prestata.
Esti capabil sa faci fata stresului?
Chiar daca nu aplici pentru un post de conducere, ideal ar fi sa demonstrezi ca esti capabil sa tolerezi cel putin o cantitate moderata de stres. Angajatorul va fi interesat cu precadere de acei candidati care arata ca pot face fata provocarilor zilnice la locul de munca.
Esti o persoana cu principii?
Nu este suficient sa fii un angajat care pare ca isi face treaba bine - angajatorul cauta oameni cu principii profesionale solide, care nu incep sa joace Solitaire in secunda in care seful a parasit biroul.